Ziarul de Duminică

Leon Alexandru Biju (1880-1970)

Leon Alexandru Biju (1880-1970)
14.11.2002, 00:00 1100

Pictorul Biju are creatii de Muzeu National, o multime de tablouri de serie buna, care-i confirma, prin intreg sau prin parti, marele talent, dar si un infinit de panze si cartoane ce multiplica functionareste, fara nici o emotie, o veche reusita comerciala. Nu atat de jos ca "Horele" lui Pan Ioanid, "Buchetele de liliac" ale lui Bancila si "tigancile" lui Apostol Manciulescu, dar cam in marginea artei, chiar si in zilele in care "Crizantemele intr-un vas" te indeamna sa exclami: "Totusi, ce mestesug avea bietul Biju!"
Dar de ce "bietul Biju", daca, din tot ce a lasat, putem selecta cateva zeci de tablouri de un interes cardinal, iar alte cateva zeci - indeosebi din vremea calatoriilor in Maroc si Algeria - figureaza la locuri de onoare in colectiile unor persoane cu un gust foarte sigur? Pentru ca, spre deosebire de nuantata piata de arta europeana, care valorizeaza fara retineri si reusitele izolate ale unor artisti de importanta medie, societatea romaneasca pare sa fi sanctionat, o data cu esecurile sau cu productia de inspiratie mica, si marile izbanzi ale unor pictori inegali. In literatura, un scriitor ramane ca nume si reper cultural si printr-o singura carte. Mai mult, izbanda solitara ajunge, prin stradania criticilor si simpatia cititorilor, sa acrediteze cu un sens superior unele scrieri, care nu si l-au propus. In artele plastice romanesti, se poate vorbi de un veritabil proces de minimalizare, ca pandant al celui , la fel de definitoriu la Bucuresti, de maximalizare: minimalizarea creatiei de varf a unor artisti, care nu au cunoscut asa zisa consacrare, si sacralizarea neconditionata a tot ce-au semnat autorii "de patrimoniu". Pana intr-un punct, fenomenul e de inteles si pare a tine de politica internationala a institutionalizarii valorilor. Numai ca o natie, care are pictura de sevalet doar de un secol si jumatate, n-ar trebui sa fie atat de severa cu "clasa de mijloc" a culturii sale. La expozitia "125 de ani de peisaj", de la Palatul Cotroceni, din Octombrie, 2002, doua compozitii "africane" ale lui Leon Biju ar fi remarcate de orice cunoscator vestic al artei continentale, in dauna unor tablouase de Darascu - bunaoara - venerate in chip exagerat prin niste virtuti vadite doar in cateva compozitii ambitioase din Galeria Nationala si atat.
Nu numai in colectiile particulare, dar si in muzeele noastre sunt expuse, cu un maximum de consideratie, tot felul de fleacuri ale unor "consacrati", ca si cum e o chestiune de aliniere la absolut ca orice muzeu de provincie sa puna pe pereti un tablou de tuculescu, sa zicem, indiferent de prestatia spirituala a lucrarii, dar sa consemneze in depozite, ca pe niste dovezi ale unui stimabil rateu capodopere de Vermont, Enea, Emilian Lazarescu, Verona, Ipolit Strambu, Kimon Loghi, Harlescu, Varbanescu ori Merica Ramniceanu.
Nascut intr-o familie de intelectuali din Europa Centrala, care au primit cetatenia romana destul de tarziu, in 1911, Leon Biju a urmat, ca orice tanar cu oarece stare, atat Scoala de Belle Arte din Bucuresti, cat si AcadA©mie de Beaux-Arts din Paris. A calatorit mult, intai in Maroc si Algeria (1909-1911), cu motivatii greu de ghicit la un june roman, dar cu efecte dintre cele mai durabile, care i-au insemnat cea mai mare parte a carierei. A fost societar al Tinerimii Artistice, a pierdut un timp vremea la Barlad, ca profesor de desen, dar o data stabilit in Capitala a fost prezent in toate expozitiile de anvergura. Foarte vital si apreciat la superlativ de toti criticii interbelici de prestigiu, Leon Biju a platit, ca apropiat al Miscarii Legionare - atat cat putea fi un pictor, adica un artist care nu facea ideologie - un pret greu dupa razboi. Ca sa supravietuiasca, a fabricat "Flori", sute de "Flori de Biju", adica imagini repetitive, cu unele variatii la comanda. Nu stiu cat de legionar a putut sa fie Leon Biju, dar nu e negustor de arta cat de cat avizat sau colectionar, care sa nu se pronunte automat, de indata ce-i e rostit numele: "a fost legionar". Nu numai intelepciunile se perpetueaza, ci si ineptiile. Cu Biju s-a mai petrecut o drama, care arata cum excesul de iubire, cand vine de la oameni marunti, le strica mult artistilor. "Florile" lui Biju au starnit entuziasmul unor amatori, care le-au strans pe peretii caselor lor cu nemiluita. Am cunoscut un fost proprietar de pamanturi, de dinainte de razboi, care-si bagase o mosie in tablouri cu "Crizaanteme". Biju nu-i un pictor uitat, ci unul stiut doar din ce-l reprezinta in esec, nu in reusita. E un pictor - cum ar zice un critic literar despre un scriitor neglijat - care a fost citit tot timpul, dar cu ochelari de distanta.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO