La sfârşitul anului 1998, graficianul Aurel Bulacu, pe atunci director al Liceului de artă Tonitza şi autor al programei naţionale de predare a gravurii, era invitat să jurizeze selecţia a peste 1000 de stampe trimise la 5-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Gravură de la Belgrad.
Îl întâlnea, venit de la Paris, pe Vladimir Velickovič (n. 1935), membru în juriul de premiere. În anii de formaţie ai artistului român (1966‒1972), care au corespuns dezgheţului cultural de după moartea lui Gheorghiu-Dej, desenatorul sârb era o vedetă incontestabilă a forţei figurativului în estul european. Pictura şi grafica lui Velickovič erau un exemplu "al punerii în răscruce" a corpului prin descompunerea mişcărilor, a căror reprezentare realist-fantasmatică accentua neliniştea interioară. Este ceea ce oferea şi tânărul Bulacu în gravura Insomnie, acceptată în 1976 la Bienala de la Cracovia. La ambii artişti, scenariile corpului uman sau animal emanau violenţa tensiunii, aplicată pe segmente anatomice cu încărcături simbolice particulare.
După marea expoziţie din 1991, Galeria Etaj ¾ a Teatrului Naţional (premiată şi reper al dezgheţului senzual în figurativul timbrat expresionist), Aurel Bulacu devine un desenator al culorii tratate tumultuos, combinatoriu, ades peste imprimări ale plăcilor gravate. Când porneşte desenul, Bulacu "căleşte" hârtia şi la propriu, şi la figurat. La propriu, o prinde de planşetă cu benzi adezive, benzi care s-au lipit în memoria sa plastică şi din armurile în curs de restaurare. Repartiţia sa, ca şef de promoţie, grafician la Muzeul Naţional de Istorie, 1972-1980, s-a insinuat în seria importantă a Armurilor prezentată în expoziţia personală din1978. După desprinderea desenului colorat de pe planşetă, rezultă ades în oglinda paginii un supliment de perimetru grafic, o eboşă de chenar pensulat liniar sau şerpuitor. Delimitarea teritorială a figurii, totdeauna plenară şi decis impostată, se face prin varii caroiaje, unele mărunte, ca pe caietul de aritmetică, altele orizontale, mai mult sau mai puţin ample, ca pe foile dictando. Mixajul dintre tipurile de reţele grafice şi parametrii lor de module variabile asigură un schelet ortogonal, o tramă care devine imediat trambulină de eliberare. Torsul feminin planturos cu sarcasm jovial din Almodovar devine motivul central din aceste reţele grafice. Din plein-page-ul deprinderii de ilustrator şi afişist se naşte gesticulaţia picturală evolutivă a graficianului "libertin". Căci artistul căleşte la figurat hârtia desenului într-o şarjă de decizii procedurale, o cavalcadă pictografică nelipsită de senzualism agresiv. Foloseşte o primă imprimare cu plăci de gravură dezmembrate sau reconstituite, cu care asigură densitatea plastică narativă. Este o amprentare din iconografi personală recurentă. Apoi intervine amplu cu culoare ‒ tempera sau acril dar şi ulei pe hârtie ‒, dublează contururi sau dezvoltă aura cu cărbune, creion, tuşuri; foloseşte transferul grafic de broderie şi doar puţin colaj, dar a cusut de câteva ori liniaturi cu aţă pe hârtie. Cu acest mixtum dă o glosă alertă, având circa cinci variaţiuni pe imagine pentru fiecare tiraj de 10 exemplare (Cotidiene, Arheologica, Armuri, Oglinda, Good Morning ş.a.m.d.). Declinată la feminin în idolii fertilităţii, recuzită de show erotic, nud estival, tors steatopic, producţia recentă a lui Bulacu se roteşte menadic şi-şi întâlneşte începuturile pe o mare şi spectaculoasă spirală a creşterii eliberatoare: ilustraţiile pentru licenţă la Iarna bărbaţilor de Ştefan Bănulescu, premoniţia de acum o jumătate de veac.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
