S-a născut şi a murit la Bucureşti. Între timp, a fost probabilcel mai călător dintre pictorii de la noi. I-au plăcut Germania şiParisul pentru şcoală, a lucrat cu Claude Monet pe la începutulsecolului trecut. "…A devenit impresionist nu prin educaţie, ciprintr-o predispoziţie cu totul naturală, inerentă caracterului şivizualităţii sale", au observat chiar contemporanii săi la un popasartistic la Ateneul Român.
Din nou Franţa, Algerul, Tunisia, Japonia, Venezuela, Corsica...şi mereu reveniri pe simeza de la Ateneul bucureştean. În 2006,avea vânzări de peste 100.000 de euro pentru 14 lucrări adjudecate.Cu un an înainte, numele său fusese creditat doar cu puţin peste20.000 de euro. Salt uriaş! Dar şi speculaţii pe măsură. Apoi, unval de lucrări cu semnătura sa, un catalog controversat care areadus pe piaţă răutăţi vechi şi adevăruri dureroase. Artistulnostru a intrat oficial în zodia falsurilor! Oficial chiar, el,pictorul şi desenatorul, călătorul impresionist Samuel Mutzner adeschis răni care însoţesc multe răutăţi din istoria artelor.Falsurile ridică uneori cota unui maestru, redeschid ochiispecialiştilor pentru o operă majoră, oarecum ignorată. Anonimii nusunt niciodată copiaţi, falsificaţi, revendicaţi peste măsuramoştenirii lor.
Mutzner a semnat chiar el lucrări ale soţiei sale, Rodica Maniu.Era o afacere de familie, iar semnătura lui se vindea mai bine.Apoi, semnătura lui a fost pusă pe multe alte tablouri care au fostlucrate de artişti cu cotă mai mică. Peste toate rămâne întrebareaevidentă: cum se poate atunci descoperi clar un Mutzner original?Cu mai mari sau mai mici riscuri... colecţionarii trebuie să aleagăpe ce dau banii. La Artmark s-a umpărat recent un desen Mutzner -"Peisaj tunisian", cu 1.100 euro. Dar nu s-a cumpărat o lucrare maispecială - "Scenă algeriană", ulei pe pânză, cu o estimare de30.000-40.000 de euro. Nimeni nu poate explica de ce. O altăpictură a lui Mutzner a fost însă cumpărată cu 55.000 de lei laAlis, "Fată şezând pe laviţă".
Mutzner este doar unul dintre numele care au încins spiritele, maimulte neoficial decât oficial, pe piaţa de artă din cauzasuspiciunilor de fals. Grigorescu, falsificat cu brio chiar dintimpul vieţii, avea ânregistrate mii de falsuri până în 1990.Luchian, la fel. Petraşcu, Cheller, Ipolit Strâmbu, Ion MarinescuVâlan, Dan Ialomiţeanu figurează şi ei în catalogulfalsificatorilor. Să nu ne speriem că sunt nume mari acolo. Toatălumea imita, studia, lucra în maniera unui maestru ca metodă deşcoală la un moment dat. În perioada interbelică au fost scandaluirde presă pe seama falsurilor, au intrat în polemici de la Tonitzala Vlahuţă şi Petraşcu.
În duelul continuu dintre colecţionarii şi comercianţii de artă,experţii pot face diferenţa. Au existat şi există experţi al cărorcuvânt este de necontestat. Dar sunt şi situaţii în careexpertizele sunt supraevaluate.
La casele de licitaţii, experţii sunt angajaţi. Şi magazinele deantichităţi au măcar câte un expert angajat. Subordonaţi mai multsau mai puţin unor patroni, ei au de fapt un rol consultativ, potfi sau nu luaţi în seamă. În situaţii confuze, critice uneori,constatările experţilor au de fapt statut de recomandare, iarpatronatul decide în final ce lucrare se vinde sau intră înlicitaţie, la ce preţ şi în ce condiţii.
Există colecţionari care plătesc experţi personali cu care sesfătuiesc pentru achiziţiile pe care le fac.
Falsurile nu se popularizează decât cel mult verbal, pe şoptite saucu obidă, în tonul zvonisticii, sau cu o discreţie molipsitoare.Nici cumpărătorii, nici casele de licitaţii nu au nevoie de reclamănegativă. Negustorii nici nu intră în acestă ecuaţie: ei fac săprolifereze falsurile, caută fraierii care să le cumpere,inventează poveşti fabuloase şi schimbă istoria artelor în talciocsau la o galerie de pe Calea Victoriei cu aceeaşilejeritate...
Legislaţie clară nu există împotriva falsurilor. Pe principiul cineeste fraier, să plătească... până la urmă. Casele de licitaţii doarmizează pe unele regulamente. O lucrare poate fi returnată într-untimp relativ scurt, în baza unei contraexpertize. Câte astfel decontraexpertize există? Nimeni nu ştie. De câte ori au fostpoliţişti, procurori, inspectori OPC în anchete la casele delicitaţii? De multe ori, dar nimeni nu anunţă oficial astfel deanchete... Lucrurile se complică atunci când experţii casei au datun aviz pozitiv unei lucrări, dar alt expert îi pune la îndoialăautenticitatea. Care expert are dreptate? Toţi. După un principiusimplu al pieţei, fiecare cumpărător sau colecţionar este liber săîşi aleagă expertiza care îi place şi să profite de ea. E drept că,pentru a evita scandalurile nedorite, casele de licitaţii acceptăplăţi întârziate pentru contraexpertize şi apoi chiar refuzuri dedupă licitaţii pentru a compromite eventual doar istoria uneilucrări şi nu imaginea casei de licitaţii. Mai complicat este încazul sculpturilor în bronz, unde cu greu se poate face ocomparaţie între o piesă din tirajul original şi una dintr-un tirajpostum (neoficial, nedeclarat de, şi de cele mai multe ori fărăacordul moştenitorilor) sau o replică prelucrată după o piesă dejaturnată (deşi aici complicitatea apare imediat, o piesă turnatădupă una deja existentă având dimensiuni sensibil mai mici decâtpiesa "mamă"), mai ales că testele fizico-chimice nu se prea poartăla noi. În acest sens, au existat dispute relativ recente legate debronzurile lui Ion Irimescu şi Ioan (Jean) Pârvan (majoritateanesemnate). Atenţie, însă, doar o mică majoritate din tre lucrărilesuspectate la nivel înalt de fals sunt şi dovedite a fi falsuri.Aici este o capcană fără limite...
Sunt colecţionari care se recunosc învinşi: au avut bani după 1990şi au investit în artă fără avizul specialiştilor şi cu concursulnegustorilor vocali. Au ajuns peste câţiva ani să afle că tot ce aucumpărat sunt făcături, plătite scump. Nici Poliţia nu mai poateface nimic...
Mereu apar poveşti, de fapt: se livrează la pachet cu falsurile,pentru naivi: "De pildă, povesteşte Tudor Octavian, se duc la unposibil client, desfac hârtia de pe spatele tabloului, care se vedea fi foarte veche şi acolo - ce să vezi? un plic de pe vremeaautorului, în care se află un teanc de bani de acum o sută de anişi o scrisoare lăsată unui fiu sau unui prieten, şi în care scrieceva gen <<Să apelezi la aceşti bani când vei fi în impasetc>>. Totul pare foarte vechi, banii sunt într-adevăr de pevremea aceea, deci nu mai pot fi folosiţi şi uite aşa cumpărătorulînghite povestea şi ia falsul...".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
