Identitatea umană se găseşte, oare, mai cu seamă în limba maternă? Este omul dominat pentru totdeauna de primele cuvinte pe care le învaţă în copilărie? Şi în ce măsură cel care, dintr-un motiv sau altul, părăseşte o anumită ţară şi, implicit, o anumită limbă, adoptând alta şi visând să fie adoptat de un spaţiu cultural străin, e diferit? Întrebările acestea, îndreptăţite toate - şi niciuna dintre ele nouă! - devin şi mai pasionante atunci când e vorba despre opera marilor scriitori care fie s-au afirmat într-o limbă diferită de cea maternă, fie au întruchipat, fiecare în felul său, cazuri de bilingvism.
Intitulat L'Imaginaire des langues, aplicatul studiu al lui Marie Dollé are în vedere tocmai aceste aspecte, plus, desigur, multe altele conexe şi derivate din ele, încercând să evalueze cât mai exact răspunsurile implicate în opera sau luările de poziţie teoretice ale unor autori reprezentativi în acest sens, de la Emil Cioran la Claude Ollier şi de la Samuel Beckett la Milan Kundera, Paul Celan, Julien Green sau Andrei Makine, dar fără a pierde din vedere nici cazurile lui Elias Canetti, Victor Segalen, Gaspar Lorand sau Nancy Huston. Situaţiile sunt diferite şi, fără îndoială, trebuie judecate cu mare atenţie, domeniul limbii şi al limbajului literar poetic fiind, poate mai mult decât oricare altul, imposibil de înţeles prin intermediul simplificărilor schematice sau al unor conscrate clişee ale exegeţilor. Astfel, există scriitori care au trecut de la o limbă la alta, dar fără a-şi închide complet căile de comunicare cu cea maternă Beckett, se ştie, scrie în engleză şi în franceză. Însă alţii, cum ar fi, de pildă, Cioran, lasă în urmă nu doar o patrie, ci şi o limbă (româna), alegând ca, după stabilirea în Franţa, să scrie doar în franceză. Mai mult decât atât, Marie Dollé analizează cu o excelentă înţelegere şi cu foarte bune intuiţii toate aceste situaţii, încercând să decidă dacă acei scriitori care se stabilesc în Franţa venind din diverse ţări europene sau africane şi care aleg să scrie în franceză formează un grup aparte în spaţiul cultural din Hexagon sau dimpotrivă, ar trebui integraţi, chiar şi în istoriile literare, în cadrul general al literaturii franceze contemporane.
Autoarea porneşte de la premisa că, în fond, scriitorul este prin definiţie "străin de limba în care scrie" sau, dacă nu, cel puţin mereu gata să se înstrăineze de ea. Ar rezulta, atunci, că nimic nu ar mai diferenţia cazurile de monolingvism de cele de bilingvism, câtă vreme, pentru a aprecia, a înţelege şi a putea vorbi în adevăratul sens al cuvântului despre sensurile profunde ale operei lor, esenţială ar fi doar acea "limbă imaginară" pe care şi-o construieşte fiecare spirit creator. Două ipoteze enunţate de Marie Dollé, transformate în veritabile studii de caz, clarifică această perspectivă: pe de o parte, trebuie avută în vedere situaţia lui Claude Ollier şi a ambianţei arabe a scrierilor sale, care aduc laolaltă lumea occidentală şi cea islamică, stabilind un veritabil dialog între ele, dialog pe care vicisitudinile istoriei au avut darul de a-l întrerupe - parcă întotdeauna în momentele esenţiale sau cele mai delicate. Pe de altă parte, merită discutat cazul lui Cioran, transplantat în lumea franceză şi adoptându-i limba, pe care, însă, scriitorul o transformă la nivel stilistic şi îi dă o forţă expresivă rar întâlnită în contextul secolului XX - ceea ce autoarea chiar face, într-un extrem de dens capitol intitulat Franceza după Cioran. Interesant rămâne, deopotrivă, demersul autoarei de a pună faţă în faţă ceea ce spun scriitorii bilingvi cu privire la experienţa lingvistică şi identitară pe care au trăit-o cu ceea ce opera lor spune - rezultatele fiind, nu o dată, uluitoare. Concluzia - cel puţin una dintre posibilele concluzii - care se desprinde de aici este că nu există un adevăr absolut în acest sensibil domeniu şi cu atât mai puţin o singură reţetă sau vreun model dominant pe care să-l fi preluat autorii discutaţi în L'Imaginaie des langues. Rămân doar construcţiile imaginare şi, desigur, imaginarul lingvistic specifice fiecărui spirit creator, ele şi numai ele putând indica cititorului aflat în căutarea adevărurilor operei eventualele drumuri sau posibilele căi de intrare în labirintul marii literaturi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
