Ziarul de Duminică

Litera lansează seria Kronika/ de Ziarul de duminică

Litera lansează seria Kronika/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

18.06.2015, 23:55 119

Editura Litera, în parteneriat cu ziarul Adevărul, a lansat luni, 15 iunie, seria de cărţi Kronika – 5 volume care reconstruiesc umanitatea, ajutându-ne să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi. Fiecare volum va fi disponibil în fiecare luni, la toate chioşcurile de ziare, la preţul de 14,99 lei.

Titlurile seriei Kronika sunt:

- Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika, Mihail Gorbaciov

- 1939. Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial, Richard Overy

- Afacerea Edward Snowden. Cele mai şocante dezvăluiri despre spionajul global american, Glenn Greenwald

- Viaţa mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 1964, Jacqueline Kennedy

- Cazul Orlov. Dosare KGB. Spionajul sovietic în Războiul Civil din Spania, 1936–1938, Boris Volodarsky

 

VolumulAmintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika, de Mihail Gorbaciov, este mărturia sinceră a unui om care a schimbat istoria secolului în care a trăit. Mai mult decât personajul politic aflat în vârful piramidei puterii, cititorii îl vor cunoaşte pe omul Mihail Gorbaciov, cu speranţele tinereţii, realismul maturităţii, dezamăgirile bătrâneţii şi tristeţea pierderii iubitei sale soţii, Raisa, în septembrie 1999. 

„Indiferent de ceea ce ar putea spune acum despre perestroika oponenţii şi criticii ei, a fost o perioadă uimitoare... Am deschis un drum pe care se putea merge mai departe. Am făcut ceea ce trebuia făcut: am dat oamenilor libertate, transparenţă, pluralism politic, democraţie. I-am făcut liberi!“  (Mihail Gorbaciov)

 

Cartea1939. Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial, de Richard Overy, vrea să relateze succint, dar temeinic, evenimentele petrecute în cei douăzeci de ani de insecuritate şi criză ce au urmat Marelui Război. Indiferent cât de puternice sau de durată au fost forţele ce au dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a existat un moment când principalii actori pe scena istoriei s-au văzut nevoiţi să se confrunte cu aceste forţe şi să ia anumite decizii.

Marile evenimente ale istoriei îşi generează o dinamică şi o desfăşurare proprii. Din perspectiva noastră, a celor de acum, al Doilea Război Mondial pare să fi izbucnit din cauza crizei internaţionale provocate de Germania lui Hitler. Însă nimic din ce se întâmplă în istorie nu este inevitabil, după cum va încerca să demonstreze acest volum. Dialogul straniu între sistem şi actorii lui se află la baza relatării istorice.

 

Internetul democratizează discursul politic şi echilibrează balanţa între cei puternici şi cei slabi, iar libertatea lui – posibilitatea de a folosi reţeaua fără constrângeri instituţionale şi sociale sau fără controlul statului şi fără o teamă permanentă – este esenţială. Convertirea internetului într-un sistem de supraveghere îl privează astfel de potenţialul său, îl transformă într-un instrument de represiune, ameninţând să producă arma cea mai opresivă şi extremă a intruziunii statului din istorie. De aceea informaţiile din cartea Afacerea Edward Snowden. Cele mai şocante dezvăluiri despre spionajul global american, de Glenn Greenwald, sunt foarte importante. Dezvăluirile prezentate au concentrat atenţia lumii asupra pericolelor supravegherii omniprezente din partea statului, au generat prima dezbatere globală despre valoarea vieţii private în epoca digitală şi au determinat contestarea controlului hegemonic al Americii asupra internetului. Au schimbat modul în care oamenii au văzut autenticitatea oricărei declaraţii făcute de oficialii SUA şi au transformat relaţiile între ţări. Au modificat radical viziunile despre rolul adecvat al jurnalismului în relaţia cu puterea guvernamentală.

 

Odată cu amintirile povestite în această carte Viaţa mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 1964,Jacqueline Kennedy a devenit prima soţie a unui preşedinte american care a acceptat să răspundă ore în şir, în faţa unui magnetofon, la întrebări despre viaţa ei publică şi privată, spune Michael Beschloss.

„În 1964, ca parte dintr-un proiect de istorie orală despre viaţa şi cariera lui John F. Kennedy, mama mea a intrat într-un dialog cu Arthur M. Schlesinger Jr. pentru a-şi împărtăşi amintirile şi percepţia asupra lucrurilor. Înregistrate la mai puţin de patru luni după moartea soţului ei, aceste conversaţii reprezintă un dar făcut istoriei... Sper că tinerele generaţii care încep să afle mai multe despre anii 1960 vor considera aceste rememorări o introducere utilă în modul în care se face istoria şi vor găsi în ele inspiraţia de a oferi ceva acestei ţări care ne-a oferit tuturor atât de multe.” – Caroline Kennedy

 

Cazul Orlov. Dosare KGB. Spionajul sovietic în Războiul Civil din Spania, 1936–1938, de Boris Volodarsky, demontează o cantitate impresionantă de fabulaţii, falsuri şi minciuni, ce continuă să fie propagate şi astăzi. Această carte va fi, fără îndoială, o referinţă indispensabilă pentru toţi cei care îşi propun să studieze Războiul Civil din Spania. „Istoria serviciilor de informaţii sovietice continuă să fie un mister“, mărturiseşte autorul cărţii, fost căpitan în Serviciul de Informaţii Militare din URSS (GRU) şi unul dintre cei mai mari experţi în studierea serviciilor secrete sovietice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO