Laurent Seksik – Cazul Eduard Einstein. Traducere din limba franceză de Doru Mareş şi Gabriela Riegler
Laurent Seksik este scriitor şi radiolog francez. Fascinat de conceptul expunerii lumii medicale prin prisma pacientului, Seksik debutează în 1999. Publică o serie de cărţi a căror acţiune este conexă mediului psihiatric, printre care şi romanul de succes „La Consultation” (2005). În 2013, Seksik a publicat „Cazul Eduard Einstein”, o carte vândută în peste 70.000 de exemplare în prima sa ediţie, tradusă în 12 limbi, nominalizată la toate marile premii literare franceze, câştigătoare a unora dintre ele. Apărută şi la noi, în 2015, la Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei).
Puţini ştiu despre viaţa particulară a celebrului Albert Einstein, mai ales despre copiii săi. Einstein s-a căsătorit foarte tânăr cu o colegă de studii, sârboiaca Mileva Marić , la fel de inteligentă, dacă nu şi mai inventivă, despre care încă se spune că ar fi avut o contribuţie substanţială, dar nerecunoscută, la dezvoltarea teoriei relativităţii restrânse. În ciuda unei dizabilităţi congenitale de şold, care i-a provocat un permanent şchiopătat vizibil, Mileva Marić i-a născut lui Einstein doi băieţi (se vorbeşte şi de un prim copil neoficial, Lieserl, care avea să moară de scarlatină). „Micuţa şontoroagă şi marele geniu”, cum scrie, extrem de sugestiv, Seksik într-unul dintre capitole. Dar în 1914 cei doi au divorţat, Mileva rămâne la Zurich, Albert Einstein pleacă în Germania, se recăsătoreşte cu Elsa, o verişoară îndepărtată, îşi mai vede sporadic fosta soţie şi copiii, iar după ascensiunea lui Hitler la putere, vânat de nazişti, emigrează în America. Băiatul mai mic, pe nume Eduard, a fost, cum spunea savantul, „singura mea problemă care rămâne fără soluţie.”
La aproape douăzeci de ani, Eduard Einstein se îmbolnăveşte de schizofrenie şi rămâne internat până la moarte în clinica Burghölzli pentru alienaţii mintal, din Zürich. Niciun tratament nu-l ajută. Singurul vizitator permanent este mama sa. Albert Einstein îl vizitează o singură dată (înaintea plecării în America, când cântă amândoi o sonată de Bach şi este făcută poza de pe coperta cărţii), iar după ce emigrează în Statele Unite, legătura se rupe definitiv.
Despre toate acestea vorbeşte romanul lui Seksik, o carte superbă despre neputinţa de a-ţi ajuta copilul să depăşească o boală cumplită, despre durerea maternă în faţa destinului, despre incapacitatea părintelui de a-şi exprima sentimentele. O poveste reală, văzută din trei persective: a lui Albert, a fostei sale soţii Mileva şi a lui Eduard însuşi. Iar această din umră perspectivă dezvăluie măiestria de scriitor a lui Seksik.
Elena Ferrante – Prietena mea genială. Traducere din italiană de Cerasela Barbone
Alt roman superb al colecţiei, primul volum, suntem informaţi, dintr-o „tetralogie napolitană”, despre prietenia dintre două adolescente în lumea sumbră napolitană de după al doilea război mondial. Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat şase cărţi. Prietena mea genială este primul roman dintr-o serie despre două fete inteligente şi descurcăreţe din Napoli, care încearcă să-şi construiască o viaţă într-o cultură violentă şi opresivă.
„Când eram mică – pe la doisprezece-treisprezece ani –, eram absolut convinsă că o carte bună trebuie să aibă un bărbat drept erou şi lucrul ăsta mă întrista foarte tare. Dar după vreo doi ani faza aceea s-a încheiat. La cincisprezece ani, am început să scriu poveşti despre fete curajoase aflate în situaţii dificile. Însă am rămas cu convingerea – e adevărat, tot mai accentuată – că cei mai mari povestitori sunt bărbaţii şi că, dacă vrei să scrii, trebuie să înveţi să povesteşti ca ei.” mărturiseşte Elena Ferrante, care reuşeşte să scrie o carte pe măsura aspiraţiilor ei.
Acţiunea romanului este plasată în anii 1950, în mahalalele unui Napoli cenuşiu. E povestea a două fete, a unei mahalale pe străzile căreia se duc lupte între bande rivale, a unei copilării în parte condamnate datorită sărăciei. Prietenia dintre cele două este redată în detaliu, pe măsura maturizării lor. O lume în care învăţătura este privită ca ceva inutil, pe care oamenii o ignoră, dar care rămâne atracţia uneia dintre eroine.
„Prietena mea genială este unul dintre cele mai nuanţate portrete ale prieteniei dintre femei din memoria recentă.” – Vogue
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
