În iureşul mediatic zilnic în care toţi ziariştii ţin să-şi deacu părerea despre orice subiect, indiferent de pregătirea lor,rareori mai este loc pentru a asculta specialiştii. Iată de ce amredeschis o carte care mi-a plăcut mult atunci când am citit-o:"«Locul celuilalt» - ortodoxia în modernitate" (Ed. Paideia, 2007),scrisă de Mirel Bănică.
Doctor în Litere al Universităţii din Geneva (Elveţia), cuspecializarea "Studii europene", Mirel Bănică a făcut mai multestagii de cercetare postdoctorală pe teme care aparţin sociologieimemoriei şi sociologiei religiei în centre universitare renumitedin Canada şi Franţa. Astăzi, Mirel Bănică este cercetător alInstitutului de Istorie a Religiilor (Academia Română). Este unadintre cele câteva (puţine) voci foarte echilibrate pe care lecunosc în spaţiul public românesc, care au onestitatea şimaturitatea spirituală de a se pronunţa fără ocolişuri, dar şi înafara obsesiilor "politically correct" atunci când se referă lacredinţa creştină şi la Biserica Ortodoxă Română (BOR). Analizelesale publicate în "Dilema", respectiv "Dilema veche", cum suntmajoritatea celor adunate în această carte, mi-au stârnit admiraţiaşi simpatia.
"A afirma faptul că mulţi dintre tinerii făcând parte din fenomenulgeneraţional al anilor '90 s-au convertit la ortodoxie poate păreala o primă vedere un nonsens sau chiar mai mult, o afirmaţieprovocatoare. Cu toate acestea, persist să cred că în acea perioadăs-a manifestat şi produs un veritabil proces de conversiunereligioasă la ortodoxie, definită prin redescoperirea fonduluiliturgic şi religios şi întoarcerea la un stil comunitar de viaţă,specific religiei ortodoxe" (p. 108). Astfel începe unul dintreeseurile cele mai vii care se focalizează asupra generaţiei '90 şia fenomenului ASCOR.
Dar Mirel Bănică priveşte cu ochii şi instrumentele ştiinţifice,cele ale sociologiei religiei: "Ipoteza noastră este aceea că, înansamblul său, secularizarea internă a ortodoxiei anilor 1990 eraîncă în stadiu incipient, presiunea modernităţii şi efectele eicorozive mult mai reduse. Procesul a fost încurajat de absenţa, înacel moment istoric precis, a vectorilor perturbatori aimodernităţii, mai ales de lipsa televiziunilor comerciale, ainternetului etc. Direct şi simplu spus, tinerii au avut mai multtimp la dispoziţie pentru a fi atraşi de conferinţele ASCOR decâtde jocurile în reţea internet desfăşurate între căminelestudenţeşti, aşa cum se-ntâmplă astăzi…" (p. 109).
Indubitabil, autorul are dreptate. Observator subtil al acelorvremi, Mirel Bănică continuă nu fără melancolie vorbind cu imensbun-simţ despre raportul laicatului cu clerul, ecuaţie care încă nuşi-a găsit o soluţie rezonabilă & fecundă, sau despremoştenirea lăsată de generaţia '90. El vorbeşte cu admiraţiesinceră despre tinerii care au dus lucrurile până la capăt,călugărindu-se, "devenind vrednici nevoitori sau întemeietori, larândul lor, de aşezăminte monahale, reînnoind prin gestul lormiracolul ortodox al renaşterii continue. Ei au adus în mediulmonastic un suflu şi o energie nouă, poate chiar o «re-inventare» amonahismului, dacă ne este permisă această afirmaţie. Alţii au alessă se dedice studiilor teologice, din pasiune şi vocaţie, studiiadăugate trunchiului de bază, în cele mai multe cazuri ştiinţeexacte sau politehnică. Cu toţii au fost însă marcaţi, cu diferitegrade de intensitate, de experienţa unică a contactului direct cu oOrtodoxie reală, deschisă către dialog şi fraternitate sinceră" (p.111)
Mirel Bănică are perfectă dreptate - aş adăuga aici una dintreregulile cele mai limpezi care arată că efortul tinerilor acelorani era autentic: recursul la marii duhovnici. Dar parcă şiaceştia, marii "stareţi", erau pe atunci mai puţin radicali - saupoate că, internetul nefiind încă introdus în România şi neexistânddecât foarte puţine posturi tv, erau mai puţin mediatizaţi…
Afirmaţiile de mai sus, pe care M. Bănică le face nu fără o anumemelancolie, ajung la zile mai apropiate nouă (anul 2007), când,spune cercetătorul, "Ortodoxia românească este din ce în ce maimarcată de un subtil şi persistent proces de «secularizareinternă», de probleme dificile ale instituţiei ortodoxe înansamblul său, de ruptura dialogului cu intelectualii laici, dar«sensibili» la problematica religioasă. În acest cadru, «generaţiaanilor '90» poate fi un veritabil model, prin dimensiunile şivaloarea socială pe care le-a avut" (p. 111)…
Nu poţi să nu meditezi cu gravitate la cele de mai sus. Iar dacămai iei în consideraţie şi afirmaţiile venite chiar din partea unortineri ierarhi - într-o discuţie privată, unul dintre aceştia îmivorbea cu incredibilă luciditate despre "fenomenul laicizăriiclerului" - ori a celor câţiva intelectuali care s-au aplecat cudecenţă asupra fenomenului religios contemporan din România (mărefer la Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconski,Mihail Neamţu, Radu Preda, Radu Carp şi alţi câţiva cu care MirelBănică rezonează), situaţia nu pare a fi deloc pe roze…
Sau, după cum subliniază autorul, "Tinerii pot fi «câştigaţi»pentru credinţă nu doar prin lungi şi (uneori) anoste ore dereligie predate de oameni fără vocaţie, ci mai ales prin dialogurideschise, fără complexe (...) Personalităţi extreme, auto-declarate«gardieni ai ortodoxiei», ce-şi varsă sacii de ură şi de frustrareprin diverse site-uri şi forumuri internet ar fi mai bine«regularizate» dacă ar fi supuse judecăţii cumpănite a grupului,efectul fiind benefic pentru toată lumea" (p. 112). Mirel Bănicăare perfectă dreptate, dar din păcate centrul oficial de greutateal «grupului» - Patriarhia, ierarhii, facultăţile de teologie -pare să se teamă de radicali. Nu este în stare de acţini ferme, lavedere. Sau poate că acesta este stilul ortodox: acela de a faceîndelung exersate - timp de secole - eschive...
Nu mi-am propus o recenzie a acestei cărţi, care conţine eseuri derar rafinament intelectual (de la "Biserica Ortodoxă şi provocărileviitorului" şi "Ordinea kitsch" până la "Les catholiques a laloupe: despre utilitatea şi limitele sondajelor religioase" sau"Ortodoxie, intelectualism, intelectuali"), dar nu pot să nu notezo ultimă observaţie despre scrisul lui Mirel Bănică: chiar atuncicând se referă la chestiuni nu tocmai creştine petrecute înlăuntrulortodoxiei, are umor. Adică este pe Calea Împărătească, afin cuceea ce Teodor Baconski numea "Râsul patriarhilor"...
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) areo licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un master înantropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură ''IonMincu''). Este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea deLitere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile deantropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şiprofesor de istorie a religiilor în învăţământul preuniversitar. Asusţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale,reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist şi editorcoordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ''Adevărul''şi redactor-şef al revistei ''Adevărul literar şi artistic'';ulterior a fost senior editor la agenţia de presă ''NewsIn'',coordonând departamentele de cultură-religie şi media-publicitate.Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul''Aldine'' al ziarului ''România liberă'' şi predă istoriareligiilor la Universitatea Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
