Ziarul de Duminică

Logo-ul. Mă onorez a zice că il merit…

Logo-ul. Mă onorez a zice că il merit…
09.06.2010, 15:37 259

A fost odată ca niciodată… Cu mult, mult inainte de a fi apărutfacilităţile Copy-Paste şi Print, textele se reproduceau princopiere de mână - la inceput cu pana (de gâscă), apoi cu tocul, zisşi condei, apoi cu stiloul şi, spre zilele noastre, in epocabezmetic-risipitoare a obiectelor de unică folosinţă, cu pixul.Decât să copiezi, mai bine scriai ceva din capul tău…

Şi totuşi, existau texte, puţine, care binemeritau a fiperpetuate, prin copiere, spre veşnică citire. Pentru dăinuirea şipropagarea lor a fost inventat tiparul.

Tiparul este una dintre marile invenţii ale Chinei antice. Celemai vechi cărţi ale omenirii au fost obţinute prin metodaxilografiei, folosind lemnul (gr. xulon - "lemn") dreptsuport pentru gravurile transpuse pe pânză sau pe hârtie. Invenţiacare a hotărât saltul spre epoca modernă a reproducerii informaţieia fost litera mobilă din metal, datorată lui Johannes Gutenberg(1398-1468). Om de tip vechi, lipsit de simţ practic, Gutenberg nua fost in stare să se chivernisească exploatându-şi comercialinvenţia. Ceea ce urmărea el de fapt era să reproducă, in cât maimulte exemplare, Biblia, nu să se imbogăţească… Au ştiut,alţii, să o facă după el, transformând tipografia in industriepoligrafică.

Una dintre soluţiile de eficientizare a muncii de culegeremanuală a literelor mobile care, prin paginare, deveneau texte afost inventarea aşa-numitelor logotipuri (fr., engl.logotypes), combinaţii de litere, silabe sau chiar cuvintefrecvente. De pildă, in loc să culeagă ş + i, tipograful avea ladispoziţie logotipul şi, cele două litere turnate dejaimpreună in plumb. Sau putea folosi logograma "&", un semnpentru un cuvânt intreg.

In secolul XX, cel al producţiei de masă care obligăproducătorul la efortul, adesea inutil, de a se diferenţia, inochii consumatorului, de ceilalţi producători, logotipul şilogograma au devenit elemente de identificare. Marca de fabrică,alias brandul, trebuia să fie, in intenţia producătorilor,identificatorul specificităţii sau al calităţii, suficient pentru adetermina cumpărătorul să ia din raft şi să pună in coş un produsşi nu altul.

Logo-ul (unii il derivă din logotip, alţii, mai puţini,din logogramă) este eticheta producătorului - un nume (scriscu un font şi nu cu altul, cu o culoare şi o nuanţă şi nu cu alta),plus un element grafic (o formă geometrică, un desen stilizatetc.). Aproape că nu mai contează produsul, importantă esteidentificarea producătorului, graţie logo-ului inscris pe etichetă("TVR2 are acum şi un logo nou", Obs.cult. 2/00 p. 2).

Logo a ajuns să fie sinonim cu identitatea public asumatăa firmelor producătoare. Dacă, la inceput, semnifica doar numelefirmei şi felul in care acesta este scris, cuprinzând ulterior şielementele grafice individualizatoare, a ajuns să se extindă şiasupra lozincilor publicitare. Logo a ajuns să fie sinonimcu moto ("«Nu vom uita» a fost logo-ul acestei manifestăripuse sub semnul doliului naţional", Z. 26 IV 06 p. 7) sau cuepigraf hazliu ("Câţi dintre copiii românilor nu poartă costumaşedin bumbac cu logo-ul «Eu sunt şeful», «Vreau decapotabilă», ori«Eu şi mami il iubim pe tata»", G. 15 X 09 p. 16) sau, in registrulgrav, cu precept ("Mi-am ales un logo pentru aceastăintervenţie, anume că omul sfinţeşte locul", Adev. 11 II 05 p.9).

Aferim! (Uriaş este potenţialul de a deveni logo al acesteiinterjecţii turceşti…!)

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi dinacest articol veţi găsi in ediţia a treia a DCR (Dicţionarul deCuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolventde spaniolă-romană al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist(Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoiredactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor laEditura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991),editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şipublicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia.Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, ChavelaVargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făramiţă Lambru, DireStraits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibănepoţi. Are un nepot.

AFACERI DE LA ZERO