• Leu / EUR4.9050
  • Leu / GBP5.8089
  • Leu / USD4.7905
Ziarul de Duminică

Long Words in Finnegans Wake/ Cuvinte lungi în Finnegans Wake/ de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

Long Words in Finnegans Wake/ Cuvinte lungi în Finnegans Wake/ de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

Galerie foto

Autor: C. George Sandulescu

22.08.2014, 00:10 32

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român  şi  Ambasada Irlandei, anunţă publicarea volumului Joyce Lexicography. Volumele 999.1, 999.2, 999.3 de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu.

Din 2011 până în prezent, Contemporary Literature Press a publicat peste o sută de Lexicoane Finnegans Wake . Acestea se ocupă de limbile străine, literatură, geografie, muzică, ba chiar şi de intriga ori personajele din ultima carte scrisă de James Joyce. Am publicat de asemenea şi o versiune a cărţii Finnegans Wake online, cu rândurile numerotate pe pagină. Această versiune este făcută de noi şi conţine mai puţine erori decât multe altele. Lexicoanele noastre au adus Finnegans Wake în România, şi probabil în mai toate fostele ţări comuniste. Ele au pus în mâna studenţilor culturii şi literaturii engleze o carte mai enigmatică decât tot restul cărţilor scrise de Joyce, o carte la care prea puţini meditaseră până atunci în acest spaţiu geografic. 
A venit vremea să ne schimbăm unghiul de abordare: trecem acum de la Sens la Număr. Publicăm pentru început majoritateea cuvintelor care conţin nouă litere ori mai mult decât atât, în ordinea în care apar cuvintele respective în text. Va fi uşor de observat de la prima vedere că aceste cuvinte nu există în limbă: în nicio limbă. Ele au fost născocite de James Joyce. 
Cea mai potrivită introducere pentru aceste trei volume este articolul lui George Sandulescu intitulat "Cartouching". În viitorul foarte apropiat, vom publica un volum în care renumitul fizician Ioan-Iovitz Popescu, Membru al Academiei Române, va aplica la  Finnegans Wake descoperirile lui din domeniul Lingvisticii Cuantice. 
A Manual for the Advanced Study of Finnegans Wake, care ajunge acum la 105 volume, pune o întrebare cât se poate de simplă: Ce anume face Joyce cu cuvintele pe care fiecare dintre noi credea că le ştie? Aşa cum a făcut  Contemporary Literature Press şi până acum, ne invităm cititorii să răspundă ei înşişi, mergând în felul acesta pe urmele filosofiei lui Heidegger. În găsirea unui răspuns, listele acestea de Cuvinte Lungi s-ar putea să le fie de folos. 

Un lucru nu trebuie să uităm: de lingvistică nu ne putem lipsi!

Long Words in Finnegans Wake, de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu  se lansează oficial la data de 7 august 2014, dar volumele pot fi consultate şi descărcate din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/FW-long-words.html

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9050
Diferență: -0,3251
Ieri: 4.9210
Azi: 4.7905
Diferență: -0,8794
Ieri: 4.8330
Azi: 5.8089
Diferență: -0,4899
Ieri: 5.8375
Azi: 5.0290
Diferență: -0,2024
Ieri: 5.0392