Lucian Dan Teodorovici
Unu + unu (+ unu...)
Nişte comedii
Editura Cartea românească
Lucian Dan Teodorovici (născut în 1975, Rădăuţi, judeţul Suceava) este unul dintre scriitorii noştri cei mai cunoscuţi. Este coordonator al colecţiei „Ego. Proză” de la Editura Polirom, consilier editorial la Editura Polirom, senior-editor al săptămânalului Suplimentul de cultură şi redactor al revistei Timpul. A fost redactor-şef al Editurii Polirom între 2002 şi 2006, redactor-şef adjunct al revistei culturale Timpul între 2001 şi 2003.
„Dintotdeauna m-am visat prozator. Şi cam atât. Cândva, cu destui ani în urmă, spre a exersa dialogurile în folosul cărţilor mele de proză, am scris o piesă de teatru. A fost premiată în câteva rânduri, a fost pusă în scenă, a avut un succes mai mare decât tot ce scrisesem până atunci. Ceea ce nu mi-a dat totuşi idei. Peste alti câţiva ani, m-am înscris la Facultatea de Teatru, în primul rând pentru a-mi îmbunătăţi modul de a construi relaţii între personaje şi a reusi să vizualizez mai bine spaţiul într-o naraţiune, ceea ce m-ar fi ajutat, fireşte, să scriu mai bine proză. Am sfârşit prin a mă îndrăgosti de teatru şi a pune în scenă spectacole. Dar nici măcar asta nu mi-a dat ideile peste cap. De-o vreme însă, mă străduiesc să scriu un nou roman. În locul lui, m-am trezit, habar n-am cum, scriind «sfârşit» la finalul acestui volum. Nu-s perfect lămurit nici acum, mărturisesc, în privinţa relaţiei mele cu teatrul. Dar măcar am intrat, în sfârsit, la idei.”
Volumul acesta de teatru cuprinde trei piese: „Unu + unu (+ unu...)”, „Lift în mişcare”, „Elefanţi roz şi elefanţi galbeni”.
Spun editorii: „Cum arată lumea pentru un sinucigaş cocoţat pe-un stâlp? Mai mică, mai uşor de înţeles, mai plină de umor decât atunci când te afli in mijlocul ei. Ce se întâmplă într-un teatru când regizorii şi actorii s-au săturat de lipsa de respect a spectatorilor? Răspunsul este destul de sumbru pentru cei din sală, însă spectacolul comic e asigurat. Şi, în fine, care este legătura dintre elefanţii roz, elefanţii galbeni şi oamenii cu care se întâlnesc pe «terenuri» imaginare? E una care ne lasă dezbrăcaţi în public, ridicoli şi totuşi veseli, în tristeţea noastră. Cele trei comedii cuprinse în volum deschid, cu mijloacele absurdului, trei perspective inedite, cuceritoare, asupra unei lumi care, chiar dacă pare imposibilă, e exact lumea noastră.”
Cea mai interesantă dintre comedii, cea care dă şi titlul volumului, se încheie cu o replică magnifică a personajului care, în prima scenă, încerca să se sinucidă:
„Ştii ce-am înţeles? Că n-are niciun rost să mă omor. Absolut nici un rost. Ştii de ce? Moartea mea ar fi schimbat teoretic perspectiva, aşa e. Lumea e suma perspectivelor noastre despre ea, iar lipsa unei cifre din sumă ar schimba complet lumea, e-adevărat. Dar ştii ce-am mai priceput eu azi? Că, privită de sus, de oricâte ori s-ar schimba într-o secundă, lumea arată tot la fel. E diferită, dar exact la fel. Cu mine sau fără mine. Şi atunci, ce rost are să stric suma totală, de vreme ce nimeni nu poate sesiza diferenţa? Dacă priveşti de sus, unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu arată exact la fel ca unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu + unu. Iar ca să vezi că arată la fel, nu trebuie decât să iei o oarecare distanţă. Aşa că de ce să mor, dacă prin moartea mea nu pot nici să adaug, nici să scad? (Pauză.) Alo? Ai închis? Ai închis. Nu-i nimic, nu mai aveam multe să-ţi spun. Doar că nu trebuie să operăm neapărat numai cu sume mari. Uneori, până şi din unu + unu poţi să scoţi un unu, fără ca alţii s-o simtă, fără ca alţii s-o perceapă, fără ca lumea să se dărâme. Ştii ce-i amuzant? Că, până la urmă, numai pentru acel unu lucrurile contează. Dintr-un singur motiv: nu mai vine după semnul „plus”. Nu mai e un unu în plus, e doar un unu şi-atât. (Pauză.) Aşa încât, rămas-bun. Adică... Mă rog, nu rămas-bun, am renunţat la gândul morţii.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
