Ziarul de Duminică

M.H. Georgescu (1892-1932)

04.03.2003, 00:00 278

Prin M.H. Georgescu, avem nu numai exceptionala poveste a unei reusite de pictor, in cel de al treilea deceniu al veacului trecut, dar si o tragica utopie de intelectual. Cu banii incasati pe toate tablourile vandute, la personala din 1926, junele artist si-a proiectat si construit propria-i Academie de Arta in Strada Zebrului, nr. 6. Incasand 1.500.000 lei pe tablourile din Sala Ileana - adica o medie de 17.000 lei pe fiecare din cele 140 de lucrari pictate cu mijloacele unui "impresionism sanatos", ceea ce la puterea de atunci a leului era remarcabil - M.H. Georgescu s-a facut emisarul, in timp, al nazuintelor unui Aman: institutionalizarea unui invatamant privat de arta, deschis la tot ce oferea mai bun Europa. Fapt posibil numai intr-o scoala superioara de belle arte, libera, cu profesori tineri, gandind functiile didacticii asemeni creatorului ei.
Nascut in Bucuresti, la 30 septembrie 1892, in casa din Fundatura Nasturel a domnului Haralambie (adica Has) Georgescu, slujbas la Prefectura Politiei, Marin a urmat Liceul "Mihai Viteazu", in 1912 s-a inscris la Academia de Arte Frumoase, iar in 1913 a plecat la Paris, unde a absolvit complexa Ecole Nationale des Beaux Arts ca pictor, sculptor si arhitect. In Franta, a expus la Salon, l-a copiat cu multa aplicatie afectiva pe Corot, a frecventat gruparile plein-air-iste de la Barbizon, afland in ele, pentru tot restul scurtei sale vieti, motivatia lucrului in natura, in vacante a calatorit in Italia si Elvetia, altfel spus a dat, in tot ce indraznea, dovezi de harnicie, temeinicie si simt al viitorului. Tot atunci a avut intuitia reconstructiei numelui sau de artist, asa incat, o data rostit, sa nu poata fi uitat: Mehasgeorgescu. In 1920, dupa ce regele Ferdinand i-a cumparat toate panzele prezentate la ultimele trei Saloane ale Tinerimii Artistice, iar prima expozitie personala l-a facut peste noapte "pictor de succes", o reelaborare a semnaturii se impunea, intrucat piata artei era coplesita de o sumedenie de "...esti". Alexandresti erau 3, Angelesti si Anghelesti - 5, Balanesti - 3, Constantinesti - 15 (!), Dimitresti si Dumitresti - 5, Ionesti - 9, Marinesti - 7, Mihailesti - 9, Petresti - 11, Popesti - 7, Radulesti - 6, Stefanesti - 14, Teodoresti - 4, Vasilesti - 4, iar Georgesti, cat sa nu mai stie lumea care-i Marin si care Vasile sau Ion - multi, adica 10.
In scrisorile catre Aurel Cosma-junior, scriitorul timisorean care, la trei ani de la moartea pictorului, avea sa publice, in revista sa "Luceafarul" (Anul I, nr. 12, 1935) primul si singurul documentar cuprinzator despre viata si opera prietenului din Bucuresti, Mehasgeorgescu isi explica optiunea post-grigoresciana, careia ii daduse si un nume: "... Asa ca si tu - Frate Cosma, n.n. - pastreaza-ti crezul in impresionismul sanatos, bazat pe studiile puternice asupra clasicismului Renasterii".
Cu scriitorul si cu alti cativa artisti din Banat - Ioan Isac, Corneliu Liuba, I. Velceanu - M.H. Georgescu se cunostea din 1922, din saptamanile cand "facea peisaj" la Cioclova Montana si isi fundamenta astfel teoria pictatului "sanatos, in natura". Numele propriu al metodei lui M.H. Georgescu nu e post-impresionismul, in ciuda luminii exuberante din toate tablourile sale, ci realismul in priza directa. Remarcabila e la M.H.Georgescu calitatea primei tuse, care face din peisaj o demonstratie de precizie si elocventa. Tusa de amintire grigoresciana, larga, viguros definita, foarte placuta la privit, il licentiaza pe M.H. Georgescu drept unul dintre emulii cu mult talent ai maestrului. Ipolit Strambu probabil ca-l aprecia, iar publicul din toate starile afla, in sutele de vederi cu case si locuri banatene, aduse in expozitiile din 1923 si 1926, exemplul unei tehnici pe cat de stapanite, pe atat de confortabile. Un tablou de M.H. Georgescu era artistic in toate articulatiile lui si nici azi nu ne dezamageste. A murit la putina vreme dupa ce a incheiat munca de arhitect-constructor la Academie si, intrucat ambitiosul scenariu artistic si social pe care-l concepuse isi consumase abia primele capitole, numele i-a ramas viu, dar opera, rasfirata in case de cumparatori si nu de colectionari, ii e practic nestiuta. Cei care astazi ii vad intamplator cate o panza se uimesc de elegantul ei profesionalism, cu delicata ei simtire si atata ramane: mirarea.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO