• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Ziarul de Duminică

Made in Romania (II)/ de Anca Nastasi, Octavian Moldovan

Made in Romania (II)/ de Anca Nastasi, Octavian Moldovan

Autor: Anca Nastasi, Octavian Moldovan

22 iun 2012 742

Meseria, brăţară de aur - o zicală care nu prea mai are valoare în economia noastră de piaţă. Designerii români sunt talentaţi, dar nu creează colecţii de serie, pentru care să se înghesuie la cabina de proba românii. Deci, piaţa le rămâne brandurilor străine. Nici meseriaşii pielari, din vestul ţării, recunoscuţi pentru minunăţiile pe care le confecţionează, nu reuşesc - măcar să-şi deschidă un magazin la Bucureşti - în schimb sunt celebri în Italia, pentru că lucreaza excelent, la preţuri derizorii.

De ce nu-si dezvolta doamna Iuliana Donoiu, directorea fabricii de confectii Romanita din Caracal, propria linie de confectii - ca sa vanda un produs mai valoros decat forta de munca bruta? Ca nu poate. "Cheltuielile cu promovarea, cu cercetarea stiintifico-tehnica sunt foarte mari. Nu poti sa te limitezi la sume foarte mici, facem 3 bluze si ne ducem intr-un bazar sa le vindem, nu asta e, ganditi-va, pe zi facem aproape 20 de mii de produse, numai sa le numeri, dar sa si le concepi?! Ca sa vinzi 20 de mii de produse trebuie sa fie exact ce vrea piata, exact unde vrea piata, noi nu putem sa facem asta."

Profit mai mare face fabrica din imobiliare! Adica a modernizat halele goale si le-a inchiriat - unor japonezi, care fac sisteme de cabluri pentru fabrica de masini de la Craiova. La inaugurare a fost insusi premierul Romaniei. Doamna se uita cu jind la chiriasi si spune ca ar merita si ea ceva atentie sau facilitati fiscale! N-are nicio sansa. Japonezii au investit in Romania peste 80 de milioane de euro si pot oricand sa plece in Bulgaria daca nu le convine la noi. Asadar ne bucuram ca folosesc si ei ce avem noi mai bun: mana de lucru ieftina si ingrijorata pentru ziua de maine!

O cunoastem pe Venera Arapu. Inca din 97, cand si-a prezentat propria colectie la Saptamana Modei de la Paris - la concurenta cu Yves Saint Laurent, Christian Lacroix. E printre putinii romani care au reusit sa-si vanda propriul brand in strainatate. Venera Arapu lucreaza intr-o atmosfera boema. Un birou de creatie, un domn constructor de tipare care n-are nici in clin nici in maneca cu computerul, ci construieste cu propriile maini ce gandeste ea si 10 croitorese care nu lucreaza robotic, pe faze, ci construiesc fiecare haina, de la cap la coada. In sfarsit vorbim nu doar de mana de lucru bruta, ci de export de valoare adaugata: in China, Japonia, Coreea de Sud, Orientul Mijlociu sau Rusia. Noua ei colectie e "un stilism de-a gata", Venera Arapu a trecut prin toate fazele din industria modei: a creat la Paris special pentru Givenchy, a fost proprietar de fabrica, a avut chiar un lant de magazine prin tara, ba chiar a deschis propria firma la Paris. Pana si Venera Arapu a lucrat in lohn, dar manopera pe care o vindea ea era doar a 20-a parte din pretul final al hainei care se vindea la Paris sau la Milano. Fiindca clientul ei se numea Versace. Fabrica a fost inchisa - asteapta vremuri mai bune. Iar Venera Arapu prefera sa faca unicate!

Venera Arapu nici nu incearca sa faca productie de serie. Vinde putin - dar scump si castiga foarte. De ce si-ar bate capul?

In schimb ideea brandului romanesc pentru care sa se inghesuie poporul la cabina de proba, asa cum o face la brandurile importate - nu e moarta. La atelierul Venerei Arapu vin in practica tineri studenti la design - care viseaza la propria colectie. Aici descopera realitatea pe care nu o invata la facultate: sa coasa, sa faca haina si deosebita, si comoda, nici prea scumpa - dar nici prea ieftina - ca-i de duzina!

Romania are talent creativ dar, ca sa te observe cineva trebuie sa mergi la targuri - internationale. Doar 3 zile costa cateva mii de euro plus transportul colectiei - pe care trebuie s-o faci! Din banii tai - cine-ti da credit pentru asa ceva?!

In acelasi punct mort sunt si fabricile romanesti care au capacitate de productie, dar n-au capul limpede care sa le creeze o colectie proprie.

Si uite asa, fabricantii de confectii se multumesc cu comenzile mari din afara, pe bani putini dar siguri si nu risca sa-si scoata propriul nume in lumea modei, iar designerii romani nici nu vor sa auda de fabrica de serie. Viseaza sa dea lovitura cu vreo vedeta care le va imbraca vreodata creatia.

Extrem de putini reusesc - ca Ingrid Vlasov sau Dinu Bodiciu, ale caror creatii au fost promovate de insasi Lady Gaga. Restul se reprofileaza.

Singurul care poate transforma o intalnire intre designer si fabricant in brand romanesc profitabil e investitorul - care inca ... n-a aparut in industria textila romaneasca. Fiindca realitatea economica e dura.

Cei mai multi producatori romani care s-au incumetat sa-si prezinte in magazine propriul nume sunt jalnici: diferenta dintre un produs facut pentru export, si cel pentru piata interna e deranjanta: facute de aceleasi maini - hainele sunt triste, parca nici cusaturile nu mai stau pe ele. Materialele sunt ieftine, croiul parca nu mai e acelasi cu cel pentru export. Iar vanzarea e un chin, fiindca pretul e la fel de mare ca-n magazinele straine din mall. Normal ca alegem mall-ul. Iar daca ar folosi materialele pe care lucreaza pentru export, ca sa-si alcatuiasca propria colectie, fabricantii romani spun ca preturile in magazin ar iesi atat de mari incat n-ar mai vinde nimic. Fiindca romanul nu e pregatit sa plateasca pe un "made in Romania!" Frumos dar necunoscut - mai mult decat pe un brand consacrat.

La Orastie, din faimoasa Vidra care exporta blanuri de lux in toata Rusia, a ramas... ruina! Meseriasii care au lucrat acolo s-au imprastiat in mici ateliere. Sunt vreo 40 in zona, dar dupa 20 de ani de economie libera, niciunul n-a reusit sa faca valva cu numele sau nici la Paris, si nici macar la Bucuresti. Au ramas la stadiul de magazinase prin care trec nostalgicii in excursia lor anuala la Orastie, special pentru garderoba de iarna.

Intru la firma lui Gabi Popa, Favior. Are si un magazin de prezentare. Vanzarea propriului brand, cu amanuntul, e mai mult de amorul artei. Adevarata lui afacere: haine pentru firmele Cavalli, Gianfranco Ferre, Valentino...

Daca mi-as cumpara tot ce am probat aici in cateva minute, m-ar costa probabil zeci de mii de euro, si ca sa va dati seama cat de ieftina este mana de lucru, va spun doar ca munca oamenilor de aici de la Orastie face doar 10% din pret. De multe ori, nici atat. Si totusi, cele 50 de muncitoare sunt fericite! Castiga ceva mai bine decat in clasicele confectii. Brandurile care construiesc haine de piele au cheltuieli ceva mai mari cu mana de lucru romaneasca: vreo 30 - 40 de euro pe haina.

Cand a fost prima oara "la contractari" in Italia, domnul Gabi s-a intors cu coada intre picioare. L-a dus de mana un coleg de breasla - care l-a pus fata-n fata cu italianul. Marea negociere s-a incheiat de la prima intrebare: cate haine poti face pe luna? 150 n-a fost raspunsul corect. S-a intors la negocieri cu o capacitate de productie de 500 de haine pe luna. Si, de atunci, businessul merge snur - desi nu i-a vazut niciodata la fata pe gigantii modei pentru care lucreaza.

N-are voie sa vanda prin magazine modelele la care lucreaza. Fiindca sunt colectii de lux - in serii mici de 50-60 de bucati. Patentul expira abia dupa 2 ani, apoi e liber sa faca ce vrea cu ele.

Exportatorul italian castiga inzecit din export - fiindca el vinde un intreg concept, nu doar o simpla haina. Odata atasata eticheta de renume - produsul are valoare:

Gabriel Popa s-a gandit sa-si dezvolte propriul brand. A si vandut cateva sute de blanuri - culmea - in Grecia, dar l-a pus cu botul pe labe criza si incalzirea globala. A incercat sa vanda si in mall-uri, dar magazinele vindeau putin si dadeau banii cu taraita. In plus, marele dezavantaj e ... lipsa materiei prime - pe care o importa ... din Italia.

Plus ca ciobanii romani nu conserva pielea ca italienii. Nu-i mare branza - doar ca trebuie presarata cu sare imediat dupa taiere.

Ca sa se apuce serios de productie proprie, omul se gandise sa cumpere vechea argasitorie a fostei fabrici Vidra - dar s-a lasat pagubas. Statia de epurare a apei uzate l-ar fi costat 500 de mii de euro dintr-un foc, plus ca oamenii priceputi au fost demult concediati si-au plecat in lume la lucru. Asa ca pielea romaneasca... se valorifica tot ca materie bruta - la export - o cumpara turcii, cu 25 de lei pielea de pe un miel. Iar lana - in loc sa fie transformata in tricotaje si postavuri ajunge pe foc! Fiindca n-o mai vrea nimeni! Spalatoriile, vopsitoriile si fabricile de postav s-au inchis. Sunt ruine si asteapta investitorii imobiliari. Cativa oieri au reusit macar sa exporte.

Si in timp ce Romania exporta pe nimic tot ce are mai de pret, importurile ne usuca! Domnul Gabi cumpara din straini totul: foarfece, nasturi, fermoare. Pana si cartonul se importa!

Deocamdata lohnul e din nou pe val in Romania. Mai toate marile branduri europene lucreaza cu romanii. Dar fenomenul lohn e ciclic: odata cu cresterea cererii, creste si pretul fortei de munca, iar marii clienti vor cauta din nou pietele mai ieftine din est. La fiecare ciclu, zeci de fabricute dau faliment, iar oamenii raman pe drumuri. In final, tot brandul propriu este singura sansa de a da valoare muncii.

Deocamdata, domnul Gabi recunoaste ca e multumit de viata lui: cata vreme executa perfect comenzile italienilor, banii curg. De ce sa-si bata capul cu planuri de afaceri riscante?! Si uite-asa, unde nu-i cap, nu-i nici banul ce trebuie investit - ca sa ofere locuri de munca si sa scoata profit pur romanesc. Asa ca vai de mana de lucru! Fiindca in industria textila globala... Romania ramane una din multele piete ieftine de muncitori necalificati. Si atat.

Reportaj difuzat de Protv in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 6 mai 2012

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805