La început, am fost curios doar dintr-o secretă, dar binevoitoare, invidie să văd filmul lui Adrian Cioroianu ”Un secol pentru România”, recent produs de TVR. Cândva (în 1997 şi în 2002) făcusem şi eu, dintr-o perspectivă militară, două filme documentare de propagandă proNATO destinate Occidentului. Nici acum nu ştiu câtă eficacitate au avut. Ştiu însă că, după ce-am văzut filmul decanului facultăţii de istorie a Universităţii bucureştene (acasă, liniştit, pe DVD), am avut un sentiment neaşteptat de reconfortant. Într-un moment în care eram departe de a fi prea entuziast sau optimist în legătură cu perspectivele imediate ale ţării mele, filmul lui Cioroianu mi-a indus, pe nesimţite, timp de 52 de minute, un strop de nădejde privind nebănuitele şi neştiutele (chiar de ei) şanse ale românilor.
Inevitabil m-am întrebat - de ce oare? Carisma, telegenia şi aplombul istoric al vorbitorului dau farmec discursului, dar nu-i înlocuiesc consistenţa. Decorul futurist al noii Biblioteci Universitare sau cel al aulei Academiei Române sunt relevante, la fel ca şi imaginile de arhivă, unele chiar mai puţin cunoscute, dar nu aici este secretul. Secretul este acela că Adrian Cioroianu a ales să nu facă propagandă, să nu demonstreze nimic, ci doar să spună simplu şi pe înţelesul tuturor povestea României din 1916 încoace, urmărind doar succesiunea priorităţilor naţionale ale românilor în tot acest timp, fie acestea alese de ei sau impuse de alţii. De aceea, filmul ”Un secol pentru România” (ca şi volumul lui Lucian Boia ”De ce este România altfel”) este credibil, convinge şi dă speranţă. Mai mult decât atât, filmul sintetizează şi descâlceşte un ghem de evenimente, personaje, conjuncturi şi implicaţii pe care manualele de istorie din liceu se străduiesc, adesea fără succes, să le lămurească.
Am cumpărat conştiincios CD-ul cu filmul la lansarea acestuia, ce a avut loc la pe 18 februarie, cu ocazia unei dezbateri a revistei ”Historia” moderate de Ion M. Ioniţă. Am plătit 40 de lei (noi). La fel cât pentru un thriller hollywoodian sau un CD cu muzică. Am aflat tot atunci că ”Un secol pentru România” urmează să fie tradus (bănuiesc subtitrat şi nu dublat) în franceză pentru a fi prezentat la Târgul de carte de la Paris. Frumos, foarte frumos. Cu menţiunea că, spre deosebire de perioada 1919-1920, când destinele naţiunilor se hotărau pe franţuzeşte, la Paris, acum acest lucru se întâmplă pe englezeşte la Washington, sau pe nemţeşte, la Berlin.
Pe de altă parte, cred că acest film ”de propagandă”, care nu este de propagandă, le-ar fi poate mult mai necesar, vital chiar pentru definirea priorităţilor noastre naţionale, chiar românilor. Tuturor românilor. Dintre care o mare parte nu mai ştiu sau au uitat, în lupta lor cu supravieţuirea zilnică, care le este istoria, care este povestea neamului lor. Mai ales tinerii. Cei din licee, care se pregătesc de zor să aplice pentru o bursă universitară în Occident. Dar şi cei care vor rămâne aici, sau mai ales ei, au nevoie să le pună diriginta sau profa de istorie acest film de care nu se vor plictisi, pentru a înţelege o frântură din rostul lor pe aceste plaiuri. Mioritice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
