Ziarul de Duminică

Manfred, premieră pe CD la Editura Casa Radio/ de Ziarul de duminică

Manfred, premieră pe CD la Editura Casa Radio/ de Ziarul...

Autor: Ziarul de Duminica

02.07.2015, 23:41 25

Manfred, una dintre lucrările simfonice cel mai intens romantice şi mai pline de pasiune ale tuturor timpurilor, se regăseşte acum pe noul CD al Editurii Casa Radio, lansat vineri, 26 iunie, la librăria Humanitas Kretzulescu. Înregistrarea celebrei simfonii Manfred, op. 58, o creaţie emblematică pentru repertoriul orchestral ceaikovskian, a fost realizată live de Orchestra Naţională Radio şi dirijorul Tiberiu Soare, în concertul desfăşurat la Radio România anul trecut, pe 17 octombrie, în Studioul de concerte Mihail Jora.

„Preocuparea lui Ceaikovski pentru adevărul expresiei, pentru sinceritate, ca şi pentru simplitate, este legată şi aici de tema unică a lucrărilor sale simfonice şi lirice: destinul uman, lupta pe care omul o duce pentru a încerca să-l domine şi eşecul său final. Există la el o dorinţă pasionată de a traduce în muzică tragicul şi pasiunile umane, cu o generozitate şi o hipersensibilitate extreme,” spunea muzicologul Oltea Şerban-Pârâu în textul de prezentare a albumului.

Detalii despre album: www.edituracasaradio.ro

Discul se poate achiziţiona de la Librăria Casa Radio din str. Temişana nr. 31, prin comandă online pe site-ul editurii la preţul de 15 lei, sau prin reţelele librăriilor partenere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO