• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Ziarul de Duminică

Manhattan Transfer aşa cum sunt/ de Virgil Oprina

Manhattan Transfer aşa cum sunt/ de Virgil Oprina

Manhattan Transfer aşa cum sunt/ de Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina

18.11.2011, 00:00 45

În universul informaţional atât de rarefiat de dinainte de 1989 pentru noi cei din Blocul de Răsărit, numele trupei Manhattan Transfer suna extrem de incitant.

Iar cei care au avut atunci prilejul de a le asculta înregistrările au continuat şirul uimirilor, fiind copleşiţi de perfecţiunea interpretării, de inventivitatea şi înaltul meşteşug al aranjamentelor muzicale, purtând marca inconfundabilă made in USA.

Şi iată că a venit şi mult aşteptatul moment - nu de prea mulţi din păcate - când celebrul cvartet vocal a venit şi la Bucureşti. În jurul Sălii Mari a Palatului lipsa locurilor de parcare dădea impresia unui concert sold-out, după care a urmat şoptitul la ureche al bişniţarilor care te întrebau dacă nu vrei un bilet, în neconcordanţă oarecum cu lipsa aproape totală a înghesuielii de la intrare.

Dar, în fine, odată ajuns în sală am constatat că văd strict aceleaşi feţe ca la mai toate concertele care au "ceva jazz" în program şi am conştientizat atunci faptul că Manhattan Transfer înseamnă ceva doar pentru acel segment al publicului care acum arte vârste de peste 40 de ani. Fără a mă încadra în categoria - altminteri perfect stimabilă - a fanilor grupului american sau a genului de jazz vocal în mod special, ştiam că vechea formaţie a suferit modificări în urma cărora singurul component "de atunci" este Tim Hauser. Ceea ce am aflat, recunosc, ulterior este faptul că actuala componenţă cântă împreună din 1978, lucru care explică multe dintre lucrurile frumoase pe care publicul le-a apludat îndelung în cadrul concertului de la Bucureşti, pentru că da, din fericire, am avut şansa de a asculta şi vedea o imagine artistică reală şi nu umbra acesteia, suprapusă peste nostalgia publicului.

Îmbinând energia cu forfota metafizică de tip Manhattan, cu influenţele latino-jazz şi în acelaşi timp o permanentă raportare sonoră şi conceptuală la valorile clasice ale jazz-ului, de la vocalitate la inconfundabilul swing, Tim Houser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne şi Alan Paul au avut alături de ei o trupă de acompaniament care a susţinut oarecum corect reţeta de show, fără a aduce vreun plus de strălucire sau energie prestaţiei colegilor lor.

De altminteri - deşi am fost interesat în a observa şi reacţiile publicului - nu am cum să ştiu dacă chiar am fost singurul din sală care să nu fi fost marcat de trecerea timpului în ceea ce priveşte modificarea destul de dramatică a pragului de aşteptare, datorat apariţiei unor formaţii de gen precum Take Six sau The Nylons sau... atât de mulţi alţii.

Deşi am avut în faţă un cvartet (cer scuze împătimiţilor, mai ales celor care "swing-ează" prin mişcări ale capului şi/sau strigă new-york-eze "yeah"-uri atunci când soliştii anunţă titlurile pieselor ce urmează a fi cântate) cu un registru vocal prea omogen şi o energie de show de tip oldies, repet, neajutată de muzicienii din linia a doua, farmecul şi entuziasmul nu au lipsit. Pe de o parte nu a mai fost şi nici nu avea cum să fie ce a fost odată, dar pe de altă parte cei patru Manhattan Transfer au dat o frumoasă lecţie de a abordare a filozofiei de "show time". Au demonstrat că nu există vârste mai potrivite sau mai puţin potrivite cu show-bussiness-ul, ci doar apatia, ca rod al renunţării la ceea ce putem cu adevărat.

Aşa au fost să fie Manhattan Transfer la Bucureşti, pentru prima dată, în 2011.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787