Ziarul de Duminică

Marea evadare/ de Felix Nicolau

Marea evadare/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

01.07.2011, 00:11 232

Atâtea reacţii a stârnit "Cartea Alcool" (Editura Charmides) alui Ion Mureşan, încât ar fi fost păcat să mă bag şi eu în ciorbă,în loc să savurez spectacolul. Şi, în general, nici nu-mi faceplăcere să scriu despre cărţile pe care se aruncă buluc toţicriticii. E ca şi cum aş purta haine la modă, ceea ce nu-mi stă înfire. Arhicunoscut-admiratul "Muri" este însă un om atât de viu şinatural, încât nu mă pot abţine. Deşi mai că aş scrie despre autor,mai degrabă decât despre carte: ah! ce lansări politizate am trăitîmpreună, ce comentarii la dansul de salsa înşurubat la 2 metri denoi am construit...

Mult-aşteptatul volum are ceva de baladă rock. Sentimental,melancolic, sugestiv şi ironic. Adică tandru, inteligent şi cumănuşi. Scriere simplă, fără fasoane stilistice. Comparaţiile şimetaforele sunt rare, dar, ce-i drept, frumoase: săracii alcoolicise sprijină de ziduri şi "uneori cad în genunchi şi-s ca niştelitere/scrise de un şcolar stângaci" (Poemulalcoolicilor).

Aproape că suntem în Parisul decadent al secolului 19. Aproapezic, pentru că sarcasmul şi spleenul sunt înlocuite de buf,ridicol, absurd: "In faţa cârciumii,/rezemate în cârji,/două femeibătrâne discută în şoaptă,/conspirativ,/despre Marele Plan al luiDumnezeu" (A venit toamna). În buna tradiţie a poeziei deboemă şi mahala, derizoriul este în relaţie nemaipomenită cueternitatea. Derizoriul metafizic musteşte în versuri. Tot volumuleste astfel un fel de commedia dell' arte în care rolurile suntinterpretate de un fel de nebuni întru Dumnezeu ce-şi ascundsfinţenia după obscenităţi şi come alcoolice. Chiar dacă evităfigurile de stil, poetul întoarce rimele cu lopata, conştient defarmecul lor. Ion Mureşan vrea să fie un poet cantabil, un şarmantblestemat: "Tu, ce iubit-ai mandravela/ce-avea-n dotări soldatulrus,/dădeai acum la manivela/vremilor ce-au apus" (Poemocazional).

Înrolareala poeţii blestemaţi se face şi prin culturalizarea percepţiei.Propriu-zis, prea puţin se remarcă din lumea exterioară, care estecovârşită de cea interioară, unde iar predomină amintirilelivreşti. Din cărţi se naşte cântecul. Să zaci la crâşmă are rostîn două situaţii: 1. să (-ţi) povesteşti impresiile de lectură, sau2. să te sinucizi, în sensul pe care-l întrevedea Michel Foucaultcând spunea că trebuie să lucrăm toată viaţa la sinucidere.Cântecul Arpentorului brodează pe partitura kafkiană: "el earpentorul, el e Simulantul,/e singurul care a dat parolagreşită,/el ştie că adevărul e falsul", şi se continuă cu ometaforă superbă: "şi am ştiut că adevărata viaţă e în acte căfluturii sunt/timbrele care ne legalizează vederea". Arpentorul dinCastelul venise să măsoare, să delimiteze şi să facădreptate funciară. Numai că birocraţia îl împiedică, tocmai ea caredă impresia exactităţii. Or, de aici ţâşneşte jetul absurdităţii:să parafezi şi să întreţii haosul producând structuri şiparastructuri. Ordinea se anulează pe ea însăşi când e la mânaştampilelor.

Gustul pentru parodia culturală a şaptezeciştilor este firulroşu al cărţii. În Amantul bătrân şi tânăra doamnă beţivuldeclamă din Pound printre băltoace, interval în care tânăraînsoţitoare este violată de nişte tinerei. Dar noi nu vedem decâtrezultatul şi gingăşia zărghită a îmbătrânirii voite: "Din multăiubire - zice - în doi ani o să fiu ca şi dumneavoastră,/să nu vămai fie ruşine cu mine/seara la bar!".

Aproape fiecare poezie pare un camuflaj pentru alt text.Palimpsestul sentimentaloid oscilează chicotitul înfundat cumelancolii metaforizate: "Cârciumă muncitorească, ce cauţi tu pemalul/râului? Şi ce caută ochii mei/în apele acelea murdare caresting/una câte una lumânările/ce ard voioase pe zidurilegalbene/ale abatorului?" (Mila).

De unde şi Sentimentul mării într-o cârciumă mică. Unadintre calităţile parodiei, în viziunea Lindei Hutcheon, era şiempatizarea cu opera parodiată. Ca să parodiezi, nu ajunge doarinteligenţa. Multe dintre aceste poeme teatrale ar putea fiînţelese ca o parodie extraordinar de subtilă. Totul este atât denegru, disperat şi sfidător, încât volumul apare dintr-odată caunul programatic. Iubirea, religia, arta şi viaţa sunt priviteprintr-o lentilă ultrarafinată şi dramatizată. Religia: "Luminează,Doamne, luminează,/smulge-mi carnea negrului păcat./Groapă oarbă încuvânt mi-aşează,/întru văzul Tău, nelimitat!" (Rugăciune).Arta furioasă şi obscură: "eu cânt forţa neagră din capul meu,/laordinul forţei negre din capul meu./Cânt printre ceaiurile reci uncântec rece şi sec" (Cântec negru). Şi, în sfârşit,dragostea: "Spion sub piele sângele-i trădează/vechi hărţi şi micisecrete militare./Ea ţine roi de fulgere-n pahare./Privirea eiexcită şi castrează" (Poem de dragoste).

Probabil că cele mai bune piese ale cărţii sunt viziuniledelicat-suprarealiste, ronţăite din interior de relectura parodică.În Pahar, "îngeraşii de pahar" încing hore şi cântă "Vine,vine primăvara", ori "totu-i vis şi armonie". Cântec deleagăn avansează până în coşmaresc: "Mie în somn mi-au îngheţatmâinile,/pentru că în somn e foarte frig./M-au trezit şi mi le-autăiat.//Dormi, puiul mamii, dormi!". Nu pot să nu remarccontiguitatea cu aluzivitatea simbolică a poeziei lui Ioan Es. Pop,alt scriitor care piteşte sensuri mari sub lumi umile. Doar că IonMureşan nu se poate abţine de la jocul de-a râsu-plânsu şi de laproiecţiile parabolice.

Pentru mine, ombilicul volumului este poemul Bătaia, cuviolenţa lui duhlie ("Ti-am fost ca un frate, mă, porcule,/ţi-amadus flori când te-ai însurat,/ţi-am fost martor la divorţ şitu...") şi declamaţiile aburite ("Mă, io-s reîncarnarea lui Hegelşi a fraţilor Petreuş/într-o singură persoană, mă, nu vă puneţi cumine!"). "Cartea alcool" va fi adulată şi cântată sau uitată.Important este că nu poţi trece peste ea cu indiferenţă. Tocmaipentru că pare produsul altor vremuri, în care indiferenţa era unpăcat, o ruşine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO