Ziarul de Duminică

Marea librarie Feltrinelli din Bologna

09.12.2001, 00:00 27



Retelele de librarii ale unor mari edituri au, in nume, un ecou magic. Hoinarind prin New York, prin So-Ho-ul din Manhattan, m-am trezit in fata vitrinelor unei pravalii nu prea mari, a carei firma m-a electrizat: Rizzoli.

Tot asa, la Bologna, la intersectia unor stradute medievale - ulicioare pe care le bati cu un acut sentiment de intampinare, deoarece stii ca pietele spre care duc sunt toate locuri cu un interes istoric marcat - m-am nimerit in usa uneia dintre faimoasele librarii Feltrinelli.

Senzatia de moment providential era intarita de relatia ciudata dintre usi si interior. In nenumaratele sali ale lacasului puteai sa te pierzi, dar usile, prin care paseai in acel fabulos univers al cartii, erau mici, de negoturi batranicioase, din alte veacuri.

Toate marile librarii au sectoare cu reduceri consistente de preturi. Aceasta nu semnifica altceva decat ca o prima transa din tiraj s-a epuizat, asigurandu-i editorului un anume castig. ai ca injumatatirea pretului ramane solutia cea mai atragatoare de lichidare a stocului.

Ecuatia jumatatii de pret e atat de populara in Occident, incat e de mirare ca nici unul dintre editorii nostri n-o incearca.

In mijlocul librariei, la vedere, se gaseau cateva rafturi cu clasici, la cele mai mici preturi posibile. Balzac, Hugo, Dostoievski, Jules Verne, Jack London, Cehov, Faulkner in legaturi elegante, cu un tipar rafinat, dar la costuri de ciorapi chinezesti, vanduti pe tarabe de negustori ambulanti.

Asa cum exista ceasuri Rollex din tinichea, la cinci dolari bucata, exista si editii ieftine din clasici, care le maimutaresc pe cele costisitoare.

Cartile, insa, care-mi tineau calea nu aratau deloc a fabricatii pentru amagirea chilipirgiilor.

L-am intrebat pe unul dintre gestionarii librariei care-i misterul acelor preturi de mizerie la clasici, iar raspunsul sau, neasteptat de complet si de binevoitor, exagerat de detaliat pentru o persoana angajata sa vanda carti, nu sa le analizeze parastasul, incape, pana la urma, intr-o singura propozitie: clasicii nu mai intereseaza.

Oamenii citesc eseuri, cugetare, nu naratiune. Clasicii sunt studiati, nu cititi. Cei care frecventeaza librariile isi construiesc bibliotecile personale directionat, pe un interes profesional definit. Cititorii "de meserie" nu-si mai umplu apartamentele cu rafturi de "cultura generala".

Numeroasele editii de clasici, in insiruiri de tip "Cei mai celebri..." au dus la un fenomen de respingere. In muzica, CD-urile cu "Anotimpurile" lui Vivaldi, aflate la vedere, pe tarabele cu inregistrari rap si rock, in cele mai sordide targuri, afecteaza grav memoria venetianului.

Pare de prost gust sa pastrezi laolalta cvartete de Haydn si selectii-potpuriu, cu un talmes-balmes de fragmente tematice gen "Toamna in creatia preclasicilor".

Editorii care tiparesc romanele lui Dostoievski pentru un public larg, pentru mase, descopera ca masele fac amoruri culturale scurte. Tot ce-i exagerat de accesibil isi pierde din importanta.

Imi e mereu prezenta in minte interventia unui semidoct, intr-o discutie despre lecturile preferate. Unii spuneau: "Citesc acum cutare carte", altii "Ma delectez cu cutare autor", iar semidoctul spunea si el "Am!". Omul nu citea carti; omul avea carti.



Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO