• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Ziarul de Duminică

Maria Rosetti, doamna României moderne (I)/ de Emanuel Bădescu

Maria Rosetti, doamna României moderne (I)/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu

21 dec 2012 1659

"Am zis că nimic nu este mai fericit decât poetul... Trăieşte deodată şi viaţă de om şi viaţa de înger, cu deosebire că în cea de pe pământ nu simte decât fericirea, decât bunul ei... Ce-mi foloseşte mie dacă natura mi-a dat iubire şi nu mai am încredere s-o împărtăşesc?"Sunt câteva din gândurile junelui Constantin A. Rosetti aşternute pe hârtie la începutul lunii decembrie 1840. Fusese în vizită la Effingham Grant, secretar al Consulatului Britanic. Cine îl tulburase? Sora înaltului funcţionar de la Consulat, Mary Grant sau "Granta" în forma sla­vizată, la modă încă pe atunci. Peste un an, cu doar o zi înainte de a se întreba: "Oare Granta de ce nu mi-a răspuns ?", filozofase cu privire la rostul verighetei: "O! de câte ori îmi făceam vise de a găsi o femeie căreia să-i dau inelul credinţei. Câte nu mi-l cerură? Şi le-am zis că este cel de pe urmă dar ce voi face unei femei." Înţelegem că începuse să privească "chestiunea" în mo­dul cel mai serios. Însă, seriozitatea era dublată în acele vremuri de patos, ochi daţi peste cap, lacrimi, leşinuri, ameninţări cu sinuciderea, chiar cu dezlănţuirea celui mai fierbinte patriotism.

"Am primit răspuns de la Granta. Am citit de două ori scrisoarea ei, de două ori am plâns, dar nu o lacrimă, două sau zece. Am plâns cum plânge fiul când sărută îngheţata mână a părintelui său... Aste două scrisori sunt destule ca să facă din mine un om carele să se jertfească pentru Patrie, pentru virtute, mai mult decât toţi. O! Câte se trec în mine astă-seară, dacă nu poci zice nimic decât: maică iartă-mă!". "Granta", care venise doar în vizită la fratele ei, poate neobişnuită cu sentimentalismul bizantin, scăldat într-un potop de lacrimi şi de cuvinte care feminizau bărbăţia, sau poate amuzată, hotărî să rămână. El a presupus că vibraţia inimii ei delicate rezonase cu "amoarea" sa. "Astă femeie sau ăst înger" şi-a găsit un adăpost în casa familiei Odobescu de lângă biserica Icoanei, situată exact pe locul Şcolii Centrale. S-au reîntâlnit până într-o zi, când a fost avertizată că el trebuie neapărat să plece la Paris, la studii înalte.

 

Cine ştie câte lacrimi va fi vărsat tânărul boier încât să-i smulgă promisiunea că-l va aştepta. Acolo, în casa Odobescu, veghind la educaţia copiilor acestor prieteni, ea îşi va aştepta răbdătoare şi credincioasă "sortitul". Trecerea zilelor devenise o povară, mai cu seamă pentru el. La Paris, studentul Rosetti a studiat mai mult persoana şi posibilităţile sale decât Dreptul. Avea nevoie de lămuriri. "Eu sunt bine urât la chip... Cu toate acestea, m-am gândit adesea la Granta, până şi la neputinţa de a o lua de soţie, din pricina lipsii averii şi a datoriilor mele". Bineînţeles, studiul propriei persoane se sfârşea candid, cu grija de a nu tulbura speranţele puse în joc. "O să mă pui în pat şi să citesc jumătate de ceas ceva poetic. Copilului când nu face nebunii, îi dai o cofetară". Departe, aleasa inimii traversa ceasurile aşteptării la adăpost de introspecţiile chinuitoare.

Într-un răvaş, îi mărturisea iubitului că îşi petrecea timpul privind pe fereastră şi recitând versuri din Byron. Primind răvaşul, studentul nostru trase concluzia că "Granta pătimeşte foarte, sufleteşte şi trupeşte." Nevoind să se lase mai prejos, găsi la repezeală echivalentul dâmboviţean al marelui Will: "O! Te pismuiesc Văcărescule, că ai apucat înaintea mea de ai rimat aceste vorbe: La fapte bune, puţin s-adună/ Mult, puţini, buni împreună". Nemaiputând îndura focul mistuitor, dădu o fugă până la Bucureşti. O văzu şi se linişti. "Mă iubeşte mult această femeie şi în adevăr că pierd totul neluând-o de soţie!" Era în octombrie 1846. I-a dat târcoale o lună, apoi trebui din nou să plece. În noiembrie, va fi condus spre Paris de aleasa inimii, care se va opri la Orşova. Despărţire grea, cu lacrimi şi cuvinte înaripate. Această situaţie nu mai putea continua. Din Viena i-a trimis cererea în căsătorie. "S-a isprăvit. Acum se va hotărî. Sau mă pierd sau mă scap". Cererea a fost acceptată. În ziua de 31 august 1847, tinerii s-au căsătorit în Plymouth, în ritul anglican. Căsătoria în rit ortodox a avut loc la Viena, naşi fiind doi fraţi Goleşti. În Bucureşti, surpriză. Căsătoria a fost privită de parveniţii cu rang boieresc drept o mezalianţă. Dacă vreunul din aceşti tradiţiona­lişti gâlcevitori ar fi binevoit să consulte "Carta nobleţei scoţiene" ar fi avut surpriza să constate vechimea familiei Grant şi importanţa ei în rânduiala nobiliară din întreaga Anglie. Nu puteau bănui căpeste zece luni, tânărul Rosetti, în bătaie de joc, va arde la Mitropolie "Arhondologia", Carta nobilimii valahe.

Dar să nu ne gră­bim. Maria Rosetti, cunoscută de majoritatea protipendadei bucureştene, va şti să-şi facă datoria de mare doamnă. Cultura şi inteligen­ţa sa vor înnobila misterioasele "adunări cititoare", în care se pro­duceau odraslele boiereşti progresiste şi minţile cele mai luminate din Bucureşti. "Sunt fericit că am de soţie pe astă femeie. Din zi în zi o iubesc mai mult... Soţia mea e sublimă, e femeia lui Michelet". Prin expresia "femeia lui Michelet" trebuie să înţelegem femeia soţie, mamă, patrioată până la sacrificiu, înalt principialistă. Câtă dreptate avea C. A. Rosetti înălţând-o la acel rang rezervat femeii ideale, ne va spune însuşi Jules Michelet, când a povestit încheierea revoluţiei paşoptiste din Ţara Românească: "Revoluţia izbucnise, dar primejdia era mare. Duşmanii se iveau din toate părţile... Turcii, Ruşii, Austriecii, stau gata să năvălească asupra acestei ţări neno­rocite... Şi unde era Franţa ? Aşa de departe. În vreme ce revoluţionarii români pândesc din ce parte va veni duşmanul, el ieşi chiar din mijlocul lor. O contrarevoluţie, ce milita împotriva Guvernului revoluţionar, izbucneşte în Bucureşti. Imediat se zvoni că Ruşii se apropie. Mai târziu s-a dovedit că era o ştire plăzmuită. Dar, deocamdată, Guvernul, strâns între două focuri, părăsi Bucureştii şi se retrase spre munţi.

Din fericire, poporul nu voia să-şi piardă într-o singură zi toate speranţele, toate victoriile câştigate şi pe marii lui oameni, pe care acum îi urma cu dragoste. Deşi lipsită de şefi, mulţimea se înarmă şi dădu jos de la cârmă pe cei înstrăinaţi, pe duşmanii libertăţii, prietenii Ruşilor. Acestea se petrecură în ziua de 30 iunie 1848. Doamna Rosetti, care nu-şi putuse întovărăşi bărbatul şi aştep­ta tremurând la cel mai mic zgomot, auzi strigătele şi cântecele de biruinţă ale poporului. Neputând încă să meargă, se sui într-o trăsură şi luând-o pe Liby în braţe, fetiţa născută în ajunul revoluţiei, in­tră cu mult curaj în mijlocul mulţimii înarmate. Unul din oamenii gu­vernului vorbea cu înflăcărare din balcon. Era Ion Brătianu, unui din cei mai tineri conducători ai revoluţiei liberale. Atunci, Doamna Rosetti, în mijlocul celui mai curat entuziasm, ceru nişte foarfeci şi tăie pentru câţi putu de mulţi câte o bucată din eşarfa tricoloră pe care bărbatul ei o purtase în primele zile ale revoluţiei, eşarfă pe care o păstra pentru mai târziu, pentru copii. Ce clipe de vitejească frăţie, de bucurie adâncă! Viitorul era ameninţător, căci Ruşii puteau să vie cât de curând. Şi această femeie, această tânără mamă, care ar fi voit să dea poporului arme, nu putea să-i dea decât un drapel tăiat în bucăţi, pe care-1 împărţea cum ai împarte flori unor martiri..." Curând, ţara a fost, într-adevăr, ocupată. Nu de către ruşi, cum se bănuise, ci de turci. "Rosetti şi cu ceilalţi, scrie Michelet, se duseră în tabăra turcească. Dar imediat ce ajunseră, se văzură în­conjuraţi de un întreit rând de baionete. Consulul Rusiei, care sta lângă comandantul turc, le arăta destul de bine că au căzut în pânza hrăpăreţului păianjen al Nordului... Doamna Rosetti, ca mulţi alţii strigând şi plângând, se duse acasă, lăsă copila în grija lui Dumnezeu şi alergă la Palat... După cum se ştie, vitejii pompieri nu primiră să se predea şi, timp de o oră, 300 de oameni ţinură piept la 12.000, dar şi ei fură ucişi şi împrăştiaţi, după ce sfinţiră Drapelul cu sângele lor. Doamna Rosetti primi propuneri din partea multora de a se ridica contra turcilor, dar dânsa asculta de sfatul consulului englez, care-i făgădui că peste trei zile prizonierii vor fi puşi în libertate. După trei zile... Nici urmă de tabără: o santinelă îi arată cu vârful baionetei drumul spre Turcia! Rusia îi împiedicase pe turci sa-şi ţină cuvântul !

Până seara, doamna Rosetti strânse tot şi vându ce avu mai de preţ. Ple­că pe înserate, neluându-şi decât hainele şi o mantie pentru copil. Pentru mult timp ea n-a ştiut ce este un adăpost, în goana ei după scumpii prizonieri, iar Liby, semnul divin al izbucnirii revoluţiei, n-avu drept casă şi leagăn decât mantia mamei sale. Un singur om o întovărăşea, un om care mărea primejdia deoarece era urmărit şi căutat în toate părţile. Acesta era cel mai mare dintre Brătieni, Dimitrie.

Va urma

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007