Ziarul de Duminică

Marian Crişan: „Nu putem să ne plângem că nu avem filme apreciate, dar acasă nu avem unde să le arătăm”/ de Andreea Chiriac Hentea

Marian Crişan

GALERIE FOTO

Autor: Andreea Chiriac Hentea

26.07.2013, 00:04 219

Recent, Festivalul Internaţional de Film Independent de la Lisabona (IndieLisboa), cu sprijinul ICR Lisabona, a selecţionat şi prezentat din partea României (în secţiunea Cinema Emergente, care are ca obiect noile tendinţe, formulele narative ingenioase şi vocile promiţătoare din cinematograful mondial) filmul Rocker, regizat de Marian Crişan, care s-a bucurat de o primire caldă şi onorantă. Proaspăt sosit la Lisabona pentru a-şi prezenta filmul, regizorul Marian Crişan ne-a spus cam cum stau lucrurile cu filmul românesc şi ne-a dezvăluit la ce lucrează în prezent.

 

- Ce înseamnă selecţia filmului dvs. într-un festival puternic precum IndieLisboa? Filmul independent, pe asemenea vremuri de criză, reprezintă o alternativă din ce în ce mai viabilă la filmele de mare buget. Iar filmul românesc e mai curând independent, prin forţa lucrurilor...

- Da, independent înseamnă, mai degrabă, filme care sunt făcute de autori şi au libertatea de a fi independente. Dacă vorbim de bani, banii vin din multe locuri şi nu poţi să zici că eşti independent dacă nu e chiar pe banii tăi.

 

- Filmul românesc, ca film de autor, poate fi numit independent - dar ca finanţare?

- Filmul european este oarecum de stat, este făcut pe bani guvernamentali. E o finanţare care începe cu CNC-ul naţional, din fiecare ţară în parte şi continuă cu coproducţia cu alte ţări, dar tot cu CNC-ul. Finanţarea e una, filmul e alta. Ceea ce e sigur însă e că noi nu suntem opriţi sau cenzuraţi de către producători sau de finanţatori, care să zică: ”Domnule, nu fă subiectul ăsta, pentru că n-o să meargă la public!”. În sensul ăsta e independent filmul românesc (şi cel european), prin libertatea de expresie şi cred că festivalurile sunt importante pentru că oferă alternativa asta de distribuţie. Într-un fel sau altul, filmele circulă. Şi oamenii din diferite ţări vor să vadă film de autor, film de artă, dar la o anumită concentrare, în zece zile vor să vadă ce-a fost mai bun din producţia internaţională a unui an. Există un fel de masă de filme (câteva sute, probabil, la nivel internaţional) care circulă, selectate de către directorii de festival. E o selecţie care începe cu Cannes-ul, cu festivalurile mari, şi apoi ele circulă prin toată lumea, oferind un fel de imagine: ce se întâmplă cu filmul în anul respectiv. Cu Morgen am fost în multe locuri - peste cincizeci - în care a circulat şi a fost prezentat. E un mod important de a arăta filmele, care există şi în România acum, cu TIFF-ul (Festivalul Internaţional de Film Transilvania - n.m.), un eveniment care atrage foarte mult public timp de zece zile.

 

- Ce se întâmplă, însă, în ţara de origine a filmului, în România, de exemplu, concret, cu Rocker? Unde se mai poate vedea? Pentru că a stat puţin pe ecrane.

- Da, stă exact cât poate să stea, pentru că sunt nişte reguli de piaţă şi stai cât eşti cerut. Mare parte din proiecţii le faci în multiplexuri şi acolo te lupţi cu oferta de filme comerciale. Şi e o luptă nedreaptă. Existau nişte cinematografe dedicate filmului românesc sau filmului de artă, dar încet, încet au dispărut sau au devenit foarte depăşite. Ce lipseşte în România, în primul rând, sunt sălile care să programeze film de artă sau de autor, film european, românesc. În afară de TIFF, în România cred că sunt patru-cinci săli care programează film european. În rest, nu ai. Şi suntem douăzeci de milioane de spectatori. Dacă stai într-un oraş ca Baia Mare, care are două sute de mii de locuitori, ai unde să vezi un film? Românesc, nu zic de Haneke! Poziţia copilului - ai unde să-l vezi? Nu ai. Chiar în Timişoara nu există, în afară de multiplex, un cinema funcţional, ca lumea. În Oradea sau în oraşe cum e cel din care sunt eu, Salonta, nici gând să ai vreun cinema. Şi aşa, multiplicând la ţară, normal că nu există public din moment ce nu ai săli. Există doar în Bucureşti, Cluj şi cam atât. În rest sunt multiplexurile, care sunt foarte utile pentru cinema, dar nu pentru noi. Pentru că noi (regizorii români - n.m.), nici acasă, nici în străinătate, nu suntem marfă de multiplex. Deocamdată noi nu funcţionăm ca o afacere, ca o industrie cinematografică. Funcţionăm ca un produs cultural, iar cinema-ul nu e chiar o marfă, calculată, la noi nu se pune problema: ”Schimbă-i finalul, că o să vină mai mulţi copii”.

- Filmul românesc, chiar dacă nu e industrie, are nevoie totuşi de încasări.

- Ar fi foarte simplu de rezolvat treaba asta, dar e vorba, din nou, despre distribuţie. Nu poţi să ai vânzări dacă nu ai unde să rupi biletele. Eu emit biletele de spectacol şi mă duc şi rup bilete la filmul meu - cu caravana. Dar vreau să existe o sală în care să se rupă bilete, ca să existe încasări. CNC-ul şi cine conduce lucrurile trebuie să se gândească şi la asta. Produci filmele, dar trebuie să le şi arăţi. Că degeaba facem noi filme fantastice, şi eu, şi Giurgiu, şi ceilalţi. Trebuie să mergem cu filmele prin ţară. Eu am instalaţie de caravană pentru că sunt nevoit să o am, dar nu noi ar trebui să facem asta. Până la urmă, o să facem tot noi săli. Nu trebuiau să se dea sălile astea, măcar la oraşele cu peste o sută de mii de locuitori cinematografele trebuiau subvenţionate şi ţinute în viaţă cu orice preţ.

 

- Poate că acum, că s-a schimbat conducerea CNC, se vor schimba lucrurile.

- Trebuie să existe o strategie, sunt oameni ca Tudor Giurgiu sau Ada Solomon, foarte pricepuţi în ce înseamnă să faci film, să produci şi să distribui film. Dacă li s-ar da pe mână şi distribuţia sau să ne adunăm mai mulţi, să se facă o strategie împreună cu producătorii şi distribuitorii români, cred că s-ar găsi şi bani, mai ales în oraşele mai măricele. Nu poţi să dai vina pe public din moment ce tu nu-i oferi condiţiile să vadă filmul. În Suedia sau în Germania, în Polonia intri într-o sală de cinema şi e plăcut. E un loc în care poţi să vezi un film, e un loc aranjat, condus de cineva, manageriat cu un gând. În România nu există chestia asta în afară de multiplexuri, care sunt afaceri private şi, pe bună dreptate, încearcă să fie profitabile. Restul sălilor nu sunt ale nimănui. E un dezastru. Eu aş lua o sală, am vrut să iau sala din Salonta. M-am dus şi am vorbit cu primăria, cu RADEF: „Dom'ne, eu vreau să iau sala, să o administrez, să aduc filme în ea. O curăţăm, o aranjăm, punem calorifere, legăm din nou la curent electric, să dăm film”. Nu s-a putut, pentru că este în proces ş.a.m.d. Prostii. Sala e de vreo zece ani în paragină. Şi aşa sunt multe.

 

- Şi ar mai fi ceva, la noi nici nu prea există coalizarea regizorilor pe toate aceste probleme, o societate a regizorilor români care să unească nişte puncte de vedere comune, o consiliere către cei care dispun de fonduri pentru aşa ceva. Există vreo încercare în acest sens?

- Cum să nu, există discuţii şi întâlniri mai ales între producători şi regizori, există un lobby pentru a se întâmpla lucruri. Dar nu cred că ar fi treaba regizorilor să rezolve asemenea lucruri. CNC România este singura instituţie care controlează finanţările şi ce înseamnă cinema în România. Noi degeaba spunem şi nu suntem luaţi în seamă. Eu sunt mai nou, dar sunt regizorii din altă generaţie care de mult trag semnale de alarmă în această privinţă. Noi, pe banii noştri, facem proiecţii, caravane, lucruri alternative ca să arătăm că există un public, dar mai mult nu putem.

 

- Până la urmă, cu asta rămân oamenii... văd filmele. Dar distribuţia pe canale de televiziune?

- Distribuţia pe canale de televiziune există şi, din păcate - dar şi din fericire - singura televiziune care este interesată de film românesc nu este românească, este HBO, care e televiziune americană. E singura televiziune care cumpără film românesc de mulţi ani deja - şi lung metraj, şi scurt-metraj, şi documentar. Nu înţeleg de ce nu este TVR, care ar fi obligată să susţină şi să difuzeze film românesc. Peste tot televiziunile naţionale sunt implicate în producţia filmului. TVR-ul ar trebui să fie implicat de la început, când noi venim cu proiectul, să intre în finanţare, că au un buget suficient de mare şi la final să vezi că este difuzat pe TVR un film românesc, la nivel naţional. HBO e una, e un canal privat, contra cost, iar TVR-ul ar trebui să aibă, după părerea mea, o zi sau o seară de film românesc în fiecare săptămână, din care să-ţi dai seama ce se întâmplă. Nu mai găsim cincizeci de filme pe an?

 

- Nu există nici o legătură cu ce cere publicul, ce aşteaptă...

- La noi nu există o comunicare, comunicarea este tot timpul de genul: „Hai, mă, mai lasă-mă cu filmul românesc, că ne-am săturat!”, dialogul este un monolog. Sau se umplu forumurile cu „Dom'ne, mai lăsaţi-ne cu filmele astea cu avorturi” etc. Ăsta e modul nostru de-a comunica.

 

- Apropo de comunicare, cum aţi pătruns într-o lume precum cea din Rocker?

- Am scris Rocker după o lungă cercetare. E greu să vorbeşti despre lucruri din astea. Ceea ce n-am vrut să fac însă, n-am vrut să fiu foarte raţional, am vrut să prind o legătură de sânge care trece peste orice.

- Există anumite genuri pe care le evită filmul românesc?

- Noi, fiecare, căutăm sau cercetăm diferite zone sociale sau tematice, după gusturile noastre sau ceea ce ne interesează. Şi atunci ajungem la subiecte în mod natural. E ce am făcut eu. La Morgen am ajuns pornind de la ceva care mă rodea, să vorbesc despre oraşul meu, despre zona de frontieră. Şi erau tot felul de evenimente pe care le discut acolo - ce înseamnă emigrare pentru un orăşel mic, nu pentru BBC. La Rocker, faptul că am cunoscut - şi locuiesc şi acum - aproape de câţiva oameni care aveau problema cu heroina şi am stat foarte mult cu ei de vorbă şi am încercat să-i înţeleg, m-a pus pe gânduri şi am tot scris şi am scormonit până am găsit subiectul ăsta. Dar totul vine de undeva, din căutările mele. E chiar dinainte de Morgen, numai că nu reuşeam să-i dau o formă finală, scriam mai degrabă despre copil, nu despre tată. Şi l-am pus deoparte, am scris Morgen, am zis să scriu ceva total diferit, să mă eliberez. După ce l-am terminat au trecut doi ani, am scos scenariul şi am scris Rocker. E o treabă personală, oarecum. Cred că în România, şi pretutindeni, lumea preferă să se distreze la filmele mult mai uşoare, gen comedie romantică, film de animaţie. Şi asta va fi în continuare, nu e nici un secret, pentru că asta e cultură de consum, totul trebuie să fie rapid, să fie de înţeles. Filmul de autor va rămâne pentru cinefili sau pentru public puţin mai restrâns.

 

- De ce credeţi că noi nu avem film comercial bun?

- Scriitorii! Trebuie să ştie să scrie. Erau, în anii '60-'70, scenarişti români foarte buni, Francisc Munteanu, Titus Popovici. Asta lipseşte, trebuie să poţi să scrii mult, să scoţi ceva tot timpul. Nu există acum o generaţie de scenarişti care să susţină o cinematografie comercială, care ar trebui să fie, poate, 70% din ce se face. Şi 30% film de autor. Cred că lipsesc, de fapt, sau sunt foarte rare, scenariile comerciale bune. Dacă vrei să ai o industrie cât de cât prosperă, trebuie să ai o zonă de cinema comercial activă şi sănătoasă, care să mişte nişte bani. Pentru că şi în alte părţi, nu cei care fac film de autor susţin cinematografia respectivă. Una este filmul comercial, alta este filmul de autor.

 

- După Morgen, Rocker, ce urmează, ce proiecte aveţi?

- Lucrez la o adaptare după Moara cu noroc. Dar adusă în prezent. Se întâmplă tot acolo, aproape de Bihor, la Arad. Ăsta e visul meu mai vechi, să refac Moara cu noroc. Acum lucrez la ea. O rescriere a poveştii, un fel de adaptare, pentru că nu vreau să fac o copie a originalului. E o nuvelă scrisă à la Hollywood. Are personaje, are naraţiune, tot ce trebuie...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO