• Leu / EUR4.6590
  • Leu / GBP5.3404
  • Leu / USD4.1340
Ziarul de Duminică

Mariana Dragescu si Escadrila Alba (I)

Mariana Dragescu si Escadrila Alba (I)

In anii celui de-al doilea razboi mondial, Romania a fost singura tara din lume care a dispus de avioane sanitare pilotate de femei - vestita Escadrila Alba. Dupa instaurarea regimului comunist, rasplata lor a fost inchisoarea sau, in cel mai bun caz, eliminarea din aviatie si marginalizarea. Celebre deja in anii razboiului, aceste aviatoare au intrat intr-un complet anonimat in primele decenii postbelice, pentru a fi redescoperite dupa 1989. Mariana Dragescu, ajunsa la varsta de 95 de ani, este azi singura supravietuitoare a Escadrilei Albe si un adevarat simbol al aviatiei romane.

Totul a inceput in 1935, cand Mariana Dragescu - care pe atunci avea 23 de ani - a obtinut brevetul de pilot. La vremea aceea, putine femei se puteau lauda cu astfel de performante. Si atunci - ca si astazi -, Mariana era o femeie timida si totodata plina de energie si de curaj. Aceasta stranie imbinare de trasaturi ale personalitatii a ajutat-o poate sa depaseasca marile incercari ale secolului pe care l-a strabatut.
Ma primeste intotdeauna gentil. Discutam. Rascolim trecutul, incercam sa-l reinviem... Privim multele fotografii de pe pereti. In toate, ea apare in mijlocul camarazilor din aviatie, in carlinga avionului, in uniforma sau cu casca de zbor pe cap. O singura poza contrasteaza cu restul; pare mult mai veche, are un aer din alt secol. O femeie tanara, cu o figura fina, bruneta, frumoasa; imbracata in dantele, dupa moda sfarsitului de veac XIX. Este Aurelia Rezeanu, bunica paterna a Marianei. Parasim pentru cateva clipe aviatia si facem o incursiune mai departe, in amintiri de familie, in povesti de foarte demult. Aurelia Rezeanu a trait la Lugoj; sotul ei, Ioachim Caton Dragescu (licentiat in Medicina la Budapesta si Graz, cu un doctorat la Torino) s-a numarat printre primii medici trimisi in Dobrogea dupa anexarea acesteia in 1878. In arhiva familiei se pastreaza si acum scrisorile de dragoste ale doctorului catre frumoasa lui sotie, in care, la multi ani de la casatorie, ii marturisea aceeasi pasiune ca la inceput. De la ea va fi mostenit Mariana tenacitatea imbracata in catifea...
Inca din adolescenta, viitoarea aviatoare manifesta o atractie deosebita pentru sport: patinaj, inot, echitatie, schi. Totul culmineaza cu pasiunea pasiunilor - aviatia. Sub indrumarea cunoscutului instructor de zbor Constantin Abeles, urmeaza cursurile Scolii de Pilotaj "Mircea Cantacuzino" de la Baneasa si, odata cu obtinerea brevetului, devine una dintre primele femei-pilot din tara noastra.
Dupa brevetare, Mariana Dragescu lucreaza la Aeroclubul Regal al Romaniei si, in aceasta perioada (1935-1938), are ocazia sa cunoasca personal cativa celebri aviatori francezi care au vizitat Bucurestiul, piloti care isi facusera un nume in luptele aeriene ale primului razboi mondial. Mai intai a venit colonelul Brocard, comandantul vestitei escadrile Cygognes, pe urma Rene Fonk si, in sfarsit, in 1936, Antoine de Saint-Exupery.
"Exupery a venit la Aeroclub - isi aminteste Mariana - si a stat cu noi putin de vorba, a dat mana cu noi... Era un barbat foarte inalt si... foarte timid! I-am urmarit conferinta pe care a tinut-o la Ateneu. A stat tot timpul cu capul in jos - era la o masa, asezat pe un fotoliu. Tot timpul cat a vorbit n-a ridicat ochii, sa vada lumea din jur... Era foarte timid!"
Cu cativa ani inainte de razboi, o cunoaste si pe Smaranda Braescu, deja o celebritate mondiala. Ca parasutista, doborase cateva recorduri: in octombrie 1931 sarise de la 6.000 m (record mondial feminin), iar in mai 1932 se lansase cu parasuta de la 7.233 metri, la Sacramento, in Statele Unite (record mondial absolut). Smaranda era brevetata pilot in SUA, Anglia, Franta si Italia.
"Prin 1935, mi-aduc aminte, a venit in tara si Smaranda Braescu, pe care eu am primit-o la aeroport - nu venise nimeni sa o intampine. Sosise din America, aterizase in Anglia, acolo isi facuse o avioneta si a venit in tara. Atunci am cunoscut-o, cand s-a intors - lipsise mult timp. Si de atunci s-a legat o prietenie mare intre noi pana la sfarsit".

*
1938. Atmosfera politica din Europa este tot mai incordata, vecinatatea sovieticilor, revizionismul german si cel maghiar se profileaza amenintator... La manevrele militare care au loc in toamna acestui an, la Galati, sunt invitate sa participe, in premiera, si cinci aviatoare: Mariana Dragescu, Virginia Dutescu, Nadia Russo, Marina Stirbey si Irina Burnaia. Un fel de joaca - serioasa! - in aer, simularea unor lupte aeriene (pentru cei de la aviatia de vanatoare), misiuni de legatura contra cronometru, zboruri de noapte. Trezirea era la cinci dimineata, iar cele cinci aviatoare primisera ordinul formal de a purta pe perioada manevrelor uniforma militara.
Virginia Dutescu s-a remarcat ca un foarte bun pilot, fiind dotata si pentru acrobatia aeriana. Marianei i-a ramas in amintire ca o buna camarada si o aviatoare de exceptie. Avea insa si... un viciu. "Fuma si bea cafele", isi aminteste ea zambind. In 1938, se trezea dimineata din somn si, inainte de a deschide ochii, bajbaia cu mana dupa pachetul cu tigari de pe noptiera...
Trecerea Virginiei Dutescu prin Escadrila Alba avea sa fie una relativ scurta - se va retrage in 1941. Eficienta acestor aviatoare la manevrele regale a dus la ideea ca ele ar putea fi extrem de utile in cazul izbucnirii unui razboi. Pornind de la modelul organizatiei finlandeze Lotta Sward, printesa Marina Stirbey a avut ideea infiintarii unei escadrile sanitare pentru transportul ranitilor, cu avioane pilotate de femei. Memoriul depus de ea in 1939 la Ministerul Aerului, dupa un raid aviatic in Suedia si Finlanda, a fost aprobat, iar escadrila a fost infiintata. Supranumele de Escadrila Alba venea de la faptul ca avioanele - tip RWD-13, de fabricatie poloneza, relativ mici - au fost vopsite initial in alb, cu crucea rosie aplicata pe fuselaj si pe aripi. (Cum sovieticii nu tineau cont de faptul ca erau avioane sanitare si le bombardau, spre sfarsitul anului 1941 vor fi vopsite in culori de camuflaj.)
In escadrila, cea mai apropiata prietena a Marianei a fost Nadia Russo. Prietenia dintre cele doua femei va continua o viata, pana la moartea Nadiei, in 1988. Rusoaica "alba", ea provenea dintr-o veche familie aristocrata, Brjozovski. Tatal ei fusese general in armata tarista, iar arborele genealogic al mamei cobora adanc in istoria Rusiei, printre stramosi numarandu-se chiar Boris Godunov!
Cele doua prietene aveau sa imparta greutatile si primejdiile zborului pana la retragerea Nadiei de pe front, in 1943. Mariana Dragescu o defineste, lapidar: "Nadia Russo a fost o rusoaica ce a facut cinste aviatiei romane!".
*
In septembrie 1940, Mariana si Nadia au primit misiunea sa aduca in tara doua avioane Klemm 35, de la Stuttgart. A fost ca o vacanta. In Europa era deja razboi, dar cele doua aviatoare au petrecut o saptamana extrem de placuta vizitand Scoala de zbor fara motor de la Stuttgart, apoi pe cea de pilotaj de la Graz (pentru avioane Stukas), unde au facut o escala pe drumul de intoarcere.
Marianei ii persista si acum impresia amabilitatii monitorilor germani de la Graz si a exuberantei elevilor italieni, ca si amintirea, limpede si senina, a tanarului ofiter de aviatie Martin Mobus, cu figura lui copilaroasa, dar decorat deja cu Crucea de Cavaler (Ritterkreuz) a Crucii de Fier, aducandu-i ciorchini de struguri, pe care ii scotea de sub pelerina de aviator, ca pe o delicioasa surpriza... Alimentele incepeau deja sa fie o problema in Germania.
*
In acest timp, la Bucuresti se produsesera rasturnari politice de proportii: abdicarea regelui Carol al II-lea, venirea la putere a generalului Antonescu impreuna cu Garda de Fier. Subsecretariatul de Stat al Aerului este preluat de catre generalul de aviatie Gh. Jienescu. Romania adera la Pactul Tripartit, iar in iunie 1941 intra in razboi contra URSS, pentru recuperarea provinciilor pierdute cu un an in urma. Escadrila Alba se muta mai intai pe aerodromul de la Focsani, apoi pe cel de la Tecuci, iar mai tarziu pe aerodromul de la Tighina, pana la caderea Odesei (octombrie 1941).
Micile avioane sanitare preluau raniti din anumite puncte din spatele frontului si ii transportau pe cei grav raniti la Tighina sau direct la Bucuresti.
Primele imagini macabre - adevarata fata a razboiului - apar in campania Odesei: Mariana Dragescu si Nadia Russo aterizeaza intr-o zi langa o groapa unde zaceau vreo sapte cadavre, probabil partizani rusi executati sumar de nemti.
"Primul contact a fost foarte dur, pentru ca eu nu mai vazusem morti, oameni schiloditi si rani asa de grele. Primul tablou care mi-a ramas intiparit in minte: inainte de a vedea raniti, am vazut cadavre de executati (...). Asta era langa Odesa." Unul dintre morti avea capul crapat "ca un pepene", din care creierul iesise si statea, intreg, alaturi. Ochii erau intredeschisi. Albastri. Gura deschisa. Mustele roiau in jur. Alaturi, intr-un sant anticar, alte cadavre, proaspete, aruncate claie peste gramada. O imagine sinistra, care ii persista Marianei in memorie de peste 60 de ani.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6590
Diferență: -0,0193
Ieri: 4.6599
Azi: 4.1340
Diferență: -0,3111
Ieri: 4.1469
Azi: 5.3404
Diferență: -0,1402
Ieri: 5.3479
Azi: 4.0924
Diferență: -0,2121
Ieri: 4.1011