Ziarul de Duminică

Marin Mincu fata cu experimentul

Marin Mincu fata cu experimentul
16.11.2007, 18:21 170

Inainte de a fi poezie, proza, critica sau orice altceva, o carte semnata de Marin Mincu este un jurnal. Si aceasta deoarece inainte de a fi el insusi poet, prozator, critic sau orice altceva, Marin Mincu este un personaj.

De altfel, o carte semnata de Marin Mincu ne spune aproape totul despre autorul sau (chiar daca uneori nu ne spune aproape nimic despre subiectul tratat). In orice caz, cartea isi merita toti banii. Fiindca protagonistul sau ramane interesant in orice imprejurare.
Ce aflam insa despre Marin Mincu din Experimentalismul poetic romanesc*, adica din ceea ce criticul insusi considera a fi cea mai buna carte a sa? Un indiciu decisiv in acest sens mi se pare pasajul cu care se incheie Argumentul volumului: "Cel mai mare orgoliu si cea mai mare pretentie a unui critic: sa intuiasca mai inainte cu o clipa caile spre care se indreapta literatura si sa poata sa influenteze teoretic si practic asupra acestei noi literaturi." (p. 28). In fond, intreaga activitate critica a lui Marin Mincu se afla rezumata in imperativul de mai sus: aceasta obsesie divinatorie a facut ca autorul Experimentalismului... sa imbratiseze in mai putin de doua decenii cele mai tentante mode critice ale vremii sale, incepand, asa cum era de asteptat, cu (neo)impresionismul, trecand prin arhetipologie si semiotica si sfarsind cu textualismul. De altfel, ultima gaselnita constituie si obiectul cartii de fata, aparuta initial cu titlul Eseu despre textul poetic II (1986) si formand, alaturi de Ion Barbu, Eseu despre textualizarea poetica (1981) si de Textualism & autenticitate (1993), un triptic tematic si metodologic. Si tot aceasta tentativa de a citi viitorul in "darele" prezentului explica de ce Marin Mincu s-a debarasat de textualism la fel de repede precum l-a adoptat. Pe scurt, Marin Mincu este un spirit vizionar, aflat mereu in avangarda criticii noastre. Consecinta - extrem de previzibila - a acestei mari mobilitati intelectuale care il defineste pe nasul textualismului romanesc este ca la scurta vreme apar in jurul sau ciudosii. Care, neputand sa creeze, fura. Bunaoara, Experimentalismul... arata cu probe irefutabile (adica nedemonstrabile) ca Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Eugen Negrici, Cristian Moraru si Petre Mihail Gorcea s-au infruptat cu totii din materia cenusie a lui Marin Mincu. Astfel incat, daca se afirma adesea ca filosofia occidentala e o nota de subsol la dialogurile lui Platon, corect ar fi sa acceptam si noi ca toata critica romaneasca postbelica e un apendice la opera lui Marin Mincu. Si, cum in critica, precum in fotbal, ocaziile se razbuna, se pare ca de regula furaciosii au avut mai multa trecere decat originalul. De aici, inevitabila marginalizare a lui Marin Mincu. Si totusi cred ca, inainte de a scoate la bataie subtila explicatie cu invidia confratilor, n-ar fi rau sa aruncam o privire si pe text. Astfel, pentru a explica dinamica poeziei noastre din secolul trecut, autorul cartii de fata preia din critica italiana distinctia intre "avangarda" si "experimentalism". Prin urmare, dupa Marin Mincu am avea de-a face cu patru "feluri" de poezie: traditionalista, modernista, avangardista si experimentalista (p. 41). Cu toate acestea, distinctia dintre avangarda si experimentalism nu este atat de clara pe cat ar vrea sa o faca autorul cartii. Dovada chiar sectiunea avangardisti, care reia introducerea la antologia Avangarda literara romaneasca (1983). Acolo, Marin Mincu afirma, pe de o parte, ca "majoritatea reprezentantilor avangardismului romanesc sunt preocupati mai mult de innoirea posibilitatilor expresive, inclinand mai degraba spre experimentalism" (p. 262). Pe de alta parte, criticul observa, pe aceeasi pagina, ca "avangardismul romanesc a fost asimilat tendintelor moderniste si rolul sau, in loc sa fie unul preponderent contestatar, inhibitor, a fost mai ales unul recuperator, in spiritul unui sistem cultural sintetizator". Prin urmare, avangardismul romanesc este, in realitate, un experimentalism; dar, in acelasi timp, si un modernism. Mai lipsea ca Marin Mincu sa demonstreze ca avangardismul e, de fapt, un traditionalism pentru a inchide cercul si a confirma astfel deplina inutilitate a conceptelor cu care isi propune sa limpezeasca apele poeziei romanesti din secolul XX. Din pacate, nici latura analitica a cartii nu se prezinta altfel. Interpretarile si judecatile de valoare din sectiunile centrale ale volumului (optzecisti si saizecisti/ saptezecisti) par distribuite aleatoriu; ele sunt uniforme si, tocmai de aceea, intersanjabile. Constatand insa fenomenul, nu e mai putin important sa-l explicam. Astfel, oricat de surprinzator ar parea, lecturile "textualiste" ale lui Marin Mincu sunt, de fapt, niste lecturi strict "continutistice". Oricat exalta criticul latura semnificantului, el se opreste exclusiv asupra semnificatului, chiar daca acest "semnificat" se numeste intamplator "cuvant", "text" sau "poezie". Pe scurt, criticii lui Marin Mincu ii lipseste tocmai latura "formala" care sa explice diferenta intre diferitele discursuri poetice. Astfel incat interpretarile sale nu dramatizeaza "alegorii ale lecturii" (in sensul lui Paul de Man), ci sunt pur si simplu lecturi alegorice care tematizeaza o intriga ce implica invariabil trei personaje: "eul", "realul" si "textul"/"scriitura". In fond, aceasta perspectiva reductionista explica atat stereotipia interpretarilor lui Marin Mincu, cat si tentativa de a-i textualiza pe toti poetii nostri postbelici, indiferent de formula si valoare. De aceea, cred ca nu resentimentele confratilor, ci chiar erorile lui Marin Mincu explica pozitia marginala pe care o ocupa acesta in peisajul criticii noastre postbelice. Incercand sa survoleze campul poeziei romanesti din secolul XX, Marin Mincu o face de la bordul unui monoplan unde altitudinea unui poet e formulata in termenii "a fi sau a nu fi textualist". Criticul ignora astfel evidenta ca dezvoltarea poeziei se produce intotdeauna in mai multe sensuri si, mai ales, pe mai multe niveluri.
*) Marin Mincu, Experimentalismul poetic romanesc, prefata de Stefan Borbely, Editura Paralela 45, Pitesti

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO