Ziarul de Duminică

Mărţişorul, încotro?

Mărţişorul, încotro?

Autor: Calin Hentea

02.03.2012, 00:00 144

Văzând ce se întâmplă an de an la colţ de stradă, în staţiile de ITB şi pe lângă pieţele Bucureştiului, cam cu o săptâmână înainte de 1 Martie, devin brusc un nostalgic ceauşist.

Pe vremea lui Ceauşescu, în aceeaşi perioadă a anului şi până la 8 Martie - pompos sărbătorită "oficial" drept "ziua internaţională a femeii" - eternul cenuşiu murdar al Bucureştiului se colora, se înveselea, prindea viaţă, izvoarele temporarei sale tinereţi şi exuberanţe aflându-se pe trotuarele din jurul Institutului de arhitectură şi la coloanele de la Piaţa Romană. Acolo, studenţii de la arte plastice, arhitectură, dar şi politehnişti sau alţi studenţi cu har îşi expuneau rodul muncii lor de la Revelion încoace: mărţişoare concepute şi executate de ei. Tehnologia avută la dispoziţie era cvasi-inexistentă sau rudimentară, materia primă la fel, dar imaginaţia, creativitatea şi bucuria cu care făceau din nimic acele mărţişoare erau uriaşe şi te cucereau nesfârşit tot trecând de la o măsuţă la alta, neştiind ce să alegi. Astfel, acei tineri minunaţi şi mărţişoarele lor fermecate îşi câştigau banii pentru o vacanţă prelungită la mare sau pentru vreo altă trăsnaie necesară, dar inaccesibilă pe banii părinţilor.

Acea tradiţie s-a mai păstrat şi în primii ani de după 1990; a fost chiar şi o explozie a mărţişoarelor libere, pline de umor savuros, aluzive sau incisive erotico-sentimental, fanteziste, create fără nicio altă oprelişte decât cea a bunului simţ şi a bunului gust. Acum, în acele locuri se înghesuie până la sufocare tarabele cu mărţişoare de serie, păzite sau vândute în majoritate de amărâţi periferici, printre care urmaşii studenţilor de altădată nu au ce căuta. Oferta este desigur enormă, iar plaja preţurilor pe măsură. Important este să se vândă, să iasă banul. Nu contează că majoritatea absolută a inocentelor mărţişoare este de un kitch revoltător, nu contează că unele sunt nesimţite în încercarea de a fi lipsite de prejudecăţi, nu contează că aurul suflat e cam răsuflat, sau că argintul e argintat, important este să iasă banul. În acest scop, trotuarul, piaţa, colţul de stradă sunt ocupate de dimineaţa până la retragerea spre casă, seara, a slujbaşilor, de un amestec strivitor de tarabe, zăpadă fostă albă, noroi, baltă şi trecători ce trebuie să stea pe loc. Tradiţia sentimental de altădată a devenit o industrie de consum kitch.

În alte ţări occidentale nu există acest obicei şi dacă o franţuzoaică, o englezoaică sau o nemţoaică ar primi în plic de la un român mai romanţios un asemenea mărţişor mititel cu fir alb-roşu (o inimioară, un coşar, un ghiocel), sigur că ar fi deopotrivă surprinsă şi emoţionată. Mă îndoiesc însă atât de surpriza, cât şi de emoţia româncelor, fie acestea zilnicele colege de birou, fie obligatoriile învăţătoare sau profesoare ale copiilor, fie funcţionarele de la ghişeu. Am văzut colegi care de 1 Martie vin la serviciu cu o pungă mare de mărţişoare de duzină ("simbolul contează, nu valoarea, nu-i aşa?") şi încep de la ora 8 dimineaţa distribuţia uniformă şi democratică a acestora contra unui sărut, tot de circumstanţă. Daca însă vrei să fii măcar un pic mai original, mai altfel faţă de cineva mai special, soţie, mamă, prietenă, şefă, atunci nu ai ce căuta în stradă: tot magazinele de fiţe sau mall-urile sunt soluţia, căreia i se ataşează - simbolic, nu-i aşa? - un fir alb-roşu nevinovat.

AFACERI DE LA ZERO