Ziarul de Duminică

Maşina de fabricat zei/ de Ziarul de duminică

Maşina de fabricat zei/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

18.06.2015, 23:50 533

Dumitru Cristea

Tratat de psihologie socială

Editura Trei

 

Psihologia socială – susţine autorul – este una dintre cele mai fascinante ştiinţe ale acestui început de mileniu. Chiar dacă nu este încă o „maşină de fabricat zei”, statut la care fără îndoială aspiră, este în mod cert un foarte eficient instrument de cunoaştere şi perfecţionare a personalităţii şi a vieţii sociale.

Capitole ale cărţii: Psihologia socială şi societatea; Realitatea socială; Persoana; Relaţiile interpersonale; Relaţiile de comunicare şi influenţă; Influenţa socială; Relaţiile funcţionale; Microgrupurile sociale; Organizaţiile; Mulţimile şi fenomenele de mulţime; Socialitate şi conduite sociale; Relaţia dintre mediul natural şi cel psihosocial.

„Întemeietor al Institutului Superior de Informaţii, primul rector al acestei unităţi de elită a învăţământului românesc, director adjunct al Serviciului Român de Informaţii timp de peste patru ani, profesorul univ. dr. Dumitru Cristea este incontestabil unul dintre cei mai redutabili specialişti în domeniul psihologiei sociale aplicate. Adăugând la seria volumelor şi studiilor publicate până în prezent acest impresionant „Tratat de psihologie socială”, profesorul Dumitru Cristea marchează într-un mod semnificativ bibliografia aferentă acestui domeniu al cunoaşterii ştiinţifice.” – acad. Alexandru Surdu
„Profesorul Dumitru Cristea a dovedit că energia unui caracter este singura care nutreşte deopotrivă performanţele şi linia unei vocaţii. De la «războiul propriu» cu paradigma ştiinţei oficiale din anii ’70 la biruinţa de azi, prin această carte execepţională noi identificăm o linie de continuitate, linia unui destin profesional şi a unei energii morale. Dumitru Cristea, un profesor de remarcabilă vocaţie şi un prieten de rară discreţie, într-o lume atât de zgomotoasă şi, vai, atât de ameninţată de inconstanţă şi nesinceritate.” – prof. univ. dr. Ilie Bădescu

 

Dumitru Cristea s-a născut în 1938, la Băicoi, Judeţul Prahova. A absolvit Facultatea de Filosofie, secţia Psihologie a Universităţii din Bucureşti (1972). Doctor în Filosofie cu o teză de Psihologie socială (1978), la Universitatea din Bucureşti. Imediat după absolvirea facultăţii devine cadru didactic în învăţământul superior, desfăşurând o prodigioasă activitate didactică în cadrul mai multor instituţii de învăţământ superior: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, Institutul Superior de Informaţii ş.a. În 1992 devine conferenţiar universitar asociat la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, unde obţine gradul de profesor universitar (1999). În prezent îşi desfăşoară activitatea didactică şi de cercetare în calitate de profesor titular al acestei facultăţi, în cadrul căreia asigură disciplinele: Bazele psihologiei sociale; Psihosociologia grupurilor şi a fenomenelor de masă; Psihologia organizaţională şi este coordonatorul Masteratului Tehnici de Comunicare şi Influenţă Socială.

A publicat peste 80 de studii şi articole de specialitate, ca şi cărţi fundamentale în domeniul psihologiei sociale, ca de pildă: Tratat de psihologie socială (2001); Psihologie industrială aplicată; Psihologie socială; Structuri psihosociale ale grupului şi eficienţa acţiunii.

În perioada 1990-1994 a îndeplinit funcţia de Director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, în cadrul căruia a înfiinţat şi primul institut de informaţii din România, fiind totodată şi primul Rector al acestei prestigioase unităţi a învăţământului superior românesc.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO