MEMORIA CARTII POSTALE/ Ce spune si ce nu spune presa militara

Toate armatele moderne de la Napoleon incoace au avut si incămai au nevoie de propria lor presă militară. Comandantii si sefiitrebuie să dispună de un vector mediatic prin care să comunice, nusă dea ordine, din ce in ce mai numerosilor lor subordonati, iaracestia, dincolo de ce se aude sau se scrie ca zvon sau speculatie,simt nevoia să afle si varianta oficială a evenimentelor.

In plus, pentru marii sefi si generali, presa militară a fostdintotdeauna un mijloc de sustinere si dirijare a moraluluitrupelor, un factor, nu-i asa?, esential al eficacitătiifunctionării oricărui organism militar. Urmând cursul evolutiilortehnologice, presa militară a fost la inceput doar scrisă (foi,gazete, ziare, reviste), dupa care au apărut emisiunile radiofonicededicate soldatilor si, in fine, filme si televiziuni produse demilitari si destinate militarilor. La fel au stat lucrurile si lanoi, desigur, nu la dimensiuni americane, britanice sau germane.Notabila diferentă a constat in faptul că programele de televiziunesi radio militare românesti s-au adresat vreme de 38 de ani nuexclusiv militarilor (cum era cazul ziarelor, gazetelor saurevistelor), ci si societătii civile, deoarece, chiar dacă eraurealizate si finantate de Ministerul Apărării Nationale, eraudifuzate nu pe canale speciale, ca la americani, britanici saugermani, ci pe posturile nationale de televiziune si radio.

Prima emisiune militară de televiziune (15 minute) s-atransmis pe TVR pe 30 martie 1968 din ordinul lui NicolaeCeausescu, care voia să vadă "ceva cu armata la televizor". Dintoamnă, probabil si sub impulsul invadarii Cehoslovaciei,emisiunea, sub genericul "De strajă patriei", a inceput să setransmită săptămânal (până in 1989), duminica la prânz, având 30 deminute, din care 10 minute filmate in teren si restul discutii,interviuri in direct din studio, toate realizate de ofiterireprofilati in universul televiziunii din presa militară scrisă.Chiar dacă, la fel ca toate emisiunile televiziunii din acea vreme,"De strajă patriei" infătisa o realitate militară perfectcosmetizată, supusă total vizei ideologice, propagandei de partidsi de stat, ea reusise să intre in tabieturile duminicale aleromânilor, alături de emisiunea despre viata satelor. Nu pentru căar fi fost pe atunci prea multi militari (peste 300.000 doar inM.Ap.N) sau tărani (incomplet orăsenizati si industrializati), cipentru că aduceau o pată de culoare duminicală linistitoare(odihniti-vă, tara e bine apărată si hrănită).

Incepând din 1977, au fost eliminate treptat transmisiunile indirect, autocenzura redactorilor militari a devenit dură până laangoasă (dispăruse in schimb securistul din camera obscurăinsărcinat să intrerupă oricând emisiunea si să pună cartonul cu"Defectiune tehnică" dacă i se părea ceva suspect), iarautoorientarea politică in functie de cum băteau vânturile politicela Consiliul Politic Superior al Armatei era esentială. Nici ovorbă despre aspectele negative sau critici (cel mult până lanivelul unei companii, adică a căpitanului), "Cântarea României"era in floare, cum nelipsită era si tematica "Arma si unealta" -adică munca fortată a militarilor in termen pe santierele ceausistesau in agricultură, in schimb toată lumea care "iesea pe sticlă"era proaspăt bărbierită, avea uniforma impecabil călcată sirăspunsul invătat perfect.

După 1990, emisiunea s-a numit "Pro Patria", cele treizeci deminute au devenit timp de peste un deceniu o oră, aducând oareceaudientă vinerea, la inceput de weekend. Personalitatea extrem deputernică a noului redactor-sef, colonelul poet Valeriu Pricină, cutoate accentele sale nationalist-pătimase, cu controversabilele,dar onestele sale idealisme si teribilisme culturale au creatamprenta editorială a emisiunii, care se inscria de altfel intrendul general al societătii românesti (incă profundconservatoare, dar deschisă la eforturi pentru integrare in NATO,participare entuziastă la misiuni internationale, parteneriate cumarile armate occidentale, un nou model de instructie etc.).

Oricâtă iluzorie libertate de exprimare sau talent jurnalisticar fi avut noii redactori militari ad-hoc perindati intre 1990 si2004 prin redactia "Pro Patria", ei nu puteau să arate inintegralitate sărăcia cruntă in care se zbătea o armată incăentuziastă si doritoare de modernizare, dupa cum nu puteau arataprostia si incompetenta multor generali si colonei cu ifosepostdecembriste, care ii tratau pe jurnalistii militari dreptsimpli pozari ai unei realităti ordonate de ei. "Pro Patria" informatul clasic de emisiune săptămânală de televiziune pe canalul 1al postului public de televiziune s-a stins in decembrie 2005, darnu pentru că stagiul militar obligatoriu a fost desfiintat in 2007sau pentru că s-au redus efectivele armatei, ci pentru cămentalitatea, preocupările si interesele de viată ale societătiiromânesti au evoluat in sensul desprinderii de vechile deprinderisi tabieturi mentale si al trecerii la un nou ritm siatitudine.