• Leu / EUR4.8026
  • Leu / GBP5.7406
  • Leu / USD4.4462
Ziarul de Duminică

MEMORIA CARTII POSTALE / Leonard superstar

04.08.2009, 15:25 215
Nici vorbă ca in acele decenii de demult revistele ilustrate mondene să publice declaraţii sau fotografii şocante debordând in detaliile anatomice sau informaţiile intim-scandaloase ce constituie astăzi principalele şi uneori singurele argumente de sprijin ale celor ce aspiră la statutul de star bucureştean. Nicolae Leonard a fost insă un star autentic, un boem adevărat, un artist veritabil şi nu un efemer produs mediatic tabloidizat, din categoria celor care inundă imaginarul public românesc in primul deceniu al mileniului trei. 
Inainte de primul război mondial, opereta cu intreg alaiul ei de poveşti lacrimogen-umoristice, abundent populate cu prinţi şi prinţese de vis, conţi şi contese vieneze, carismatici studenţi cerşetori sau fermecătoare văduve vesele, intruchipa perfect genul popular cel mai gustat de numeroşii clienţi ai faimoaselor terase bucureştene (şi nu numai), precum celebra grădină Oteteleşanu.
Nicolae Leonard a cumulat totalitatea ingredientelor idealului masculin şi aspiraţiilor romanţionase feminine ale acelei epoci prin frumuseţea şi eleganţa sa naturală şi firească, prin nativul său talent interpretativ, dublat de o puternic cuceritoare voce de tenor liric bine timbrată, totul fiind ambalat intr-o strălucitoare personalitate artistică şi boemă, in perfect acord cu standardele timpului. Franz Lehar, compozitorul vienez de mare succes, declara fără echivoc că Leonard era cel mai bun interpret al operetelor sale. Cu toate acestea, cultura şi instrucţia muzicală ale lui Leonard erau limitate, lacunele sale fiind insă din plin acoperite de auzul desăvârşit, de simţul muzical ce-i permitea să se descurce foarte uşor cu orice partitură, de remarcabilele sale calităţi de actor de comedie remarcate de Camil Petrescu şi in fine, de uriaşa sa putere de muncă ce i-a permis traversarea unui sir foarte lung de roluri.
Intre 1905, anul erupţiei sale scenice in cadrul companiei Constantin Grigoriu, şi ajunul intrării României in primul război mondial in 1916, "L-ai văzut pe Leonard? " era o intrebare curentă, iar "Du-te să-l vezi pe Leonard" era un sfat obişnuit in conversaţia cotidiană cultural-mondenă a societăţii bucureştene, contribuind astfel la crearea "legendei Leonard". Revista "Rampa" ajunsese să consemneze inevitabil orice eveniment (călătorie la Viena, căsătorie, turneu) in care era implicat Leonard, ca una dintre cele mai de vază personalităţi bucureştene. S-au păstrat astfel un număr impresionant de cărţi poştale sepia editate in acea vreme care-l infăţişează pe Leonard in cvasitotalitatea rolurilor sale, singur sau alături de alte mari vedete ale operetei, precum Vladimir Maximilian (prietenul său din copilărie), Elena (prima sa soţie – fata cu gropiţe in obraji), Ciucurette, Florica Cristoforeanu, Gheorghe Carussy. Bucurându-se cu o boemă inconştienţă de imensul său succes, Leonard a câştigat mult şi a cheltuit la fel de mult, fără a-l incânta banul in sine, cât bucuria de a dărui cu excesivă generozitate prietenilor, de a fuma şi a bea o cafea cu rom in mijlocul lor până dimineaţa. Viaţa dezordonată şi tentaţiile continue de tot felul, libertatea şi lipsa oricăror constrângeri şi discipline pe scenă ca şi in culise, cum ar spune cu proletară severitate Theodor Bălan, biograful lui Leonard, reprezentau nu excepţia, ci norma general acceptată pentru artiştii unui inceput de secol bucureştean in care femeile de lume nu ezitau să-şi ipotecheze casa pentru a avea bijuterii şi rochii luxoase corespunzătoare marilor cucoane din primele rânduri sau din loja spectacolului dat pe scena Teatrului Naţional de Sarah Bernard.
Explozia cinematografului şi a jazz-ului ca cele mai cool divertismente nou descoperite, dar şi noile moravuri şi mentalităţi ale societăţii postbelice care voia să uite traumele războiului şi să se bucure intens de viaţă au aruncat treptat in uitare şi desuetudine opereta, la Bucureşti, ca şi la Viena. Leonard a rămas prizonierul acestui gen muzical ce nu putea face faţă necruţătorului "musical", dar a plătit cu viaţa această fidelitate. A murit pe 28 decembrie 1928 la Câmpulung, in casa tatălui său, in vârstă de doar 42 de ani, la fel de boem precum a şi trăit, adică ascultând la patefon aria sa din "Contesa Maritza", sărac şi măcinat de boală. A fost totuşi condus pe ultimul său drum cu onoruri militare, dar şi de alţi mari reprezentanţi ai teatrului românesc, precum Constantin Nottara, Aristide Demetriad, Romald Bulfinski, Vladimir Maximilian, Tony Bulandra. 
 
 
 

CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) in ştiinţe militare, a fost ofiţer in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist in operaţii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară in România şi Statele Unite. Din 2008 este colaborator permanent al "Ziarului de Duminică" şi revistei "Flacăra".   

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8026
Diferență: 0,4014
Ieri: 4.7834
Azi: 4.4462
Diferență: 0,3498
Ieri: 4.4307
Azi: 5.7406
Diferență: 0,5817
Ieri: 5.7074
Azi: 4.5258
Diferență: 0,3993
Ieri: 4.5078