Memoriile-roman ale unei femei obişnuite/ de Stelian Ţurlea

Cu câteva luni în urmă, scriam la rubrica „În lume” despre apariţia, la editura Rediviva, după un sfert de veac de la prima sa publicare în Italia, în anul 1991, la editura Moderna din Bologna, a acestei cărţi oferite în două limbi*), pentru cititorul român şi cel italian, o carte aflată, de la primele sale pagini, sub semnul emoţiei, suferinţei, dar şi bucuriei: viaţa Lilianei Tarozzi (1908-2004), pseudonim Lilian v Kertay, născută în Bo­logna, a cărei existenţă este marcată de o dublă captivitate – exilul trăit în România comunistă a deceniilor ’40-’60, dar şi sentimentul unei pro­funde neîmpliniri personale. (Pseudonimul este de la numele unei femei apropiate, cunoscute la Arad, Caterina von Kertay, al cărei soţ austriac îi lăsase moştenire o vilă ajunsă hotel-pensiune la Gardo, în Italia – cunoscută ca „vila Iris” – femeie atât de apropiată de eroina noastră, încât i-a lăsat totul prin testament, după ce Lilian reuşise să o ducă cu ea în Italia, la repatriere; vila apare pe coperta cărţii.)

Ulterior, volumul a fost prezentat la Salonul internaţional de carte de la Torino, apoi la Bucureşti, la librăria Cărtureşti, în faţa unui public surprinzător de mare.

E o carte surprinzătoare din multe puncte de vedere. Un roman-jurnal şi memorii-roman. Cinci decenii din viaţa unei femei obişnuite, obligate să treacă printr-o dictatură, să suporte o viaţă conjugală care n-a însemnat decât „minciuni, făţărnicie, vrajbă şi infidelităţi”. La sfârşit, „cortina cade peste jumătate de secol de viaţă”.

Totul începe la Bologna, cu puţin înainte de al Doilea Război Mondial, când tânăra bologneză se îndrăgosteşte de un student român la medicină, cu care are un copil înainte să se căsătorească, spre totala oroare a familiei. Ajunge la Arad, constată că tânărul e o brută şi un afemeiat, nu e acceptată de familia soţului, dar rezistă, pentru a-şi creşte cele două fiice, într-o ţară care ea însăşi trece prin transformări incredibile – venirea Armatei Roşii, instaurarea comunismului, plecarea regelui, egalizarea socială, supremaţia Securităţii. Liliana reuşeşte târziu să obţină o viză să-şi viziteze părinţii, dar e nevoită să facă un compromis uluitor – să devină informatoare a Securităţii. Curajul de a povesti public toate acestea nu este egalat decât de dorinţa autoarei de a se elibera. Probabil e prima sau una dintre puţinele cărţi care descriu cu o asemenea acurateţe relaţia dintre un om obişnuit, speriat, ajuns informator şi ofiţerul securist care o îndrumă. Şi de care... se îndrăgosteşte. Care ofiţer nu doar că îi solicită informări despre prieteni, italieni sau nu, ci o şi ajută să obţină vize să-şi viziteze familia din Italia şi, în cele din urmă, să emigreze, după 17 ani trăiţi sub regimul comunist. Şederea în România se încheie cu o tulburătoare reîntoarcere în Italia, în urma multor „peripeţii” şi întâlniri care au lăsat semne de neuitat. Despre toate, eroina vorbeşte „fără sentimentul ruşinii, cu demnitate, cu modestia şi mândria de a fi învins multele provorări pe care destinul i le-a lansat” („Voce isontina”, 1992). În Italia, fiicele ei urmează câte o facultate, una dintre ele, foarte bună arhitectă, Vittoria Ionuţaş Puşcaşiu, e cea care a insistat ca memoriile mamei să fie tipărite şi a fost prezentă şi la lansarea de la Bucureşti (în fotografie, alături de editoarea Violeta Popescu).

În fotgrafia de mai sus fiica autoarei, cu editoarea Violeta Popescu, la lansarea de la Bucureşti din 30 iunie a.c.

Cartea „este reuşita dorinţei de a regăsi memoria neîntreruptă a unor fapte mari şi mici, foarte personale, prin care este posibil oricui să revadă momente de istorie europeană petrecută pe durata a cincizeci de ani în Italia şi România, mai ales în aceasta din urmă, ţară în care eroinei noastre, originară din Bologna, i se întâmplă contrar voinţei ei să petreacă atâţia ani de viaţă grea, tulburată, marcată de trădare, de înşelăciune. Dar şi de afecţiune, prietenie şi solidaritate, născute din întâlniri întâmplătoare şi capabile de a se transforma în foarte scurt timp în prezenţe indispensabile şi sigure. (…)

Cartea dezvăluie încă de la primele sale pagini o relaţie pe care autoarea o descrie cu toate aspectele ei. Dar suferinţa memoriei este necesară.” – „Stampa sera”(1992).

*) Lilian v Kertay – Frontierele inimii. Editura Rediviva, colecţia Collana Memorie. Traducere de Horia Puşcaşiu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels