Pe bătrânul drum ce lega Curtea Domnească de Târgovişte şi de Braşov, denumit mai târziu, după podirea cu bârne de lemn, Podul Mogoşoaiei, între colţul făcut spre vest de Dâmboviţa şi mânăstirea Sărindar, au existat cândva casele Racoviţă. Pluralul nu reprezintă în cazul lor doar casa stăpânului şi dependinţele, ci două sau chiar trei case, dacă o adăugăm şi pe cea a lui Damaris, având şi paraclis, cum ne informează Pappasoglu. Separarea lor este dificilă, dacă nu le localizăm.
Războiul declarat de ruşi Imperiului Otoman sub pretextul eliberării creştinilor oprimaţi şi care va conduce la pierderea ţinutului dintre Prut şi Nistru de către Moldova, îl va aduce în aceste case, în postură de stăpân temporar, în jurul datei de 10 mai 1808, pe generalul Miloradovici. Acest tâlhar spilcuit a pus să se renoveze întreaga proprietate Racoviţă, gândind că o va stăpâni în veci. Miza pe faptul că "turcofilul" Dumitraşco Racoviţă fugise la Braşov în ziua de 11 decembrie 1806, la scurt timp după înfrângerea otomanilor la Fierbinţi. Se cuvine o precizare: încă din septembrie 1807 ruşii începuseră să se considere deja autarhi ai celor două voievodate româneşti unite sub sceptrul lui Constantin Ipsilanti, feldmareşalul Prozorowski înfiinţând tot în acele case "Comitetul Poliţiei", un soi de Ohrana ce trebuia să înlocuiască Agia. Deşi, în momentul înfiinţării, românilor li se spusese că acest "Comitet" are doar sarcina unui recensământ al clădirilor bucureştene pentru cartiruirea soldaţilor ruşi, foarte curând s-a suprapus peste activitatea Agiei, anulându-i forţa şi rostul. Chiar în acel an nefast, vel aga Grigore Băleanu îl informa într-un protest pe generalul maior Engelhardt, staţionat la Giurgiu, că instituţia pe care o conducea a rămas "numai o numire neînsufleţită"! Bineînţeles, protestul oficialului valah a fost ignorat…
Miloradovici a locuit acolo până către sfârşitul toamnei anului 1808, după ce a trebuit să repare din nou, dar în grabă, superficial, casele ce fuseseră mistuite de un incendiu, în ziua de 17 decembrie ele găzduind un alt invadator, pe generalul Kuşmikov. Nici acesta nu a stat mai mult, contraofensiva otomană va duce la ocuparea lor - sigur în 12 februarie 1809 - de către Galefar Efendi şi Reiz Efendi. Toate aceste evenimente şi imposibilitatea de a avea un control chiar şi minimal asupra averii, au afectat grav sănătatea marelui ban, care, în septembrie 1810, a încetat din viaţă, fiind înmormântat la Şcheii Braşovului.
Finalizarea războiului prin Pacea din 12 mai 1812, regizată în favoarea invadatorilor ruşi de Manuk Bey, proprietar a ajuns Constantin Racoviţă. Avariate grav, nu au putut fi locuite. Când în ziua de 20 ianuarie 1821 a trecut alaiul de înmormântare a lui Vodă Alexandru Suţu, printre purtătorii sicriului numărându-se şi doi membri ai familiei Racoviţă, Constantin Damaris şi Dimitrie, mulţimea a trebuit să oprească "la poarta caselor răposatului ban Racoviţă, cele arse": era prima răscruce de la Casele lui Dumitrache Ghika prefăcute de Ion Gheorghe Caragea în Curte Domnească. Aşadar, în 1821 casele erau "arse". Proprietarul, care, după ce a vândut mare parte din moşiile moştenite lui Bellu, abia a reuşit să o repare pe cea "din povârniş", vecină cu mânăstirea Sf. Ioan ce Mare şi cu hanurile Zlătari şi Filipescu, a fost nevoit să vândă la 25 aprilie 1825 casa mai nordică, vecină cu hanurile Câmpineanu şi Castrişoaiei, aceluiaşi mare logofăt Ştefan Bellu. De la acesta va intra în posesia bancherului George Meitani "înainte de anul1852" şi "după Adrianopole", probabil în 1830. Acest bancher, împreună cu fratele său Ştefan, au iniţiat prin 1810 prima instituţie de tip bancar din Ţara Românească numită "Casa Meitani". Fraţii, înaintea războiului ruso-otoman din 1828-1829, s-au despărţit, Ştefan, care a rămas cu banca, dând faliment în preajma anului 1835, când s-a stins din viaţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
