Exclamaţia din titlu nu a ieşit de pe buzele unei adolescenteamorezate lulea de romancierul francez. Este concluzia, întemeiatăpe bun-simţ şi pe aritmetică elementară, a presei franceze care anăvălit pe 8 noiembrie (foto 1) în locul sacru unde se deliberează,an de an, pentru Premiul Goncourt.
Aici a avut loc pe 31 octombrie 1914 prima reuniune a AcademieiGoncourt, în restaurantul Drouant, în piaţa Gaillon din inimaParisului, nu departe de Opéra Garnier. De-atunci (adică de aproapeun veac), la etajul întâi al localului, în ceea ce se numeşteSalonul Goncourt, cei zece academicieni iau masa, în fiecare primăzi de marţi a lunii (cu excepţia perioadei de vară). În octombrieşi la începutul lui noiembrie, întâlnirile de lucru sunt mai dese,pentru că există mai multe tururi de scrutin (selecţii succesive)în vederea decernării marelui premiu. Anul acesta, juriul(vezi foto 2, de la stânga la dreapta:Françoise Chandernagor, Tahar Ben Jelloun, Patrick Rambaud, MichelTournier, Edmonde Charles-Roux, Robert Sabatier, Jorge Semprun,Françoise Mallet-Joris, Bernard Pivot, Didier Decoin) a avut înselecţia din 4 noiembrie (penultima) patru favoriţi: VirginieDespentes - "Apocalypse bébé", Mathias Enard - "Parle-leur debatailles, de rois et d'éléphants", Michel Houellebecq - "La carteet le territoire" şi Maylis de Kerangal - "Naissance d'unpont".
A câştigat, cum se ştie, MichelHouellebecq, cu 7 voturi contra 2, în condiţiile în care MichelTournier a lipsit de la ultimul tur de scrutin. "În sfârşit, MichelHouellebecq", cum titra a doua zi după anunţarea rezultatului "LeFigaro". Acel "enfin" ca un oftat spune foarte multe despre lunguldrum al romancierului către Goncourt.
În septembrie, nu i se dădeau marişanse: Tahar Ben Jelloun publicase deja un articol foarte critic,în "La Repubblica", despre "La carte et le territoire", iar presaliterară, punând cap la cap rumorile, începuse să acrediteze ideeacă, din nou, va triumfa un moft, iar nu valoarea adevărată. Deşipână şi detractorii literaturii din Hexagon (vezi Donald Morrison,"Moartea culturii franceze") îl considerau pe Houellebecq ca fiindsingurul romancier francez contemporan despre care s-a auzit câteceva în străinătate, juriul Goncourt s-a încăpăţânat, în treirânduri, să-i refuze laurii.
Prima oară s-a întâmplat în 1998, când,o bună perioadă, "Particulele elementare" au fost romanul favorital juriului. Din senin, a fost retrogradat în coada clasamentului,iar pe ultima sută de metri s-a impus Paule Constant. În 2001,"Platforma" iese din joc încă de la început, din pricina, se pare,atentatelor din 11 septembrie şi aluziilor la integrismul islamicale romanului. În 2005, un alt mare roman al său, "Posibilitateaunei insule", intră în arenă. Aşa cum îmi povestea, într-uninterviu realizat la Bucureşti, Francois Weyergans, anarhicul,antieroul, nepăsătorul la onorurile acestei lumi Michel îşi plimbaturbat câinele perfect sănătos prin Piaţa Gaillon, cu o nerăbdarestridentă, în ziua deliberării finale. Când a aflat rezultatul, i-aaruncat o privire ucigaşă lui Weyergans, cel care devenise, graţieromanului "Trois jours chez ma mère", noul laureat Goncourt. Înacel an, Houellebecq a primit doar Interallié, în chip, dacă vreţi,de premiu de consolare.
După o asemenea suită de rateuri, eranormal ca explozia de entuziasm a publicului să fie copleşitoare.Aşa că Salonul Goncourt a devenit prea mic pentru MichelHouellebecq şi pentru nebunia care s-a dezlănţuit. Primireajurnaliştilor (şi a admiratorilor strecuraţi abuziv printre ei) arfi trebuit să se petreacă mai degrabă pe un stadion. Bernard Pivot(unul dintre cei mai simpatici şi mai dezinvolţi membri aijuriului) chiar spunea că nici la meciul Paris Saint-Germain -Olympique Marseille, desfăşurat cu o seară înainte, nu fusese oasemenea zarvă şi rătăcire de emoţii umane.
Houellebecq a apărut la Drouantstrecurându-se prin bucătăria restaurantului. În momentul când s-auauzit deschizându-se uşile liftului şi a fost a văzută apărândsilueta romancierului, în loc să se dea la o parte, lumea s-abulucit şi, printr-un efect de ventuză, toţi - laureaţi, curioşi şiziarişti - s-au trezit aspiraţi în Salonul Goncourt. Asudat, onestşi neinspirat, Houellbecq a susurat că este, în sfârşit, fericit,şi că mulţumeşte Editurii Flammarion care l-a publicat. Deşi, dacăe să fim serioşi, recunoscătoare s-ar cădea să fie editura: de laieşirea pe piaţă şi până acum, în noiembrie, s-au epuizat deja200.000 de exemplare.
Ţinând seama de efectul de locomotivăpe care îl au premiile literare în Franţa (şi pe care îl vomanaliza în următorul număr al Ziarului de Duminică), e foarteposibil ca "Harta şi teritoriul" să înregistreze, până în ianuarie2011, un record de vânzări. Ca să nu mai pomenim de traducerilecare vor începe să curgă. În martie, la Editura Polirom va apăreauna dintre cele dintâi.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al UniversităţiiBucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză.Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) laEditura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară,cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale,începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţiidin ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum deinterviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarulde Duminică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
