Ziarul de Duminică

Micul artor/ de Marius Vasileanu

galerie foto

galerie foto

Autor: Marius Vasileanu

27.03.2014, 23:51 242

Să mă faci în culori deschise, îi spun. Buza ta o sa fie deschisă, că pun mai mult roşu, răspunde preocupat. Dar laptopul, n-am ce face, este negru, mai zice. Şi o să adaug nişte linii mai luminoase la picioare. La laptop tocmai am pus un concert de Mozart, atmosfera este oricum îngerească.

Oare Donde ne pictează la fel cum pictezi şi tu, întreb? Hm... nu ştiu... acum îţi fac ochii cum i-am făcut şi ochii lui mami – negri. Donde ne-a făcut cu culori magice, nu ca mine, adaugă. Ştii că şi Donde-pui o pictează pe mama lui, îmi mai spune. Donde, adică Dumnezeu – acum, la cinci ani, pronunţă corect, dar a rămas denumirea de acum 2-3 ani. Cred că şi lui Donde îi place. Şi mai ales lui Iisus cred că-i vine de minune numele Donde-pui atunci când se află în braţele Maicii Sale...

Ca orice artor – aşa le zice fiul meu artiştilor plastici, făcătorilor de artă – este plin de ambiţie şi de nemulţumiri: bombăne că mami care acum nu-i acasă i-a pus pe undeva una din pensulele preferate. Am cărat împreună micul şevalet până în camera mea de lucru. Oricum în camera lui plină-ochi de jucării n-aş fi putut poza. Nu ţin minte să fi făcut pe modelul pentru a fi pictat ori desenat vreodată.  Nici măcar în vreo staţiune pe unde vin artiştii de mâna a doua ca să-ţi facă câte un portret la minut, pe bani. Nici nu mi-am imaginat vreodată cum va fi fiul meu, nici măcar pe când era în burtica mamei şi dădea din mâini şi din picioare mai ales atunci când îi puneam muzică clasică. Avea el câteva preferinţe muzicale şi-ncepea să ţopăie în burtica mamei. Astăzi însă mă surprind cuminţel, pe scaun, la masa de lucru pe care nu îndrăznesc nici măcar să pun picioarele „americăneşte” – cum fac adesea. Stau nemişcat, abia pâlpâi mâinile pe mouse şi pe tastatură.

M-ai făcut cu ochelari sau fără? Fără, aşa cum erai înainte, răspunde micul artor. Omuleţul tocmai a împlinit 5 anişori, eu port ochelari de aproape 30 de ani. Întrebare: de unde ştie cum eram „înainte”??...

După o vreme găsesc un pretext să trag cu ochiul la producţia de pe şevalet. E aproape gata, se mândreşte. Cam multe pete albe, constat cu voce tare. De ce nu pui culoare şi pe-acolo? Are imediat un răspuns-poveste cum găseşte cu miile, zilnic, numai pentru a ne demonstra că aşa trebuie să fie, că are dreptate.

În replică, gândesc că este un bun prilej să mai vorbim despre Donde despre care învăţ de la micul artor mai mult decât am învăţat vreodată din cărţi. Îi spun şi eu o poveste: cea în care un iconar din Iaşi nu reuşea să facă faţa, chipul Mamei lui Donde. Şi cum odată, într-o noapte, după ce a lăsat pe şevalet icoana neterminată, fără de chip, a găsit-o finisată dimineaţă. Se zice că a pictat-o un înger sau chiar Donde, spun. Micul artor mă priveşte cu interes de profesionist. Apoi îmi răspunde sigur pe sine, de parcă ar fi fost de faţă: Donde a făcut-o!

Şi unde-i icoana aceea acum, întreabă? Îi spun că este la un munte special numit Athos. Dar că o să-i arăt o fotografie pe laptop. Apoi ne luăm cu altele. Niciodată n-am insistat prea mult nici în discuţiile despre artă, cu atât mai puţin în cele despre Donde. Dar există oare la vârsta lui ceva în afara artei şi, mai ales, în afara lui Donde?!

Mai pe seară, după ce tragem un fotbal pe terenul de joacă din parcul de alături, după ce mirosim – la propriu – bucată cu bucată cei câţiva pomi înfloriţi, ajungem frânţi de oboseală acasă. Îmi reproşează amical, de faţă cu mami, când rememorăm isprăvile zilei, că nu i-am arătat, aşa cum am promis, icoana pictată de Donde. Deschid laptopul şi-i arăt icoana intitulată Prodromiţa. Comentează profesionist, ca de obicei: Donde este cel mai mare artor...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO