• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Micul prieten de joacă al marelui artist. GALERIE FOTO

Micul prieten de joacă al marelui artist. GALERIE FOTO

Autor: Adrian Silvan Ionescu

26 aug 2011 731

Pe lângă publicaţiile de artă prin care s-a făcut cunoscută în toată lumea, Editura Thames & Hudson, ca orice firmă prestigioasă, îşi permite, din când în când, să se şi joace ori să facă glume. Acesta este cazul cu recenta apariţie, The Boy who bit Picasso (Băiatul care l-a muşcat pe Picasso), semnată de Antony Penrose, fiul celebrei fotografe Lee Miller şi al nu mai puţin celebrului pictor suprarealist, poet şi istoric de artă Roland Penrose. Antony Penrose nu era un nume necunoscut editorilor pentru că deja semnase câteva lucrări care se bucuraseră de succes şi fuseseră reeditate: The Lives of Lee Miller (1985) şi Lee Miller's War (2005). Fără a exclude elementul documentar-informativ care-i caracterizează scrierile, Antony Penrose propune acum o carte-obiect, o carte-jucărie, în care dă la lumină un fragment din amintirile sale din copilărie. Pentru a-i conferi mai multă savoare o redactează în stilul colocvial al unui băieţaş de câţiva anişori care-şi destăinuieşte experienţele de joacă alături de un artist celebru, la fel de jucăuş ca şi el: Pablo Picasso. Pentru a accentua această notă şăgalnică a vârstei întrebărilor, caracterele de literă se schimbă de la un paragraf la altul sau chiar în mijlocul cuvintelor spre a evidenţia anumite nume, anumite informaţii şi evenimente la care a asistat ori pe care le-a produs chiar el. Alternanţa de italice şi verzale este specifică scrisului nesigur al şcolarilor din clasele primare iar autorul a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că atât compunerea cât şi caligrafia aparţin unui minor.

Ca orice copil bine crescut, autorul se prezintă, încă de la prima pagină, cu propoziţia cea mai simplă şi mai normală din lume: "My name is Tony." Apoi intră direct în subiect: "Când eram un băieţaş, trăind într-o fermă din Sussex, în Anglia, am avut cel mai extraordinar prieten. Avea ochi negri, adânci, un surâs larg şi mâini absolut uimitoare. Mâinile lui erau absolut uimitoare pentru că putea să facă picturi şi desene şi sculpturi şi colaje şi oale şi farfurii şi multe multe altele." (p. 5). Repetiţia, la care "memorialistul" apelează adesea, era tot o caracteristică a limbajului copilăriei.

Picasso a făcut, în 1950, o vizită familiei Penrose la fermă. Micul Tony explică faptul că artistul era din Spania dar trăia în Franţa şi, pentru a marca drumul parcurs până la ei acasă, autorul inserează o hartă a acestor ţări, frumos colorată, pe care desenează traseul şi mijloacele de locomoţie folosite (avion, automobil, vapor). Ajuns la ei la fermă, Picasso îşi exprimă dorinţa să vadă animalele, vacile şi mai ales taurul - el fiind mare amator de lupte cu tauri. Dar taurul William era blând, nu agresiv ca cei spanioli. În seara respectivă, artistul inspirat de cele văzute, a desenat nişte tauri cu aripi pe care i-a dăruit gazdelor şi care încă se află expuşi, în ramă, la Farley Farm.

Deşi Picasso nu vorbea englezeşte iar micul Tony nu ştia franţuzeşte, cei doi se înţelegeau de minune şi se jucau cu o voioşie proprie doar vârstelor mici, deşi-i despărţeau multe decenii iar artistul i-ar fi putut fi bunic: îmbrăcat în haina sa aspră, de tweed, cu cravata la gât şi bascul pe cap, se aşeza pe jos, în patru labe, alături de copil, şi imita luptele cu tauri. Se hârjoneau astfel mai toată dimineaţa, prin casă ori prin curte. În timpul unei astfel de zile de zbenguială, Tony, înfierbântat de joc, l-a muşcat pe maestru. Dar nici acesta nu s-a lăsat mai prejos şi i-a întors această amabilitate, muşcându-l suficient de tare pentru ca micuţul să izbucnească în lacrimi. Peste ani, el nu-şi mai amintea întâmplarea, dar mama sa a povestit-o, cu haz, la toată lumea precizând că atunci l-a auzit pe Picasso mormăind, în franceză: "Doamne! Ăsta e primul englez pe care l-am muşcat vreodată!" Aceasta nu a umbrit cu nimic prietenia lor. Ştiind că şi artistul are copii, atunci când tatăl său a plecat la Paris să-l întâlnească pe maestru, Tony i-a trimis lui Claude Picasso - ce era de aceeaşi vârstă cu el - un autobuz de jucărie specific britanic, roşu, cu etaj. Când Roland Penrose a revenit din călătorie i-a dat fiului cadoul pe care i-l destinase Claude: o femeie desenată de Picasso pe o bucată de lemn. Aceasta a devenit una dintre piesele importante ale jucăriei preferate a lui Tony, Arca lui Noe, cu animale cioplite din lemn.

Când i-au făcut, cu toţii, o vizită lui Picasso, în Franţa, Tony a fost în culmea fericirii că se putea juca cu copiii maestruui dar şi cu sculpturile acestuia, în care mintea sa distingea, cu acurateţă, jocul artistului: maimuţa al cărei cap era făcut dintr-o maşinuţă stricată, ce-i aparţinuse lui Claude; fetiţa care sărea coarda era făcută din două coşuri de nuiele şi sugarul în căruţ, plămădit din mai mutle cioburi de ceramică. Plasticianul era foarte clement cu copiii şi-i lăsa să se joace printre operele sale ori chiar cu ele. Dar se supăra dacă vreun matur i le-ar fi atins măcar.

Micul Tony era şocat de dezordinea care domnea în casa şi atelierul artistului şi şi-a întrebat mama dacă nu cumva acesta se mutase recent acolo şi nu avusese timp să pună lucrurile la locul lor. A fost şi mai uimit când i s-a răspuns că aşa îi place lui să-şi ţină lucrurile. Mare iubitor de animale şi de păsări, pictorul avea o căpriţă, Esmeralda, care dormea într-o ladă în faţa camerei sale şi lăsa geamul deschis pentru ca porumbeii să-i intre şi să zboare liberi prin cameră, lucru care îl fascina pe copil căci lui, la fermă, nu i se permitea să aducă animale în casă. Alt lucru încântător era că, lui Picasso plăcându-i deghizările, pe o masă avea totdeauna o mulţime de măşti şi de pălării din care-şi îmbia oaspeţii să se servească improvizând astfel un carnaval. Tony îşi schimba adesea înfăţişarea şi încerca să-şi surprindă gazdă cu multiplele sale chipuri caraghioase.

Peste câţiva ani, când Roland Penrose merge din nou în Franţa pentru a-l întâlni pe artistul despre care se pregătea să scrie o monografie - prima apărută în Anglia - şi Picasso s-a interesat de prietenul său mai mic, a aflat că fusese trimis intern la o şcoală şi este trist acolo. Spre a-i ogoi dorul de casă şi singurătatea, îi trimite un desen cu un taur, un centaur şi un flautist, pe care Tony l-a apreciat în mod deosebit pentru că i-a readus buna dispoziţie. De atunci nu s-a despărţit de el şi l-a reprodus în carte ca pe una dintre lucrările de mare valoare ce-i fusese trimisă cu dedicaţie.

După ce oferă câteva date concrete asupra operei artistului care, în lunga sa carieră, a realizat apropae 2.000 de picturi, 7.000 de desene şi 1.000 de sculpturi, autorul îşi încheie povestioara în acelaşi ton glumeţ prin care încearcă să lege un dialog cu cititorii: "Astăzi şPicassoţ este unul dintre cei mai faimoşi artişti din lume... dar pentru mine el va fi totdeauna cel mai extraordinar prieten, şi sper că acuma este şi al vostru."

Cartea este împănată cu ilustraţii de tot felul: desene de copii, fotografii executate de mama sa la ferma familiei, Farley Farm, din East Sussex, animalele domestice pe care le creşteau acolo, jucăriile micuţului Tony - unele meşterite chiar de marele plastician, după cum s-a văzut mai sus -, reproduceri după opere de Picasso dăruite familiei Penrose, atelierul plin de lucrări al artistului şi el însuşi în timpul procesului de creaţie sau alături de prieteni, precum şi multe poze ale protagoniştilor - autorul, mic şi zâmbitor, Picasso aruncând, prin ochii săi de cărbune, o privire penetrantă spre obiectiv, Lee Miller cu aparatul fotografic în mână dar purtând un nas fals, de clown, copilul şi prietenul său matur mascaţi cu acelaşi nas borcănat, pe care se sprijină nişte ochelari cu rame groase. Multe dintre aceste imagini, deşi iniţial erau alb-negru, au fost colorate în anumite zone - şoşonii de cauciuc şi căţelul din prim plan sau pantofii şi pălăriuţa copilului care, aplecat în faţă, îşi iţeşte capul printre picioare, trimiţând spre exterior o uitătură şugubeaţă. Aceasta tot pentru a sublinia factorul ludic al ilustraţiei.

The Boy who bit Picasso se constituie într-o monografie in nucce, atipică, zglobie, consacrată marelui plastician, o istorie a vieţii cotidiene din mediul artistic văzută cu ochi de copil, un pretext glumeţ de a prezenta un altfel de Picasso prin observaţiile, aparent simple, dar atât de proaspete şi de relevente, ale unui puşti. Astfel, Tony Penrose păstrează în familie un primat, alături de acela al tatălui : el îl face cunoscut pe marele artist francez nu cu seriozitatea analitică a părintelui - care scrisese monografia Picasso - His Life and Work (London, 1958) - ci prin intermediul laturii afective prin care-l percepuse el la vârstă fragedă. Pe lângă informaţiile anecdotice furnizate, valoarea cărţii constă în felul în care a fost scrisă de un om matur care şi-a păstrat inocenţa infantilă şi s-a putut exprima exact ca un copil, fără emfază.

Când mi-a dedicat acest volumaş, Tony a luat condeiul şi, pe pagina de titlu, a completat capul de faun creionat de Picasso, desenându-i un trup din majuscula prenumelui său, în a cărui mâină a aşezat un steguleţ pe care a scris "Viva Romania!" (foto 6) - gest plin de delicateţe faţă de ţara care l-a întâmpinat, cu multă căldură, când a întreprins turneul său de conferinţe, la sfârşitul lunii februarie 2011. Pe lângă ocupaţiile curente de muzeograf, conservator, monografist, conferenţiar şi publicist, Tony Penrose este şi un inspirat plastician, moştenindu-şi părinţii în domeniul artelor. Îşi dedică timpul atât creaţiei bidimensionale cât şi celei tridimensionale. În fermecătorul parc ce înconjoară reşedinţa familie - devenită muzeu - de la Farley Farm pot fi văzute mai multe dintre sculpturile sale. În unele, cum este "Taurul" executat, în 2010 (foto 7), prin sudarea unor angrenaje şi piese metalice, este sesizabilă, încă vie în memoria sa, lecţia lui Picasso care aduna tot ceea ce i se părea că este grăitor pentru imaginaţia sa şi ar putea fi valorificat în sfera artelor vizuale. Parcul, aranjat şi îngrijit, cu pasiune, de Roland Penrose, face acum parte din muzeu (foto 8, 9) şi oferă vizitatorilor o binemeritată odihnă după ce au parcurs trama expoziţională şi au aflat atâtea informaţii interesante despre tumultuoasa viaţă a foştilor locatari. Marea varietate de flori, arbori, garduri vii şi boschete, tunse artistic, pune în valoare operele de sculptură diseminate pe peluze sau în preajma trunchiurilor seculare. Abia după ce ai văzut toate aceste frumuseţi - aşa cum ni s-a oferit nouă ocazia în primăvara aceasta, în timpul unui stagiu de documentare la Arhiva Lee Miller de la Farley Farm - poţi înţelege cartea "de jucărie" prezentată mai sus, care îşi are locul de desfăşurare într-un spaţiul mirific, potrivit pentru hârjoana micului Tony şi a marelui său prieten, Picasso.

Placheta lui Antony Penrose, The Boy who bit Picasso, este o poveste duioasă pentru mici şi mari, deopotrivă.

*) Antony Penrose, The Boy who bit Picasso, Thames & Hudson, London, 2010, 48 p. + il.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743