Incep acum sa pun pe hartie povestiri din locurile ascunse ale memoriei noastre - despre cat de rai, de lasi si mai ales de cruzi au fost unii dintre cei care traiesc alaturi de noi; despre destinele lor mici, de dumnezei ai pumnului si palmei; despre ceea ce astazi numim, cumva eufemistic, "politie politica" - mde fapt, ceea ce sta ascuns in sufletul de granit si de sange al pacatosilor acestei patrii, acolo, in bastionul cruzimii. Din nefericire, toate povestile pe care le-am descoperit in acest loc si pe care le aduc acum in fata cititorilor sunt adevarate. Un adevar crud, pe care l-am invatat, platind obol amaraciunii - anume ca nu suntem un popor de ingeri. Dar am descoperit, as spune, cu evlavie, ca multi ingeri s-au aflat printre noi.
Era in martie; ultima ninsoare, cea a mieilor, se mai itea inca pe pervazul acelui biroul din Comitetul Central al Partidului Comunist Roman in care, in anul de gratie 1968, procurorul militar Slabu asuda asupra raportului cerut de generalul Raduica. Anchetarea "abuzurilor din anii lui Dej" se apropia de sfarsit. Nimeni nu trebuia sa fie condamnat, ci doar un lot de 10-12 ofiteri superiori ai Securitatii urma sa fie trecut in rezerva: mainile acestora erau murdare chiar de sangele unor "tovarasi din partid". Restul, nu prea contau, oricum, era vorba de "dusmani de clasa".
Pe masa procurorului domnea, falnic, un dosar gros, de peste 300 de pagini. Pe el scria doar "Cernavoda". La piciorul podului ridicat de Anghel Saligny se infiintase, in primavara anului 1952, un lagar de munca, in care fusesera adusi in special tarani care refuzasera sa-si predea cotele. Unul dintre ei, un tanar din Vrancea, de 23 de ani, care lasase acasa, in ograda jefuita de militieni, doi copii mici, l-a scuipat in fata pe comandantul lagarului, care il palmuise fara motiv. A primit 21 de zile de carcera, dar dupa doua saptamani a fost dus la infirmierie cu ambele picioare cangrenate, deoarece fusese legat cu catuse peste cizmele de cauciuc pe care le avea in picioare. "Cand a fost adus la infirmierie si i s-au tras cizmele, i s-a dezlipit si talpa picioarelor, care putrezise", consemneaza medicul coloniei penitenciare, care i-a facut trimitere la Spitalul din Constanta; dar comandantul, amintindu-si de scuipatul pe care il primise in fata, nu a aprobat-o. Tanarul a murit in chinuri cumplite, dupa 11 zile, putrezind de viu in infirmieria lagarului.
Un alt proces verbal din acelasi dosar de pe masa procurorului Slabu consemna depozitia unui detinut de la Cernavoda: "In luna decembrie 1952, fiind grav bolnav, am primit de la infirmierie un bilet de scutire si am fost intors la dormitor. Caporalul care facea de serviciu m-a scos insa afara in pumni si picioare, umplandu-ma de sange si m-a dus la comandant. Acesta m-a batut pana am lesinat. Dupa ce m-am trezit din lesin, mi-a luat mantaua si m-a pedepsit sa muncesc fara mancare si odihna 36 de ore. Am fost trimis la munca, dar eu i-am spus caporalului ca nu pot lucra. El a pus trei detinuti sa ma arunce in Dunare, apoi m-a batut cu o lopata, m-a legat cu lanturi si m-a dus din nou la comandant. Acesta m-a pedepsit cu trei luni de carcera. Dupa 42 de zile am fost scos si dus la infirmierie. Comandantul m-a vazut acolo si mi-a spus: "Ai sa te intorci in carcera si ai sa stai acolo pana mori". Atunci am incercat sa ma sinucid, taindu-mi venele cu o lama. Pentru asta, comandantul l-a pus pe un detinut sa ma bata cu picioarele in testicole si in gura, nenorocindu-ma pe viata si desfigurandu-ma". Detinutul a fost bagat din nou la carcera, dar a fost salvat de ofiteri superiori veniti in inspectie la colonia penitenciara. Acestia au mai gasit de la Cernavoda alti sase detinuti morti, care continuau sa fie tinuti in carcerele lagarului, pentru ca, dupa cum declara comandantul, nu si-au sfarsit pedeapsa. Ancheta s-a incheiat cu masuri administrative. Cativa gardieni au fost sanctionati. Nu li s-au mai acordat prime pe 30 decembrie 1952.
Cei vii si cei morti erau in ochii acestor oameni, in egala masura, subiect de batjocura. In acea colonie penitenciara, intr-o zi din iarna anului 1952, "au fost mai multi morti. Pentru a-i putea identifica, le-a pus cartoane in gura, pe care le scria numele". Un detinut a fost adus de pe santier mort, cu un astfel de carton in gura, "iar gura inclestata i-a fost deschisa cu un topor. Mortii se inhumau dupa 7-8 zile, din lipsa de scandura", se consemna in acelasi raport. Pe o alta pagina din dosar, procurorul Slabu a subliniat cu capatul albastru al creionului sau bicolor urmatoarele: "Dupa ce un brigadier l-a batut pana la moarte pe un detinut, acesta a fost pus pe o targa in care brigadierul batuse piroane de fier. Cand l-a adus la infirmierie, mort, corpul lui era in intregime perforat". A stat un pic pe ganduri si apoi, dupa nenumarate taieturi si stersaturi, procurorul Slabu a scris doar asa: "S-au savarsit unele abuzuri in ceea ce priveste regimul de detentie, cel alimentar, asistenta sanitara". A inchis dosarul si l-a pus apoi in teancul mare de sub biroul sau, teanc in care destinele oamenilor se amestecau cu mirosul tare al ciorapilor cazoni. A privit afara, pe geam. O vrabie isi curata penele. Grijuliu, sa nu o sperie, a deschis geamul si i-a presarat cateva firimituri dintr-o felie de franzela.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
