Nu stiu cat idealism, psihologism, etica profesionala, geografie literara si aplicatie socio-istorica s-au adunat in jurul motivului narativ al Medicului de tara, dar stiu ca in Romania de azi subiectul e de-o crunta actualitate. Inainte vreme, doctorii treceau indeobste de amatori de arta, colectionari, firi artiste, pictori si actori, redutabili melomani (ba chiar reuniti in orchestre, cu competitii, festivaluri, turnee).
Totul din impuls compensatoriu: din cat este mai urata patologia, din cat sunt mai adanc morbidul si mai extinsa mortalitatea, dintr-atata-i mai mare saltul spre frumos. Frenezia esteticului, intensitatea ardenta a emotiei, nobletea eticii si infuzia de utopie autosacrificiala au fost dintotdeauna caracteristici ale literaturii cu medici, fie ca era vorba de apostolat, evaziune exotica, despre caritatea pusa la-ncercare de vitregia mediului si epidemiilor, de misionarismul civilizator s.a.m.d.
Astazi, judecati exclusiv in functie de coruptie, incompetenta si indiferenta fata de bolnavi, intr-o Romanie a euthanasiei pasive, situata pe primele locuri in Europa la mai toate maladiile, cu spitale delabrate ca-n vreme de razboi, cu un corp de asistenta sanitara mai aproape de criminalitate decat de terapie, paralel cu exodul masiv al tinerelor competente, este normal ca figura literara a Medicului, luminoasa pana la sacralizare in traditia temei, sa se incarce negativ pana aproape de demonizare.
Un context cat se poate de favorabil - din nefericire! - pentru o carte precum Jurnalul* doctorului Viorel Patrascu.
Absolvent in 1970 al Facultatii de Medicina Generala din Bucuresti, pitesteanul Viorel Patrascu a fost repartizat in comuna Filipeni din judetul Bacau: opt sate cu vreo sase mii de suflete, inclusiv o mizera si agresiva comunitate de tigani, unde a lucrat apostoleste din 1970 in 1973. Dedicat nepotului Dan, "viitorul chirurg ortoped", Jurnalul celor trei ani de tribulatii rural-medicale din plin ceausism e de mai multe ori pilduitor: pentru anii de-atunci, ca o Romanie in mic, una a potemkiniadelor ce mascau, intre altele, mortalitatea infantila de 60-80%; pentru vremea de azi, cand observam ca nu s-a schimbat, esential, nimic, dar si pentru statura necesara a oricarui medic de tara, mai cu seama in regimul atroce de hic et nunc...
Fara a fi lucrat spectaculos, departe de orice intentie literara, fara sa urmareasca pitorescul, socul exotic si nici reflexivitatea moralizanta, Jurnalul doctorului Patrascu face fisa clinica a unui timp bolnav pana-n maduva. Este foaia de observatie a unei realitati vazute de la capul patului, de la capataiul bolnavului. O realitate in care, desigur, Ioana Stan, colega de grupa, fata minunata si fiica a presedintelui clubului Dinamo, in 1970 avea deja post retinut in armata "si ar putea sa-mi aranjeze si mie ceva similar, la o unitate militara din Campina. Ca atare, cand sunt strigat, aleg comuna Filipeni din judetul Bacau. De ce?". O realitate in care dispensarul nu are telefon, iar Salvarea din Bacau nu poate fi apelata decat de la Consiliul Popular. Un sat unde n-a existat niciodata un pediatru sau un stomatolog, unde medicul nu are casa lui, "secretarul de partid este o namila burtoasa", iar "militianul sef Sandovici are mutra de chefliu", unde noaptea e concert de cucuvele, mortalitatea infantila in decembrie 1970 e de 78%, unde se fura medicamente din dulapul de urgente, unde obtinerea unei butelii de aragaz este o aventura in neant, unde te ameninta tiganii s.a.m.d. Sigur ca toti parintii de fete din sat si-l viseaza ginere pe tanarul doctor, sigur ca bacsisul se face, invariabil, in natura (oua si vin), sigur ca satul isi are figurile lui pitoresti (precum Mosul Sobolan, fost sanitar in armata, stapan acum pe-o haita de draci imaginari, care-l ajuta-n gospodarie), sigur ca, la 25 de ani, doctorasul cade-n prima iubire platonic-agasanta, sigur ca apare si omul de la Securitate, sa ceara informatii despre un fost (si viitor) detinut politic, vezi bine ca inocent si inofensiv, sigur ca, la Hotelul Partidului din Bacau, "am petrecut noaptea cu o femeie. Nu am mai facut-o de luni de zile. Totul a fost o dezamagire, mi-am dat seama ca eu n-as putea merge niciodata la bordel".
In plus, oligofrene care nasc anual copiii tractoristilor, inotul nocturn prin mocirle si nameti, la cate-o nastere, avorturi clandestine cu nemiluita ("noua sute de avorturi la mia de nascuti vii", in octombrie 1973), sifilis, gonoree, alcoolism, saracie de satra etc. Ca si revenirea din august 2001, unde citatul ne scuteste de orice comentariu: "intrarea in sat seamana cu patrunderea intr-o lume in care nu se intampla nimic altceva decat nastere, munca in zadar si moarte. Pare ca satele cad pur si simplu pe oameni, gardurile sunt darapanate, casele stau sa se darame, balariile au invadat totul...".
Oricum, noi, oamenii de litere, ramanem cu lista celor vreo 150 de carti citite de doctorul Patrascu de-a lungul celor trei ani de purgatoriu (pp. 141-145), adevarat esantion pentru o viitoare sociologie a supravietuirii. Dom' doctor, multumim! Vorba ceea, sanatosi sa fim, ca-n rest le-avem pe toate!
*) Viorel Patrascu, Jurnal de la Filipeni, Editura Paralela 45, 179 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
