Ziarul de Duminică

Moscova provoacă dileme şi crize/ Elisabeta Lăsconi

Moscova provoacă dileme şi crize/ Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

18.07.2014, 00:18 202

Cărţile îşi au soarta lor şi ea le alege uneori acelaşi ceas ca să ajungă la cititori, fie şi în traduceri. În 2014 Simone de Beauvoir revine în atenţia cititorilor români cu o nouă şi foarte frumoasă traducere semnată de Anca Milu-Vaidesegan a volumului ei semnificativ – Femeia sfâşiată publicat de Editura Humanitas fiction şi cu primă traducere a unui mic roman sau mai curând nuvelă amplă, Criză la Moscova, apărut la Editura Pandora M aparţinâd Grupului editorial Trei, incitând la comentarii privind procesul de creaţie şi opţiunile politice ale cuplului Beauvoir – Sartre.

Titlul original sună ca un vers cu asonanţe – Malentendu à Moscou, textul a văzut lumina tiparului abia postum, fiindcă scriitoarea l-a folosit ca materie narativă pentru nuvela Vârsta discreţiei, prima dintre cele trei ce formează volumul La femme rompue. Micul roman surprinde dilemele şi criza unui cuplu ajuns la senectute, fără să accepte schimbările ce vin în relaţia lor, în relaţia cu lumea. De aici vine şi tensiunea naraţiunii, pe când originalitatea o dă alternanţa perspectivei, căci lucrurile apar pe rând prin ochii lui Nicole şi ai lui André.

Cei doi intelectuali vin la Moscova în vizită la Maşa, fiica lui André din prima căsătorie, fac comparaţii cu vizita anterioară, ca şi cu şederea Maşei la Paris. Legătura tată-fiică pare puternică, deşi au trăit toată viaţa separaţi, dar Nicole se întoarce mereu cu gândul la fiul lor Philippe şi el căsătorit recent şi desprins de părinţi. Pentru fiecare şederea la Moscova începe să fie trăită diferit, de aici pornesc suspiciuni, gelozie senzaţia de sfârşit al iubirii şi de abandon, cu atât mai intense cu cât fiecare avea convingerea că au trăit într-un fel de comuniune.

Pentru cititorul de astăzi, noutatea micului roman o dau percepţia Moscovei, ideile despre comunismul pe care l-au susţinut, observaţiile despre modul de viaţă sovietic. Aici apar întrebări şi îndoieli ale lui André, alter-ego al lui Jean-Paul Sartre: „Din an în an era tot mai bine informat şi se simţea tot mai neştiutor. În jurul lui se înmulţeau neclarităţile, dificultăţile, contradicţiile. China i se părea cu mult mai greu de înţeles decât în 1950. Politica externă a URSS îl deconcerta.” (pag. 24)

Amândoi alunecă pe pojghiţa subţire a realităţii sovietice, sesizează lipsurile şi limitările, se lovesc şi de voinţa autorităţilor ce nu le îngăduie să viziteze anumite locuri, observă că vechea Rusie n-a dispărut: bisericile cu bulbi auriţi drept cupole sunt pline de bătrânici, rugăciunile dovedesc o credinţă puternică, Sărbătoarea Mestecenilor este un debuşeu pentru nevoia de ritualuri şi de celebrare a naturii. Nu lipsesc dezvăluirile de tip imagologic, în care străinii sunt demonizaţi pentru că au altă confesiune: „Fresca reprezenta Judecata de Apoi. La dreapta îngerilor, cei aleşi, în mantii lungi fără vârstă; la stânga, sortiţi iadului, francezi în costume de epocă, haine negre strânse pe corp, pantaloni bufanţi legaţi deasupra pulpei, coleretă de dantelă, barbişon ascuţit; în spatele lor, musulmani cu turbane.” (pag. 32)

Nicole admiră în marea ţară a sovietelor schimbarea condiţiei femeii, în urma unei comparaţii între viaţa ei şi a Maşei. Ea făcuse cursuri, studiase la Sorbonna, îşi construise o carieră din ambiţia de a demonstra că şi o fată poate să facă acelaşi lucruri ca un bărbat, dar se lăsase apoi devorată, ca şi celelalte femei, de familie. Dar Maşa se deosebeşte de ea în toate: „Maşa nu se lăsa, cu siguranţă, devorată de nimeni. Şi în acelaşi timp, îşi accepta cu uşurinţă feminitatea: fără îndoială pentru că, de la vârsta de cincisprezece ani, trăia într-o ţară unde femeile nu aveau un complex de inferioritate. În mod vizibil, Maşa nu se socotea inferioară nimănui.” (pag. 58)

Simone de Beauvoir a dezvoltat în Vârsta discreţiei drama senectuţii în viaţa unui cuplu. Dar a abandonat cealaltă dramă, cea gravă, a lumii sovietice, pe care o schiţa şi ar fi putut-o dezvolta. N-a făcut-o şi se pot doar bănui motivele. Era prea inteligentă să nu ştie că se ascundeau multe sub faţada lustruită pentru ochii străinilor, dar nu se aventura să le exploreze. Se temea de ce ar descoperi, intuia că s-ar prăbuşi eşafodajul ideologic? Sau, poate, nici nu-i păsa !

 

Simone de Beauvoir, Criză la Moscova, traducere din limba franceză de Viorel Vişan, Editura Pandora M, 2014, 104 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO