Fără coperta cu numele românesc al autoarei, ai crede că te afli în faţa unui roman scris de un francez sau de o englezoaică: "În Ţara lui Dumnezeu" descoperi o lume complet necunoscută, lumea afarilor din Cornul Africii, unde interferează civilizaţia modernă şi cea tradiţională, interese politice occidentale şi revoltele ţărilor arabe, educaţia europeană şi iniţierea tribală.
Cei doi copii dovedesc diferenţele uriaşe ale culturilor din care vin: André vrea să vadă navele ce îi urmăresc pe piraţii somalezi, este fascinat de Legiunea Străină, jocurile lui se nasc din celebrul serial "Războiul stelelor", pe când Hani a învăţat deja de la bunicul ei tehnica de liniştire lăuntrică, ştie şi poveştile tribului, cele ale Pădurii Daya, numită de ea Ţipenie, se supune rigorilor impuse de bunica ei.
Tensiunea cărţii se naşte din discuţiile despre un ritual de iniţiere a fetelor, când ajung la pubertate - solota, operaţie complicată compusă din excizia clitorisului urmată de coasere şi înfibulare. Solota aduce închiderea porţilor păcatului, le asigură fecioria şi o căsătorie onorabilă în viitor, este realizată de moaşa-de-neam, figură fabuloasă a tribului.
Dar solota este interzisă de codul lumii civilizate, doctorul Bernard, care trăieşte de multă vreme aici, poate depune mărturie asupra efectelor ei: suferinţă cumplită în actul sexual şi la naştere, o alterare psihică - fetele cărora li s-a făcut solota se interiorizează, pierd parcă interesul faţă de ceea ce este în jur, vitalitate şi instinct de luptă, le ia locul resemnarea.
Şi iată că se conturează două tabere: occidentalii (Beuregard şi soţia lui, Marie, André cel inocent, Bernard) şi afarii (Humed şi soţia lui, Hani cea neştiutoare şi uşor de manevrat), şi, între ei mediatorii: Arafa, femeia care lucrează pentru diplomatul francez, şoferul acestuia - Kamil.
Fundalul îl reprezintă ţara africană, cu tradiţiile ei străvechi, convulsiile schimbărilor care ajung şi aici, obligându-i pe francezi să-şi repatrieze urgent familiile. Lumile se dovedesc inseparabile: piraţii somalezi acţionează după un cod clar, iar la capătul lanţului se află şi băncile occidentale unde se depun banii obţinuţi din răscumpărare, Humed însuşi a studiat în Franţa, iar Beauregard caută să înţeleagă resorturile mentalităţii afare.
Dar în istoria cea mare curg şi istorii personale: Beauregard a fost la post în România, iar mama lui André este româncă, folosind relaţia amoroasă şi copilul ca să părăsească ţara, Marie a pierdut un copil şi încă îl jeleşte, doctorul Bernard asistă la suferinţele femeilor, încercând să le ajute, şi pe cele trecute prin solota, riscând apoi infecţii şi moarte, şi pe cele ce recurg la prostituţie, ca să-şi ajute familiile sărace rămase în sate.
Scriitoarea şi-a organizat romanul ca alternanţă a vocilor, ele se succed urmând mersul acţiunii, de la prima întâlnire a celor doi copii, până la plecarea francezilor şi pregătirea lui Hani pentru solota. Se aud şi alte două voci stranii, ele aparţin unor fantasme născute din obsesiile celor prezenţi: Abu Yazid, sfântul venit din Persia, şi Abdoh Rinbo, adică Arthur Rimbaud, ale cărui versuri şi biografie îl bântuie pe diplomatul francez.
În concertul vocilor răsună timbrul prozatoarei, ca şi în extraordinarele poveşti despre moştenirea faraonilor, despre pădure şi deşert. "În Ţara lui Dumnezeu" probează talentul unei mari scriitoare, care îşi schimbă formula de la o carte la alta, dovedeşte că romanul românesc se aventurează în teritorii insolite, după "Saludos" de Alexandru Ecovoiu şi odată cu trilogia orientală a Danielei Zeca.
Tatiana Niculescu Bran, În Ţara lui Dumnezeu, Editura Polirom, 2012, 248 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
