• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
Ziarul de Duminică

Muzeul Memorial Passchendaele 1917/ de Adrian-Silvan Ionescu

Muzeul Memorial Passchendaele 1917/ de Adrian-Silvan Ionescu

Galerie foto

Autor: Adrian Silvan Ionescu

18.08.2016, 23:57 167

În micul oraş belgian Zonnebeke, aflat în zona unde s-au dat mari bătălii în Primul Război Mondial, se află un muzeu dedicat unei confruntări sângereoase : Muzeul Memorial Passchendaele 1917. Cunoscută sub numele de „Cea de-a treia bătălie de la Ypres”, sau Passchendaele, aceasta a durat cinci luni, din 7 iunie până în 6 noiembrie 1917, când localitatea stăpînită până atunci de germani a intrat în mâna aliaţilor.

Muzeul Memorial Passchendaele 1917 este amenajat într-o casă arătoasă, cu parter şi etaj – numită puţin cam pretenţios „castel” – din mijlocul unui parc foarte îngrijit, pe malul unui heleşteu. În preajma clădirii principale, în nişte vechi remize ce şi-au păstrat încă porţile largi pe care intrau şi ieşeau cândva caleştile, a fost amplasată o bibliotrecă foarte bine garnisită cu lucrări dedicate exclusiv Marelui Război. În alt spaţiu se află un centru de cercetare – Passchendaele Research Center.

La debutul anilor comemorativi ai centenarului izbucnirii conflagraţiei modiale, în 2014, în marele spaţiu verde ce înconjoară „castelul” a fost amenajat Parcul Memorial Passchendaele care comportă, din loc în loc, nişte postamente circulare, de beton – ce amintesc fortificaţiile de altădată - înconjurate de nişte garduri scunde, din şipci de lemn, vopsite într-un roşu strident. Privite plonjant, acestea pot sugera macii sângerii cu care sunt presărate câmpurile de luptă ale Flandrei şi din care se împletesc coroane pentru eroi.

Incinta este înconjurată cu un gard de cărămidă roşie. Accesul se face pe o poartă în arcadă deasupra căreia flutură, sărbătoresc, drapelele ţărilor aliate. Această intrare e străjuită de două cazemate individuale, din beton armat.

În holul de intrare al muzeului, înainte de a ajunge la sălile cu obiecte ce datau din vremea campaniei, se afla o zonă documentară ce pregătea vizitatorii pentru ceea ce urmau să vadă. Pe o hartă în relief de dimensiuni apreciabile, plasată în mijlocul acelui spaţiu, era prezentat terenul pe care s-au dat luptele şi amplasamentul trupelor oponente. Mijloace multi-media dădea viaţă acelui plan şi arăta evoluţia liniei frontului, punctele în care au avut loc încleştările şi avansarea sau retragerea unitîâlor combatante. Pe un ecran rula un film documentar, excelent conceput spre a da lămuriri asupra desfăşurării luptelor şi a schimbării şanselor de la una la cealaltă dintre tabere. În urma campaniilor de săpături, arheologii dedicaţi istoriei moderne, au descoperit o mulţime de piese interesante, care oferă informaţii valoroase asupra structurii etnice a combatanţilor, a surselor  de aprovizionare cu produse de folosinţă comună şi îndelungată (veselă de tablă, porţelanuri fine pentru ofiţeri, resturi de curelărie şi alte obiecte din piele, lemn şi os, unele cioplite chiar de militari în orele libere).

În mai multe vitrine erau expuse arme individuale aflate în dotarea tuturor forţelor beligerante, muniţie pentru acestea, proiectile de artilerie, obuze şi grenade. Documentaţia era augmentată de o bogată iconografie de epocă (fotografii, articole de ziar, ilustraţii şi afişe). Pe câte un monitor erau proiectate imagini filmate în acele vremuri. În alte vitrine puteau fi văzute, expuse pe manechine expresive, uniformele purtate de combatanţi: un zuav cu fes şi şalvari roşii şi un poilu francez, cu uniform sa bleu horizon, aflaţi într-un adăpost, în faţa unui foc pe care e pusă o tigaie; un infanterist prusac în ţinuta purtată în 1914, cu casca cu ţui, acoperită cu o husă de pânză, şi un ofiţer german, în manta şi cu şapcă pe cap; un mustăcios locotenent britanic, în ţinută kaki, şi un puşcaş scoţian, cu kilt-ul acoperit cu un şorţ, tot kaki. Fiecare avea desfăcută, la picioare, raniţa cu efectele personale, astfel că un neiniţiat puteau să vadă inventarul complet al unui militar în campanie: brici, oglinjoară din tablă lustruită, săpun, perie de haine, piepten, foarfeci, trusă pentru cusut cu mai multe mici mosoare de aţă în culorile necesare reparării uniformei şi celorlalte obiecte de mic echipament (ismene, ciorapi, tricouri), tacâmuri de tinichea (unele pliabile), ploscă pentru apă, ceaşcă din tablă, gamelă, cremă de ghete, chibrituri sau amnar, etc.

Spre a face mai uşor de înţeles armamentul chimic, lansat în această perioadă, pe un panou erau date explicaţii trilingv (valonă, engleză şi franceză) asupra celor patru tipuri de gaze produse şi întrebuinţate de germani: două asfixiante (cloric şi fosgen), unul iritant şi unul vezicant (yperita ce şi-a primit numele chiar de la oraşul atât de mult disputat,Ypres). Pe o masă de sub panou era aşezată o mască de gaze iar alături, sub nişte capace pe care erau lipite nişte nasuri ingenios modelate, puteai încerca, prin ridicarea lor, mirosul acelor diabolice plăsmuiri menite să ucidă – evident nu erau realele emanaţii toxice, foarte periculoase, ci nişte izuri asemănătoare acestora.

Mozaicul etnic din care era compusă armata britanică putea fi identificat în alte panouri ce arătau tipul şi echipamentul specific al soldaţilor proveniţi din Anglia (poreclit Tommy), Canada (etichetat drept Canuck), Australia (numit Digger), New Zealand (botezat Kiwi, după pasărea specifică ţinutului respectiv) – aceştia din urmă formând trupele încadrate sub apelativul Australia and New Zealand Corps, abreviat ANZAC. Pentru fiecare dintre aceştia erau oferite informaţii despre diviziile ce au luptat la Passchendaele şi însemnul specific purtat pe mânecă, în dreptul umărului. Nu erau excluşi nici scoţienii cu uniforma lor colorată şi pitorească, al căror kilt era acoperit cu un şorţ bej-khaki menit a ascunde nuanţele prea puternice ale tartanului, chiar dacă acestea erau în tonuri de verde închis cu doar câteva dungi de galben, roşu, oranj sau alb.

În câteva vitrine erau expuse arme folosite de beligeranţi: puşti, mitraliere grele, pistoale şi revolvere, baionete şi pumnale pentru lupta corp la corp în tranşee. În altă vitrină erau căştile purtate de combatanţii din ambele tabere. În alta erau nenumăratele modele de măşti contra gazelor folosite de trupe.

La subsol era amenajat un adăpost prin care vizitatorul, parcurgându-l, auzea, la fel ca la vreme de război, bubuiturile artileriei, ţăcănitul mitralierelor, chiotele şi îndemnurile celor ce porneau la atac,  ropotul ploii şi susurul apei ce curgea din tavan, foşnetul furişării câte unui şobolan dolofan, paşii grei ai combatanţilor ce reveneau din patrulare. Acolo erau aranjate mai multe diorame ce ofereau mostre de viaţă în timp de campanie: biroul simplu al unui ofiţer ce lucrează, concenrat, la maşina de scris; un dormitor cu paturi suprapuse pentru trupă şi o odaie de ofiţer, cu un aşternut modest şi câţteva obiecte personale pe o poliţă de brad, negeluit; un mic atelier al armurierului ce trebuia să repare şi întreţină armamentul; o infirmerie slab luminată de nişte lămpi cu gaz unde medici şi asistenţi se ocupau de un rănit; o bucătărie unde un soldat cam neras învârtea cu un polonic într-un cazan cu mâncare; şi chiar o latrină unde, un manechin îmbrăcat în cămaşă, cu o bonetă de noapte pe cap şi cu pantalonii lăsaţi, simula că îşi face nevoile, aşezat pe o scândură cu borte sub care erau plaste căldări de tablă în care erau adunate dejecţiile – pe peretele de scândură erau ţintuite mai multe fotografii de actriţe celebre de cinema şi un portret al Kaiserului Wilhelm II, duşmanul de moarte al Angliei, pe care trupeţii, în derâdere, îl mânjiseră cu scârnă şi-i desenaseră coarne de diavol şi o codiţă ce i se iţea peste umăr.

Regia luministică şi sonoră erau perfecte iar când părăseai acest „tunel al timpului” erai stăpânit de impresia că ai trăit aievea acele senzaţii tari produse de viaţa în campanie.

Din acel adăpost se ieşea afară, într-o complicată reţea de tranşee. Cu pereţii susţinuţi în unele părţi de împletituri din nuiele sau scânduri fixate cu stâlpi de lemn, având banchete şi creneluri de tragere printre saci cu nisip destinaţi a opri gloanţele , tranşeele aveau culoare acoperite, de comunicare, şi mici adăposturi pentru sentinele. În faţa tranşeei erau înfipte bare de fier pe care se trasau firele de sârmă ghimpată care aveau finalitatea de a împiedica accesul prea uşor în liniile de apărare când era dat asaltul inamic.

Traseul te purta din nou în muzeu spre a vedea un mare panoufinal cu portrete de combatanţi din toate armele şi de toate naţionalităţile ce contribuiseră la victoria finală. Din fotografii te priveau ochii vioi sau melancolici, scânteietori sau apatici, îndârjiţi sau speriaţi, ironici sau blânzi, a câtorva zeci de tineri care şi-au dat obolul pentru a-şi sluji patria, când goarna i-a chemat sub drapel. Mulţi nu s-au mai întors. Iar cei care s-au întors, au purtat întreaga viaţă, făţiş sau bine ascuns în adâncul sufletului, trauma războiului 

        

După o vizită la Muzeul Memorial Passchendaele 1917 din Zonnebeke oricine are şansa de a înţelege mult mai bine, de la nivelul combatantului de rând, cum

s-a purtat Războiul cel Mare pe Frontul de Vest.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9211
Diferență: 0,0386
Ieri: 4.9192
Azi: 4.6615
Diferență: -0,5058
Ieri: 4.6852
Azi: 5.7073
Diferență: 0,1949
Ieri: 5.6962
Azi: 4.9963
Diferență: 0,4544
Ieri: 4.9737