Considerat cel mai extraordinar interpret liric de pe teritoriul Rusiei, Vladislav Piavko a fost prim-tenor al Teatrului Balsoi ani indelungati. A aparut pe mari scene europene de opera, alaturi de solisti de renume - Gena Dimitrova, Anna Tomova-Sintova, Raina Kabaivanska, Berit Lindholm s.a. Piavko a cantat multi ani alaturi de sotia sa, Irina Arkhipova, legendara mezzosoprana a Rusiei. A fost unul dintre cei patru tenori care, in intreaga existenta a operei Guglielmo Ratcliff de Pietro Mascagni, si-au interpretat live rolul pe scena. Mai mult, pentru acest rol a fost decorat la Livorno cu medalia de aur, iar pentru inregistrarea operei Suflete moarte de Rodion Scedrin a fost premiat de Critic Choice England.
Muzicienii din ziua...
In virtutea perpetuarii celebrei scoli muzicale rusesti, educa tineri muzicieni, pe care adesea ii ia cu el in turnee, asa cum a fost cazul, recent, cu concertele sustinute in Romania.
- Cum vedeti scoala ruseasca de muzica in prezent?
- In Rusia inca mai exista maestri care ii pot invata pe tineri sa cante. Am informatii din toata lumea si stiu ca in acest camp, cel didactic, sunt numiti profesori niste paraziti, care nu fac altceva decat sa distruga vocile tinerilor; nu percep individualitatile vocilor si predau la modul "canta ca si mine". Iar asta nu e posibil. Emisia sunetului trebuie sa fie aceeasi pentru soprana, pentru tenor, pentru bariton, pentru bas, mezzosoprana. Restul tine de stilul de a canta, de scoli diferite de muzica. Exista scoala italiana, scoala rusa, dar stilul difera. Iar acesta vine de la limba. In italiana, exista vocale deschise. Francezii vorbesc nazal. Daca insa ai educatia emisiei sunetului, poti crea echilibru in interiorul limbii ca sa nu rupi sunetul.
- Ati afirmat ca tinerilor le lipseste educatia. Vorbiti-mi despre tinerii pe care ii pregatiti dumneavoastra.
- Cand lucrez cu ei, incerc sa simt individualitatea fiecaruia. Iar in clipa in care o inteleg, mi-e imediat foarte clar pe ce strada trebuie sa merg pentru a-i face sa evolueze. Nu exista voci egale. De treizeci de ani predau si va spun ca nu le uniformizez vocea, ci le-o educ. De multe ori ii rog sa greseasca pe acesti tineri cu care lucrez, pentru ca, in momentul acela, stiu ce am de facut. Ii incurajez sa fie ca o carte deschisa.
- Care-i programul de lunga durata pentru tinerii tenori pe care ii pregatiti?
- Am 17 tenori, pe care ma straduiesc sa-i fac cat mai vizibili. Prima promotie canta deja in teatre mari, in interiorul Rusiei - la Balsoi, in Teatrul Marinski -, dar si in afara ei. Multi au primit si premii, sunt deja pe picioarele lor. Vasilij Efimov, Mihail Akimenko, Sergey Tuzhik... Iar spectacolele in care cantam impreuna presupun o acumulare extraordinara de energii. De fiecare data cand avem cate un concert, ma gandesc ca niciunde nu intalnesti atatia tenori generosi unii cu ceilalti pe aceeasi scena; de regula, intr-un teatru liric, prezenta a doi tenori implica deja o competitie acerba. Eu le modelez talentul, fac scoala cu ei. Dar nu am doar tenori. Am programe pentru baritoni, soprane, basi; in plus, impreuna cu Irina Arkhipova, organizez concursul Glinka, unde au posibilitatea de a stabili contacte cu diverse teatre.
- De ce se nasc asa de greu capodopere muzicale?
- Compozitorii de astazi ar trebui sa stie, precum Verdi, sa faca muzica penru vocea umana. Cei mai multi nu cunosc posibilitatile vocii umane atunci cand compun. Pacat ca sunt putini compozitori in Romania, tara care are un fond muzical foarte frumos. Glinka, marele nostru compozitor, spunea mereu: "De fapt, noi, compozitorii, nu scriem muzica, noi culegem ceea ce poporul a creat deja; reluam armoniile, le aranjam si le dam inapoi poporului". Intalnim foarte multe melodii populare in opere. Teme populare preluate si redate. Pe vremuri, inainte de premiere, italienii cantau melodiile pe care melomanii le puteau identifica, ulterior, in arii.
- Cu ce alte probleme se confrunta opera in ziua de azi?
- Cu indolenta anumitor dirijori de orchestra, care lasa impresia ca lucreaza, dar fac doar "uno, due, tre e quatro". Ei nu tin cont de solisti, nu se raporteaza la vocile lor. Adesea, le acopera cu orchestra forte. Orchestra poate sa rupa gatul tenorului. Intotdeauna am zis: cand lucram la clasa, dirijorul de orchestra e personajul principal; dar cand incepe spectacolul, reflectorul se muta pe artist si pe prezenta sa.
- Este important ca viziunea regizorala sa fie traditionalista?
- Da. Daca vrei sa propui ceva, nu deveni un parazit pe o tema care e deja facuta! Ce s-ar intampla daca ai picta peste Rubens? Lucrarile sale sunt deja o bogatie. Tot ce poti face e sa le pui rame sau sa le lasi fara. Dau un exemplu: la Karlsruhe, fiul lui Mario del Monaco, Giancarlo, a facut regia la Nabucco. In acelasi timp, era razboi in Irak. El si-a imaginat, pe scena, ca saracii evrei se impotrivesc soldatilor lui Saddam. Adica... un parazitism enorm. Giancarlo mi-a spus ca publicul nu vine daca nu face modificarea moderna.
- Sunteti de acord ca regizorii de teatru sa faca regie de opera?
- Nu, pentru ca nu pot. Ei trebuie sa aiba educatie muzicala. De pilda, Serghei Bondarciuc, celebrul regizor de film, a facut Mazepa lui Ceaikovski la Balsoi. I-am spus: "Stai langa mine; asta poti face, asta nu. Daca ii pui pe solisti sa se aplece atunci cand trebuie sa ia o acuta, nu vor putea". Cand faci un spectacol, il faci in asa fel incat sa nu rupi sunetul cantaretilor. Vocea cantaretului trebuie sa fie intotdeauna deasupra. Pentru ca ea da emotia in sala. Daca regizorul ii impune solistului o miscare brusca, il impiedica sa scoata sunetul asa cum trebuie. Profesia de regizor de opera este incredibil de dificila. Trebuie sa ai educatie muzicala, sa citesti dramatic muzica: de ce a pus compozitorul intr-un moment anume oboiul si nu vioara? Toate instrumentele care compun o opera poarta cu ele sensul acelei muzici.
- Cum gasiti relatiile actuale dintre Romania si Rusia in opera?
- Romania si Rusia sunt tari cu traditie in ce priveste opera. Tocmai de aceea, interpretii lirici romani si rusi sunt cunoscuti in lume. Referintele mele sunt din secolul trecut, de prin 1950-1960, chiar si de mai tarziu, cand muzicieni romani extraordinari, incepand cu David Ohanesian, Cornel Stavru, Elena Cernei, Elena Gaja, maestrul Ion Iancu, Constantin Petrovici de la Bucuresti, Octav Enigarescu, Nicolae Herlea si inca multi altii veneau adesea in Uniunea Sovietica. In acea perioada, colaborarea culturala dintre tarile Uniunii Sovietice si Romania era foarte bine conturata, foarte stransa. Asa era sistemul. Acum e democratie, nu mai exista nici un sistem; oamenii au dezbinat ce a fost, dar nu au dat nimic in schimb. Tinerii nu sunt educati; nu au si nu acorda timp acestui aspect. Muzicienii din ziua de azi isi vand talentul, sunt materialisti inainte de a se gandi serios la o cariera.
Interviu realizat de Ciprian Marinescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
