Joe Abercrombie
Jumătate de rege
Prima parte din seria „Marea sfărâmată”. Traducere din limba engleză de Liviu Szoke. Prinţul Yarvi a jurat să recâştige tronul pe care nu şi l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supravieţuiască cruzimilor, lanţurilor şi apelor dure ale Mării Sfărâmate. Şi toate acestea cu o singură mână bună. Înşelatul ajunge înşelător.
Mic şi slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forţa brută şi sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ţine un scut, aşa că trebuie să îşi ascută mintea ca pe o armă. Trădatul ajunge trădător. În jurul lui Yarvi se strânge o frăţie care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile şi a răzbi în misiunea lui.
Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?
„O poveste despre trădare şi răzbunare care m-a prins de la prima pagină şi nu mi-a mai dat drumul.” – George R.R. Martin
Protagonistul romanului este prinţul Yarvi, un tânăr care vrea să renunţe la pretenţiile sale pentru tron pentru a deveni preot. Are o singură mână bună, este slab, împiedicat şi mereu batjocorit pentru infirmitatea sa. Se ascunde de privirile celor curioşi, parcurgând chiar şi cu ochii închişi o reţea secretă de tuneluri, care au devenit a doua lui casă, evită confruntările, acceptă îndurerat insultele, iar cel mai bun prieten al său este Mama Gundring, care îl pregăteşte pentru cel mai important eveniment al vieţii sale. Însă când un strop de fericire ameninţă să împingă norocul de tristeţe în care trăieşte, în ciuda deciziei sale de a întoarce spatele Jilţului Negru, când află că tatăl şi fratele său au fost ucişi, responsabilitatea care îi apasă umerii îl aruncă pe tron, unde este nedorit şi privit cu teroare şi dezgust.
„Ar fi vrut să-i spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.”
Anul trecut, în această perioadă, am descoperit „Prima lege” de Abercrombie. Nu cred în dragoste la prima vedere, însă inima mea de bookaholică m-a trădat de multe ori în ultimul an (mă uit la tine Peter V. Brett), după ce a fost vrăjită, înşelată, minţită şi zdrobită în nenumărate ocazii; pentru asta, vreau să le mulţumesc autorilor de literatură fantastică, pentru că au reuşit să mă transforme într-o cititoare agitată, uşor nervoasă, care ţipă de încântare la apariţia unui nou roman din colecţia Nautilus fantasy, deşi ştie că o aşteaptă câteva ore de nelinişte şi emoţii, iar finalul o va lăsa epuizată şi cu gândurile încurcate.
Stilul lui Abercrombie creează dependenţă după doar câteva pagini parcurse. Poate că ai o idee fugară în ceea ce priveşte acţiunea, poate că un personaj îţi atrage atenţia şi ai tendinţa de a-l urmări cu neîncredere, de parcă îţi este duşman de moarte, dar la finalul romanului o să ai un gust amar pe limbă, pentru că intuiţia ta nu s-a apropiat de adevăr. Dar asta nu te va întrista. Din contră, o să ai un sentiment puternic de satisfacţie: autorul ţi-a păstrat tot ce este mai frumos, mai interzis şi mai tulburător pentru final, în ultimele zeci de pagini, pe care le citeşti repede, clipind cât mai puţin, agăţându-te de fiecare secundă preţioasă care te desparte de deznodământul mult aşteptat.
„Victoriile glorioase inspiră cântece frumoase, Yarvi, dar cele lipsite de glorie nu devin mai puţin glorioase odată ce barzii au terminat cu ele. Înfrângerile glorioase, în acelaşi timp, sunt doar înfrângeri.”
Am regăsit tot ce mi-am dorit în Jumătate de rege. Suspans, mister, conspiraţii, trădări, personaje complexe, superb reliefate, pe care nu ştii dacă să le urăşti sau să le oferi şansa de a se apăra, sperând că vei afla motivul care le-a îndemnat să ucidă, să mintă şi să fure, o călătorie palpitantă, prin ţinuturi sălbatice şi friguroase, o dezvăluire care te lasă cu un nod în gât, pentru că nu ai fost nici măcar aproape de adevăr, şi o frăţie care îmi aminteşte puţin de cea din „Prima lege”, un grup neobişnuit de aliaţi, care reuşesc să te impresioneze şi să te câştige de partea lor, chiar dacă la început nu îţi pasă prea mult de soarta lor.
De ce sunt puţin necăjită? Pentru că romanul a fost prea scurt, iar lumea fantastică a lui Abercrombie a fost slab dezvoltată. Sunt personaje care sunt pomenite în fiecare capitol, dar pe care nu ajungi să le cunoşti, deşi ştii, în inima ta de cititor înfocat şi nerăbdător, că vor avea un rol decisiv în următoarele volume. Afli câte puţin despre zei, despre credinţă şi religie, despre semnificaţia ascunsă a unor titluri şi despre „situaţia politică”. Dar eu mereu vreau mai mult şi sper că în „Half the World” o să primesc tot ce îmi doresc, mai ales dacă iau în considerare câteva recenzii citite aseară, pe la 3 dimineaţa, când nu am mai putut rezista.
Nu pot să spun foarte multe despre acţiune, pentru că aş divulga informaţii preţioase, spoilere care ar putea să îţi transforme lectura într-una banală şi neinteresantă. Aşa că mă voi axa mai mult pe personaje, pe care le-am adorat, în ciuda acţiunilor întreprinse. Abercrombie nu ne oferă eroi, departe de el acest gând. Nu avem personaje puternice şi capabile, războinici chipeşi, pentru ca fanteziile să prindă viaţă în inimă şi mintea cititoarelor, o poveste interzisă de iubire sau antagonişti care au fost din naştere răi şi malefici. Avem antieroi
„Orice val zămisilit de Marea Mamă îl sălta, îl rostogolea, îi flutura veşmintele ude şi-l făcea să tresalte şi să se zbată, de parcă şi-ar fi adunat forţele pentru a se ridica. Orice val îi târa şuierând trupul pe plajă şi-l pedepsea abandonându-l, cu părul încâlcit şi plin de spumă şi de nisip, nemişcat precum un mănunchi de alge pe prundiş.
Yarvi se holba la el, întrebându-se cine era. Sau cine fusese. Băiat sau bărbat? Murise fugind sau luptase plin de curaj?
Ce importanţă mai avea acum?”
Este trădat, scapă de moarte printr-un noroc neaşteptat, apoi ajunge sclav pe nava Vântul din Sud, unde coşmarul abia începe. Zgarda metalică îi muşcă din carne cu fiecare împingere a vâslelor, lanţurile de la picioare îl ţin prizonier pe bancă, alături de doi bărbaţi care sunt la un pas să parieze pe numărul de zile pe care le mai are de trăit, mâncarea e puţină şi stricată, noaptea tremură de frig, în mizerie şi în ploaie, dar există o fărâmă de speranţă, un foc intern, care îl îndepărtează treptat de moarte: dorinţa de răzbunare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
