Ziarul de Duminică

Neînchipuita şi tragica poveste a Carului cu Bere. Citiţi o poveste senzaţională despre restaurantul care face furori în acest moment

DOCUMENTAR/ Neînchipuita şi tragica poveste a Carului cu Bere
26.08.2010, 23:41 8282

În vremea Păcii de la Berlin, deci în anul 1878, un oarecareIoan Căbăşan a cumpărat o casă dărăpănată în dosul Hanului Zlătari,pe uliţa Stavropoleos. La acea dată, mare parte din HanulConstantin fusese demolată, astfel, încă din 1861, dinaintea caseilui se întindea o piaţă cu o suprafaţă considerabilă, ce oferea ofrumoasă perspectivă către Hanurile Stavropoleos şi Sfântul Ioancel Mare, spre sud ridicându-se majestuos, deasupra coşmeliilor,Palatul lui Nicolae Brâncoveanu, din poarta căruia izvora PodulMogoşoaei.

Pentru un spirit întreprinzător, acest loc viran însemna unimpuls, însă cam anemic, locul fiind mai degrabă un maidan. Curândîşi vor face apariţia şi elementele consistente. Construirea înacea piaţă a unui circ din scânduri numit Walhala, utilizatalternativ de artişti nemţi - mari amatori de bere - şi depoliticieni, creşterea faimei birtului LA PISICA NEAGRÂ şi acofetăriei BALTADOR, ambele localuri fiind situate în aripa dinspreStavropoleos a Hanului Zlătari, vor preface aproape fulgerător aceazonă puţin frecventată într-un vad comercial ce promitea să aibă unviitor luminos.
Hotărâtoare a fost totuşi următoarea împrejurare. În acelaşi an1878, negustorul băcan Dumitru Marinescu era pe punctul de afinaliza construirea pe Dealul Viilor a unei fabrici de spirt şi debere, cunoscută câţiva ani mai târziu sub numele de Bragadiru, şipornise deja în căutare de muşterii pentru întocmirea contractelorde vânzare-cumpărare, între aceştia figurând - poate printre primii- şi Căbăşan. În aceste condiţii atât de favorabile comerţului,acestuia nu i-a mai rămas decât să-şi ia inima în dinţi şi să intrecurajos în afaceri. De Armindeni, în anul 1879, a deschis în casade pe strada Stavropoleos o berărie, a doua din Bucureştii acelorani, după berăria de lângă fostul sediu al societăţii secreteFrăţie-Dreptate de pe uliţa Jigniţa, pe care a botezat-o LA CARULCU BERE. Se spune că ideea denumirii firmei sale i-a venit înmomentul când dinaintea localului a oprit primul car cu butoaie cubere de la noua fabrică a lui Dumitru Marinescu. Tot ce se poate.Esenţial este că numele acesta, cu sonorităţi şi sens uşor vetuste,avea să împartă cu firma fraţilor Capşa o celebritate aparte,insensibilă la scurgerea timpului.
Nota bene: Căbăşan nu a fost niciodată "furnizorul Curţii"! Maimult, numele lui nu figurează în nicio istorioară ori amintirelegată de Carul cu Bere, îl găseşti când şi când în presa vremii şiatunci în reclame. Din anuare dispare prin 1886, ca, după câţivaani de absenţă, firma La Carul cu Bere să reapară cu alţi stăpâni:fraţii Mircea. Începea şi o nouă eră.
Sub patronajul acestora şi după planurile arhitectului austriacSiegfrid Kofczinsky, în 1888 - an menţionat de literaturamemorialistică - s-au declanşat lucrări radicale de reconstrucţie,reamenajare şi îmbunătăţiri, finalizate cu mare greutate abia în1924. Vechea şi modesta clădire a fost complet demolată, apoi s-auînălţat corpul central, crama, bucătăria şi, într-un stil hibridneogotic, mult apreciat de profesorul arhitect Grigore Ionescu,faţada. Amenajarea interiorului este o combinaţie savantă destiluri, cel bizantin, reprezentat de balcoane şi balustrade,convieţuind fericit alături de frescele suflate cu aur şi devitraliile în stil academic bavarez, adăugarea târzie a statueteipivnicerului moş Ghiţă cu un felinar în mână, în capul scăriidinspre balcon, nedistorsionând spectaculoasa ambianţă. S-au adusmodificări şi profilului acestui local, care, cu începere din anul1902, va fi şi berărie, şi restaurant, deşi o reclamă încerca să-şiliniştească vechea clientelă: "Se serveşte bere specială dinfabrica Bragadiru în tot timpul zilei şi seara până după eşirea dela spectacole".
Fraţii Nicolae, Ignat şi Victor Mircea, de obârşie din comuna Caţade lângă Mediaş, aveau concepţii noi, mai curând franţuzeşti decâtgermane, rămase tributare tradiţiei. În ceea ce priveşte meniul,clienţii ardeleni, cei mai numeroşi de-a lungul timpului, l-augăsit asemănător cu cel servit în birturile săseşti de acasă. Laloc de cinste s-au aflat cremvurştii cu hrean, francfurterii,salata de boeuf, mazărea bătută şi nelipsita "baterie mică" de vin"Lacrima Cristi", de care s-a îngrijit în cramă, vreme de un sfertde veac, moş Ghiţă pivnicerul. Amatorilor de bere li se serveapreţiosul lichid direct din butoi, fără acid, la halbă ori subformă de şniţ.
De peste munţi fraţii Mircea au mai importat ceva: curăţenia - decare a răspuns singura femeie angajată, mama Zangor - şi grijapentru ospătari, bucătari şi ucenici, acestora oferindu-le câtevaodăi în care să se odihnească. Sunt diferenţe notabile faţă decelelalte localuri din Capitală, diferenţe care au personalizatCarul cu Bere şi i-au conferit o faimă inegalabilă.
În preajma primului război mondial, unul dintre fraţi, Victor, arupt înţelegerea şi a deschis o berărie concurentă, pentru uzulofiţerilor, sub noul palat al Cercului Militar inaugurat în 1912.Din reclame reiese că a profitat de pe urma faimei câştigate laCarul cu Bere, el intitulându-şi localul Berăria Victor Mircea.Spirit întreprinzător, acesta va lua în antrepriză şi restaurantuldin incinta Gării de Nord. Astfel, localul din Stavropoleos a rămascu doi patroni. Curând va încerca să se desprindă din asociaţie şiIgnat. Cu acordul şi ajutorul financiar al fratelui său Nicolae, elva cumpăra o bodegă pentru a o transforma cu mari cheltuieli înberărie sub firma Ignat Mircea; deci şi el a intenţionat să profitede pe urma faimei aduse numelui Mircea de Carul cu Bere.
Am scris "va încerca" fiindcă a ratat afacerea şi în anul "mareluicrah", 1929, când banca româno-engleză l-a declarat falit. Nu acăzut singur. Întrucât îşi girase fratele şi banca îl ameninţa cupierderea localului, Nicolae a recurs la un gest disperat,aruncându-se de la fereastra etajului doi de deasupra cramei, cumaflăm din presă. Bucureştenii au deplâns sincer nenorocirea, dar lafel de sinceră a fost şi îngrijorarea lor privind soarta celebreiberării.
Timpurile erau grele. Totuşi, în acea epocă dominată de curbele desacrificiu, firma şi localul Carul cu Bere au supravieţuit. Dinnefericire, reclamele nu menţionează numele noului patron. Dupătoate probabilităţile, acesta nu a intervenit în "obiceiurilecasei", fapt dedus din aprecierea de care s-a bucurat berăria dinpartea ofiţerilor germani între 1942-1944, care, ca în aniiprimului război mondial, au ales şi de data aceasta ca aici să fiepopota. A urmat însă ocupaţia barbarei Armate Roşii şi confiscareaabuzivă din 1948-1949, supranumită "naţionalizare". Ofiţeriisovietici, deranjaţi de "picturile nemţeşti", au dispus acoperirealor cu vopsea "roşie", să se ştie cine era noul stăpân, iar pesteornamente să se dea cu var. Comunişti sau apolitici, bucureşteniinu au privit cu ochi buni mutilarea bătrânei berării şi, imediatdupă moartea lui Stalin, chiar în anul 1953, se întreprind lucrăride înlăturare a vopselei roşii.
Dar sub noul patronaj al "poporului", tradiţia "burgheză" nu maiare căutare: cremvurştii cu hrean au fost înlocuiţi cu "popularii"cârnăciori olteneşti, mazărea bătută a dispărut din meniu şi aşamai departe. Carul cu Bere era sortit să devină o berărie caoricare alta, socialistă; cu toate acestea clientela era numeroasă,mai mereu "înnobilată" cu artişti şi, mai cu seamă, mulţumită subnorul gros de fum de ţigară.
"Decadenţa" a ţinut până în 1986, când localul a fost supus unorlucrări ample de restaurare coordonate de pictorul NicolaeGheorghe, lucrări care i-au redat nu numai eleganţa din trecut, cişi demnitatea pierdută, în detrimentul asaltului muşteriilor"proletari" de dinainte.

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrulCabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat înistorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "MagazinIstoric" şi la "Ziarul de Duminică". A publicat 1 Decembrie 1918Alba Iulia - Bucureşti şi Imnurile naţionale la români. Este şicoautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România,Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican laIerusalim, Conspiraţia securităţii, Bucureştii în imagini în vremealui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO