Ziarul de Duminică

Neliniştile unui cărturar/ de Ziarul de duminică

Neliniştile unui cărturar/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

26.08.2016, 00:06 89

Andrei Pleşu – Nelinişti vechi şi noi. Editura Humanitas.

 

„Mă uit în jur, răsfoiesc ziare, stau la televizor şi constat că problemele dintotdeauna ale vieţii omeneşti au fost evacuate. Despre dramă se vorbeşte mai curând în cheie telenovelistică, despre suferinţă, în cheie clinic profilactică, despre idealuri şi reuşită – în cheie pragmatic corporatistă. Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional, avem nenumărate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, în realitate, atenţia noastră, reflexivitatea noastră au alte priorităţi. Dincolo de o generală nevoie de «reţetar», viaţa noastră interioară e pustie, amuţită de urgenţe, de oboseală, de gata-făcutul unei exteriorităţi sufocante, oferite, până la indigestie, de scena publică.
Am ajuns să evacuăm din spaţiul nostru de comunicare tot ce priveşte tulburarea noastră lăuntrică, zbaterea cotidiană, mereu nemărturisită, pe care suferinţele, iubirile, spaimele noastre o întreţin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne ruşinăm să «consumăm», la lumina zilei, secrete de alcov «dezvăluite» de tabloide, sau de «picante» emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile şi neliniştile noastre.”

 

„Ca şi în alte rânduri, Editura Humanitas e principalul vinovat pentru apariţia acestui volum. Ideea a fost să adăugăm colecţiei de texte intitulate Despre frumuseţea uitată a vieţii un fel de al doilea volum, cuprinzând o selecţie din ce-am mai scris în ultimii patru-cinci ani. Mi se reproşează – şi îmi reproşez eu însumi – că propun adesea cărţi făcute din bucăţi, cărţi-antologie, de fapt re-pubicări ale unor articole  deja apărute. În cele din urmă, am ajuns să mă împac cu această «marcă» a scrisului meu. În definitiv asta sunt: un publicist. Nu mă obligă nimeni la hărnicie gazetărească, nu-mi interzice nimeni să pun pe masă ample tra­tate academice. Dar împrejurările, firea mea şi soarta m-au pus în situaţia de a asuma «actualitatea» ca pe o materie primă provocatoare, deloc neglijabilă. Aşa că ce să mă mai ruşinez, ipocrit, de operele mele «minore». «Nici cea mai frumoasă fată sub soare –  se spune – nu poate da decât ce are.» Pesemne că «lotul» meu (adică limita mea) e  fragmentarul, imediatul, osânza cotidianului. Sigur că pot să-mi găsesc scuze: am  fost nevoit, uneori, sa scriu – vorba profesorului meu Ion Frunzetti – «efemerinde». Alteori, am abuzat de o prea rapidă reactivitate. În sfarşit, aş putea elabora pe marginea spiritului vremii, care nu mai lasă răgaz nici pentru scrierea, nici pentru lectura unor opuri «catedratice» de sute de pagini. Hermann Hesse a fost profetic: trăim în «epoca foiletonistică». Dar, una peste alta, nu văd de ce m-aş da drept altceva decât sunt. Asta am scris, asta public. Daca, pe de lături, mai apuc să produc şi câte o lucrare «legată», cu atât mai bine. Dar ar fi ridicol să afişez «pe piaţă» un aer frustrat, melancolic, de «mare» autor, care «s-a risipit», care şi-a ratat «vocaţia»  în mărunte prestaţii conjuncturale. Prin urmare, sunt resemnat, fără amărăciuni pompoase. Şi dacă voi găsi cititori receptivi, dacă voi reuşi să stârnesc, episodic, oarecare interes intelectual, sau oarecare plăcere a răsfoirii, voi fi mulţumit.

O problemă am, totuşi: în faza ultimă a alcătuirii acestui volum, flancat, ca întotdeauna, de asistenţa competentă, subtilă şi răbdătoare a doamnei Lidia Bodea, mi s-a părut că anumite texte sunt prea conjuncturale. Adică se referă la oameni, în­tâmplări şi circumstanţe care, peste zece-cincisprezcce ani, vor fi lovite de irelevanţă. În acest caz, ele nu vor mai avea decât rostul unor documente de arhivă, utile celor care, eventual, vor cerceta epoca de azi a României şi a veacului. Tot e ceva. Pe de altă parte, orice carte implică un potenţial de uitare şi de eşec, pe care autorul trebuie să şi-l asume.”

Textele volumului au apărut iniţial în Dilema veche şi pe blogul ziarului Adevărul.

AFACERI DE LA ZERO