Nevoia omului contemporan de a intra in relatie cu sacrul nu poate fi negata nici de cei mai sceptici comentatori laici. Multimea care se strange la Iasi, in fiecare an, la moastele Sfintei Parascheva, sau afluenta din Piata Sfantului Petru din Roma, cu ocazia sarbatoririi unui sfert de veac de pontificat al lui Ioan Paul al II-lea, ne arata clar ca religia e partea indestructibila a fiintei noastre.
Indiferent de performantele tehnice spectaculoase, civilizatia are nevoie de performante morale, de figura sfintilor de azi, ca Tereza de Calcutta, recent consacrata de cel care a fost numit "omul sfarsitul de mileniu", cum scria un biograf despre pontiful-poet. Europa are radacini crestine, se stie bine, o prodigioasa mostenire culturala greaca, latina si iudee, toate unitare in flacara credintei care a iluminat in scriptoriile manastirilor medievale sau ilumineaza laboratoarele grupului de fizicieni crestini de la Princeton.
Credinta in valorile cardinale, in bine, dreptate, frumos, adevar, nu poate fi extirpata din sufletul uman decat cu primejdia involutiei pe scara biologica, ceea ce nu a reusit nici teroarea, de orice culoare ar fi fost, fanatismul religios sau intoleranta care ducea spre bolgii, nu spre ceruri. Dinamica sentimentului, nu a sentimentalismului si pietismului roz, si soliditatea convingerilor morale au facut din Europa o mare familie spirituala. Daca Benedict este constructorul Europei in veacurile tulburi, paralel cu lucrarea lui Vasile cel Mare in Rasarit, Adenauer si Robert Schuman si De Gasperi sunt cei care edifica unitatea Europei postbelice, gasind solutii crestine la probleme spinoase, depasind nationalismul agresiv intr-o fraternitate universala.
Literatura postdecembrista a descoperit poezia religioasa altfel decat o facuse Voiculescu, cel pe care, in Cismigiu, copiii, vazandu-l cu figura sa ascetica, spuneau ca l-au intalnit pe Dumnezeu. Poezia e azi oarecum "piezis" religioasa, ca sa-l citam pe Arghezi ("Tare sunt Doamne singur si piezis"), marele precursor al tensiunii, interogatiei religioase a poeziei scrise de cei mai tineri. Uratul sau derizoriul, imundul fizic sunt admise ca materie care poate ascunde filoanele sacrului, mereu surprinzator pentru mintile comode, revelatia, epifania izbucnind acolo unde te asteptai mai putin. Nu povete sau predici asteapta cititorii, ci traire adevarata, semne si iluminari, vibratia unui om cu carnea si sufletul sau ingemanate.
Francis de Assisi, sfant modern care a vorbit poate primul despre dialogul interreligios, cautand sa inteleaga Orientul inca din primele secole ale mileniului trecut, este cinstit nu numai de ziua sa, prin adunari religioase internationale sau marsuri pentru pace. Tot asa, recent, un simpozion literar la Institutul Teologic Franciscan din Roma a readus in actualitate figura unui poet interbelic aproape uitat, Ion M. Garleanu; un bun exemplu de traire autentic franciscana si text poetic care se completeaza fericit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
