Ziarul de Duminică

nicio posibilă aşteptare/ de C. Suditu

nicio posibilă aşteptare/ de C. Suditu

Autor: Ziarul de Duminica

12.08.2016, 00:04 52

sunt sigur că voi avea duşmani mari şi frumoşi

în armuri de sticlă transparentă prin care

li se vor vedea clar costumele însăilate

cu mare atenţie de faimoşi meşteri croitori de prin locuri

                                                                                vestite

 

curate remarcabil de curate aceleaşi mereu

 

sigur mă voi simţi bine lângă ei cu ei însă

cu atât mai rău mă voi simţi pentru faptul

că nu-mi vor fi şi rivali

 

privind soarele inconştient de ce gândeam de pe partea

                                                                                mea

l-am întunecat în faţa-mi sau l-am stins nu ştiu oricum

treceam cum trece un ecou prin gâtul bătrân şi răscopt al

                                                                                unui

strigăt cu nevoia lui de cunoaştere sau măreţie

sau nu mai ştiu ce

 

priveai de undeva de deasupra total dezinteresată

tot ce se întâmpla în jur

arhivai păreri contrafăcute cu un pix de calitate inferioară

într-un colţ pe o frunză de platan

 

aş fi vrut să fiu conştient însă nevrotica mea

consideraţie pentru toate problemele simple

poleite cu răspunsuri aţâţătoare pur şi simplu

mă cucereau

nu-mi permitea să trec de o barieră mult prea mică

pentru a fi luată în seamă ca eventuală provocare

 

în ceea ce privea perspectiva unei posibile evoluări

pe scara ce-şi unduia umerii şi scutura şoldurile

într-un dans din buric executat ca la carte

rezemată într-un fel impunător de coapsele tale intenţionat

                                                                                 arcuate

 

spre sânii tăi îngâmfaţi ce sfidau cu mare succes

toate punctele de sprijin ale picioarelor timide

însă concrete

 

gemene cu simetriile gândurilor încolăcite pe după

                                                                   firavele

treceri odată cu timpul din mult aşteptata coliziune

a realului cu visarea

 

nu aveam nicio posibilă aşteptare

 
 

Poem selectat din volumul „Poeme carnivore”, apărut la Editura Paralela 45, Colecţia Qpoem.

„Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.” – Călin Vlasie

C. Suditu (n. 12 martie 1970, în satul Băjani, comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău) debutează în 2012 cu volumul de poezii „Sub gutui”, Editura Naţiunea, Bucureşti, iar în 2014, publică volumul „Terra Nobilis”, la Editura Eikon, Cluj-Napoca. Locuieşte în Vadu-Paşii (Buzău). Este prezent în antologia „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a VI-a, 2012-2013, şi în volumul colectiv „AntePortas – Paşi în cetate”, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2014. Poemele sale apar în numeroase publicaţii, precum: „Citadela”, „Cartelul Metaforelor”, „Don Quijote”, „Oglinda Literară” etc. Membru al cenaclului Qpoem din 2015.

„Coborât din şaua baladescului, C. Suditu adună în stradă tot arhondaricul european şi tribal în vederea unui bal filosoficesc. La tot pasul, cuplaje imposibile: raţiune şi dezmăţ, hazard şi bariere. Lorelinele şi Carmelinele asigură migraţia dinspre austeritatea sceptică către fierbinţeli acrobatice. Vitalismul cu perspective à la Picasso este ţinut în frâu de o luciditate cinică. Rezultă mitologii urbane şi comploturi galactice proferate la modul cârcotaş şi cu imaginaţie năucitoare, carnivoră. Când în scenă pătrunde Valentina, lexicul iubirii iese din purgatoriu şi se revarsă într-un paradis al meduzelor, demontat prin analize şi ipoteze.” – Felix Nicolau

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO