Ziarul de Duminică

Nina Arbore (1889-1942)

28.05.2003, 00:00 681



Precizarea, cu care au venit toti cei ce i-au pomenit de-a lungul anilor si-n varii imprejurari numele si anume ca Nina Arbore era basarabeanca mi-a incubat in memorie - as spune ca indeosebi in memoria afectiva - temerea c-ar exista dintotdeauna o problema cu acesti artisti de dincolo de Prut. Si ca atunci cand ma voi lamuri singur asupra ei, voi ajunge la o concluzie nu tocmai comoda.



Documentandu-ma pentru textul de fata, atat cu surse bucurestene, din epoca sau recente, precum si cu ajutorul luminatei carti a lui Tudor Stavila din Chisinau "Arta plastica moderna din Basarabia", am ajuns intr-adevar la o concluzie deloc convenabila: nu cu basarabenii e problema, ci cu noi insine, "fratii de dincoace", care, pe masura ce insistam sa o clarificam, o cream.



Dupa 1940, cand din cei mai bine de o suta de artisti, tinand de asocierea de breasla de la Chisinau, o mare parte a optat pentru stabilirea in Romania si mai cu seama dupa razboi, cand li s-au scormonit acestor "frati de dincolo" biografiile, "problema" s-a acutizat, dar n-a devenit mai deslusita. Fapt e ca prezenta basarabenilor in saloane si galerii a fost atat de nesemnificativa, incat trebuie sa acceptam ideea ca cineva - poate chiar consilierul sovietic Covalenco, eminenta neagra a artelor plastice in anii '50 - a decis o radicalizare a solutiei. Numai cativa dintre artistii afirmati in anii interbelici, iar unii cu o bogata activitate si mai devreme, au mai expus, dar si ei rar si indecis: August Baillayre, Tania Baillayre, Elena Barlo, Anatolie Cudinoff, Nicolae Gumalic, Theodor Kiriakoff Suruceanu, Gheorghe Ceglokoff.



Prezenta Ninei Arbore in viata artistica de la Bucuresti - fiindca pictorita a avut lucrari si-n expozitiile Societatii de Arte Frumoase din Basarabia (1927, 1930, 1935) - a fost remarcabila in toate privintele, insa si dilematica. Cea de a doua fiica a tumultuosului, cultivatului si revoltatului hatman Zamfir Ralli Arbore, Nina, n. Bucuresti, 1889, iar dupa unii biografi la Tecuci, in 1887 ori 1890(!) - a studiat pictura in tara si la Munchen (1907-1910) iar apoi la Paris, in atelierul-scoala al lui Matisse. Impreuna cu Olga Greceanu si Cecilia Cutescu Storck, Nina Arbore a pus bazele unei prietenii lucrative pe care, prin raportare la faimosul "Grup al celor patru" (Han, Tonitza, Sirato, Stefan Dimitrescu) am putea-o numi retroactiv "Grupul celor trei doamne". O asociere de interese culturale cu rang social inalt, slujita in context de virtutile unei provocari. Si nu numai pentru ca s-au ambitionat, avand si mijloacele, sa calatoreasca mult, sa deschida expozitii personale in strainatati si sa participe la manifestari prestigioase (New York, Munchen, Barcelona, Roma), ci si pentru ca au reprezentat ceea ce s-ar chema aripa romanizanta a modernismului si a avangardei. Lucru care avea sa le afecteze grav memoria. Dupa razboi, contributia lor la statuarea noilor estetici in Romania a fost sistematic minimalizata. Iar aceea a Ninei Arbore - disparuta in 1942 - desi a avut o catedra la Academia lui M.H. Maxy, pur si simplu ignorata.



Lucru care ar putea sa se explice si prin faptul ca Ecaterina, a doua fiica a eruditului Zamfir Arbore, a sfarsit intr-un gulag rusesc, iar numele familiei a primit toata blamarea oficiala pana tarziu, catre 1990.



"Urasc tot ce-i vulgar si insistent, caut maretie si seriozitate clasica", marturisea, in plina forfota avangardista, Nina Arbore. Un astfel de crez, care trimitea la respectul valorilor supreme in plin spectacol centrat pe negare si delir, nu putea s-o mentina in prim planul miscarii. Mai ales ca, bolnava fiind, dupa 1935 s-a retras practic de pe scena artistica.



In salile unde Muzeul National prezinta astazi lucrarile Ninei Arbore, ale Mericai Ramniceanu, ale Olgai Greceanu, ale Nadiei Grossman Bulighin si, pe ceilalti pereti, ale barbatilor fruntasi ai avangardei, opera femeilor retine prin eleganta, franchete si un simt al monumentalului care confirma o dotare naturala insemnata de echilibru si forta. E exagerat sa vorbim de frumusetea tablourilor unor Maxy, Marcel Iancu sau Brauner, fiindca altele sunt meritele acestora. Dar picturile Ninei Arbore si ale Mericai Ramniceanu sunt pur si simplu frumoase. Au o noblete a punerii in pagina care-i emotioneaza chiar si pe necunoscatori.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO