"Raportăm Partidului: La sfîrşitul anului nu avem nici unpionier repetent. Ca rezultat al muncii, am primit 117 distincţiipioniereşti. Pentru înfrumuseţarea oraşului, am efectuat 7.500 deore de muncă patriotică." Această succintă dare de seamă cătrePartid (un Partid căruia i se fâlfâia steagul roşu de realizărilecetăţeneşti ale pionierilor) este scrisă cu pixul (foto1), cu litere de-o şchioapă şi caligrafie infantilă, pe panoulde întâmpinare al expoziţiei "'70/'80. Tinereţea noastră",organizată la parterul Muzeului Naţional de Istorie aRomâniei*.
Excursia - plină de interes documentar - prin anii 70-80 aiRomâniei ceauşiste a fost organizată de către Ministerul Culturii,MNIR şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.Cu excepţia momentelor AMPLUS, târg de carte cu 16 ediţii şiderulat în acelaşi spaţiu expoziţional, nu am mai văzut atâţiavizitatori în muzeul de peste de drum de CEC-ul cel mare. Cei maimulţi erau tineri (în vizită cu şcoala? - chiar ar fi ironic),curioşi, zăbovind atent asupra exponatelor, comentând harnic şiuneori furtunos fiecare document în parte, încercând să facă poze,dar fiind categoric împiedicaţi de funcţionarele muzeului (dinraţiuni care îmi scapă).
De ce se cheamă acestă expoziţie "Tinereţea noastră" n-aş fi înstare să spun. Poate pentru că are o nuanţă autobiografică, dinpunctul de vedere al organizatorilor? Poate pentru că se vrea oformă simpatică de complicitate cu vizitatorii? Poate pentru că amizat pe prezenţa unui public recrutat din categoria de vârstă "30de ani şi mai bine"? Dacă e să mă iau după ce mi-au văzut ochii,această ultimă explicaţie face, fără doar şi poate, titlulneacoperitor.
Există, practic, în expoziţie două secţiuni. Unaevocatoare, care face uz de obiecte, fotografii, scenografii înspirit realist, care încearcă să configureze aerul epocii. Costumede pionieri, de utecişti, de PTAP (Pregătirea tinerilor pentruapărarea patriei), vitrine cu ustensile şcolare (acuarele,creioane, blocuri de desen, călimări cu cerneală, manuale), vitrinecu obiecte de divertisment lipsite, desigur, de orice haz (jocuride librărie-papetărie, volumaşe cu caricaturi tip "Urzica", imaginicu gloriile fotbalistice ale vremii, lanterne), interioare de bloc(cu covoare de iută, bibelouri ieftine, televizoare pe lămpi,discuri cu Angela Similea, sticle de Cico şi poze cu Alain Delonlipite cu pelicanol direct pe perete) şi multe, multe imagini culiceeni la practică agricolă, cu studenţi mânuind hârleţul la Canalsau culegând porumb, cu aceiaşi studenţi prin amfiteatreuniversitare sau studiind cine ştie ce microorganisme la microscop.Totul acompaniat de comentarii exacte, seci, de tipul: "Anul şcolarşi cel universitar începeau cu un stagiu de muncă patriotică deminim două săptămâni. Iniţial, munca neplătită a fost numită muncăvoluntară, dar cum nimeni nu participa benevol şi lucrul nu eraplătit, comuniştii au numit-o muncă patriotică. Prin acest nume noudat exploatării comuniste, autorităţile aveau justificare pentruneplata muncii prestate şi se asigurau că nimeni nu îndrăznea sărefuze participarea pentru a nu risca să fie acuzat de lipsă depatriotism, cu urmările politice şi legale de rigoare. Absenţa dela muncă putea duce la scăderea notei la purtare, picarea la unexamen, tăierea de la prime, de la măriri de salariu, de lapromovări, de la bilete de odihnă şi tratament, criticarea deschisăîn şedinţele de pionieri, UTC, sindicat şi partid."
Cât se poate elocvent, nu? Ca un articol de dicţionar, fără preamultă patimă, fără acolade lirice. De altfel, expoziţia chiar vreasă fie "ÎnTrecerea anilor", dar fără vedete şi fără pedalanostalgiei apăsată la podea. E o lume urâtă, lumea anilor de agoniea comunismului, o lume sufocată de coerciţii, de interdicţii, deprost-gust, de cenacluflacăra, de absurd, de mârlănie infuzatădemocratic în toată palierele societăţii, o lume fără speranţă şifără alt viitor decât acela de aur.
Cel de-al doilea segment al expoziţiei, pentru închegareacăruia, desigur, a fost responsabil CNSAS, dezvăluie atâtrezistenţa ascunsă din rândurile populaţiei, actele individuale saucolective de eroism (aţi auzit de grupul de acţiune "Banat"?),rebeliunile minore (scrisorile către Cornel Chriac la EuropaLiberă, bunăoară), cât şi, mai ales, interacţiunea continuă,aberant-dureroasă a organelor Securităţii cu oamenii de lângă noi(sistemul de legătură ofiţer-informator, stimularea şi recompenseleacordate informatorilor, recrutarea şi instruirea informatorului,tipurile de informatori cu care lucra Securitatea, reţeauainformativă din rândul tinerilor, filajul, controlul şi cenzuracorespondenţei, percheziţiile secrete, anchetele şi destrămareaanturajelor, etc., etc.)
O perfectă radiografie a terorii, dar şi a abdicărilor detot felul, de la cele ţinând de credinţă la cele vizând morala, dela sentimentele esenţiale precum dragostea sau prietenia la raţiuneşi inteligenţă. O ciorbă deasă, greţoasă şi amestecată, din carecel mai rău iese nu Securitatea şi cei care o instrumentau, ciînsuşi poporul român.
Privirea înapoi pe care o propune acum MNIR este dezolantă şirăvăşitoare; în plus, lasă deschis robinetul unor întrebăridureroase legate de noi înşine şi de vocaţia noastră fundamentalăpentru mizerie. Cu toate astea, sau tocmai de aceea, este oexpoziţie care trebuia făcută şi adusă în faţa ochilor mareluipublic, ca o promisiune de însănătoşire.
*) "'70/'80. Tinereţea noastră", MuzeulNaţional de Istorie a României, Calea Victoriei 12, 17 martie - 19iunie
DANIELNICOLESCU. Absolvent, în 1982, al UniversităţiiBucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză.Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) laEditura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară,cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale,începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţiidin ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum deinterviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarulde Duminică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
