Dacă, în Statele Unite ale Americii, termenul de "avangardă" nua fost niciodată adoptat în mod profund ci, cel mult, într-un sensrestrictiv şi doar în mod pasager, acela, mai academic - dar şi maiambiguu - de "modernism" a reuşit să se impună. Atât de bine, încâta ajuns să includă, o spune, la un moment dat şi Octavio Paz,într-un eseu din volumul Copiii mlaştinii, semnificativsubintitulat Poezia modernă de la romantism la avangardă,dacă nu totul, atunci, cu siguranţă, aproape totul, de laultimii reprezentanţi ai romantismului şi până la imagişti şi lacei care i-au urmat. Astfel încât, cel puţin din acest punct devedere, nu este deloc riscantă - şi nici măcar deplasată -afirmaţia pe care o face Andrei Codrescu (foto) în prefaţaantologiei sale de poezie americană a ultimelor decenii, UpLate*, şi anume că majoritatea autorilor incluşi în paginilesale pot fi numiţi, într-un fel, "romantici". Sau, dacă nu,neoromantici. Desigur, nu în sensul unei istorii a ideilor saucurentelor literare, ci mai cu seamă în ceea ce priveşte poziţialor referitoare la rolul limbii în raport cu "experienţa".
O poezie care, dezvoltată adesea în jurul unor reviste, s-aapropiat de experienţele suprarealismului, de esenţa muzicii, deprocedeele specifice artelor plastice şi ale cinematografiei şi, nuîn ultimul rând, de ideea însăşi de reprezentare a actuluipoetic, astfel că au devenit din ce în ce mai populare lecturile depoezie, fapt greu de închipuit cu doar câteva decenii mai înainte.Iar în jurul acestei noi poezii americane şi, mai cu seamă, chiardin ea, au luat naştere câteva grupări despre care s-a vorbit dince în ce mai mult în ultimii ani: Şcoala de Poezie de la New York -cu toate generaţiile sale, două, trei sau mai multe -suprarealiştii grupării Zen din California, poeţii "noului val",liricii erotici şi aşa numiţii "language poets" sau "performancepoets". Cu toată această diversitate - sau, poate, în ciuda ei -,câteva idei generale comune sunt de regăsit în America ultimelordecenii. Cea mai importantă fiind legată de mai vechiul concept deimagine, acel "complex emoţional şi intelectual dereprezentat într-o clipă", după cum suna definiţia imagiştilor.Numai că acum problema era tocmai redefinirea imaginaţiei, cuscopul de a o face, cumva, mai reală şi mai puţin "imaginară".Desigur, numele lui Andy Warhol, cel care a pus capăt producţiei deimagini standard, este cel dintâi de reţinut aici. Apoi, se simţeadin ce în ce mai acut nevoia ca reprezentanţii noii poezii săregândească locul pe care aveau să-l ocupe ei înşişi în foarte noua(şi minunata?...) Lume Nouă, cea devenită pe neaşteptate atât delipsită de graniţe clare, atât de electronică, de simultană, atâtde… imaginară. Strategiile alese au fost extreme de diferite, de lacelebrele "liste ale lucrurilor care trebuie făcute" ale lui TedBerrigan, la umorul - nu o dată negru, dar acum nu pentru arespecta şi mai celebra "political correctness" - care, uneori, afost tentat chiar să îmbrace forma erotismului sau a râsuluineiertător. Nu doar pentru ca autorii acestor poeme să facă nopţialbe, după cum spune Andrei Codrescu în prezentarea antologiei delirică americană pe care a alcătuit-o el însuşi, ci, poate, şipentru ca cititorii atât de grăbiţi ai unui atât de grăbit şineaşezat început de mileniu - din America şi din alte părţi - să nuuite să citească.
*)Up Late. American Poetry Since1970.Selected and Introducted by Andrei Codrescu,FourWalls Eight Windows, New York, 1988
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
