• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Norman Manea: „Noi eram preocupaţi de cărţi, de scris şi de prieteni”/ de Daniel Cristea-Enache

Norman Manea: „Noi eram preocupaţi de cărţi, de scris şi de prieteni”/ de Daniel Cristea-Enache

Autor: Daniel Cristea Enache

4 nov 2011 526

- Stimate domnule Norman Manea, istoria literară consemnează următorul paralelism, frapant. În 1986, Norman Manea a plecat din Republica Socialistă România. În 1986, Lucian Raicu a rămas în Occident, nemaiîntorcându-se în România lui Nicolae Ceauşescu.

E o simplă coincidenţă că un scriitor de valoarea dvs. şi un critic literar de valoarea lui Lucian Raicu au ales, în acelaşi an al "Epocii de Aur" ceauşist, exilul?

- Nu, nu este o simplă coincidenţă că am rămas, amândoi, în România, până în ceasul al unsprezecelea, cum ni se părea, şi nici că am plecat, până la urmă, ba chiar simultan, la diferenţă, dacă nu mă înşel, de vreo două săptămâni. Nici faptul că, după plecarea noastră, fratele lui Raicu şi prietenul meu, Virgil Duda, a depus cerere de emigrare "legală" în Israel, neavând altă soluţie de a părăsi socialismul multilateral mutilat al geniului de Scorniceşti.

Nici soluţiile noastre nu fuseseră, de fapt, chiar cu totul legale, deoarece nu am "plecat", pur şi simplu, ca nişte cetăţeni normali dintr-o ţară normală, ci am folosit un paşaport turistic, obţinut nu foarte uşor, pentru a ne căuta un refugiu în necunoscut, ceea ce a însemnat pentru Raicu şi Sonia Larian mai întâi Germania (la Heidelberg, la seminarul de literatură română al lui S. Damian) şi apoi la Paris, unde a cerut azil politic şi a început să colaboreze la Europa Liberă, iar pentru mine mai întâi Germania, la Berlin, unde obţinusem o bursă DAAD de un an, şi apoi în marea Lume Nouă a Americii moderne şi post-moderne, un adevărat şoc multilateral dezvoltat pentru bietul evadat din prăbuşita ţară tristă, plină de umor. Cu Raicu şi Sonia ne-am revăzut curând la Heidelberg şi am tot discutat, cum o făcusem şi la Bucureşti, despre negrele certitudini lăsate în urmă, în iadul ceauşist, şi despre prea multele incertitudini în imprevizibilul nostru viitor occidental.

Şi Raicu şi eu am fi putut emigra "legal" în Israel, răscumpăraţi pe dolari de atotputernica şi atoatecorupătoarea "conspiraţie mondială" evreiască. Nu am făcut-o, în cele patru decenii de fericire obligatorie în socialismul bizantino-românesc, pentru că ne simţeam profund şi indisolubil legaţi de limba şi literatura română. Eram handicapaţi, adică, eram scriitori şi anume scriitori români, ceea ce prevala asupra condiţiilor nu tocmai idilice ale vieţii şi scrisului în Patria noastră şi chiar şi asupra nu puţinelor răbufniri vechi şi noi ale tradiţionalului şi invincibilului antisemitism, manifestat nu o dată şi în cultură, ba chiar sub semnături autohtone ilustre.

Raicu repeta, cu obstinaţie, înaintea plecării, "Nu, noi nu plecăm pentru că ne simţim nedreptăţiţi în literatura română, să fie clar şi categoric. Nu, nu de asta plecăm, ar fi prea simplu şi preafals, ci din cauza degradării în care a ajuns ţara asta."

Nu eram printre privilegiaţii sistemului şi nici printre medaliaţii literelor, nici nu râvneam la compensaţii de acest fel în exil, nu eram acest tip.

Motive poate am fi avut, totuşi. Îmi amintesc o convorbire avută la Casa di Romania, din Roma, unde ajunsesem datorită unei burse de restaurarea artei avută de Cella în Italia, şi unde m-am întâlnit întâmplător cu un poet care abia îşi pregătea dizidenţa şi exilul. Venise cu o sticlă de vin roşu, să petrecem o seară împreună, şi nu mi-a fost mică uimirea când foarte curând a dirijat conversaţia spre obişnuitele mârâieli dâmboviţene. Cum de eu sau Raicu, evident marginalizaţi şi nedreptăţiţi în viaţa literară, nu reacţionăm ci, dimpotrivă, ne menţinem izolarea şi tăcerea? Eram perplexat şi nu îndrăzneam să răspund prin întrebările care îmi veneau în minte: asta avem noi de dezbătut şi rezolvat aici, în minunăţia Romei? nici aici, în bucuria de a fi departe de colonia penitenciară socialistă, nu putem să ne eliberăm de micile noastre sâcâieli şi stupidităţi provinciale?

Întrebarea vanitosului şi vehementului poet exprima, însă, probabil, ceva adevăr, doar că acest adevăr ne preocupa mai puţin decât s-ar fi cuvenit, poate. Cine l-a cunoscut pe Raicu ştie la fel de bine ca mine cât de neajutorat era în cele practice; şi avea motive, ca şi mine, să fie extrem de îngrijorat de soarta sa în exil. Nici eu nu eram un mare fachir într-ale furnicarului zilnic, dar nu mă puteam compara cu el, şi mai nimeni nu se putea compara. Faptul că totuşi a plecat, aruncându-se în neant, spune multe, faptul că, după atâtea excesive ezitări, am plecat spune multe.

Noi eram preocupaţi de cărţi, de scris şi de prieteni, printre care se găseau, din fericire, străluciţi scriitori şi critici; cărţile şi scrisul şi prietenii nu doream să-i părăsim şi după ei aveam să tânjim şi apoi, în departele exilului.

Mama mea a vrut să părăsească România imediat după întoarcerea din Transnistria ("Trans-Tristia") şi a continuat să rămână, din cauza mea, la Suceava, unde îi vizitează din când în când mormântul fiul stabilit la New York. Eu, adică, cel de azi.

Să mai spun că sunt stupefiat descoperind, de la o vreme, în ziarele româneşti o anume nostalgie după vremurile de ieri, când părăseam, îngrozit, România?

Să fie acesta rezultatul a 20 ani de libertate, presă liberă, justiţie independentă, participare la NATO şi Comunitatea europeană şi corupţie, manipulări, demagogie, nou bizantinism, nou ciocoism?

Nu eu trebuie să dau răspunsul.

Bard College, 13 octombrie 2011

Norman Manea (n. 1936) este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi "writer in residence" la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi prestigiosul Premiu MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de "Literary Lion" al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru "Opera omnia", iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2008 obţine Premiul "Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia, oferit de revista Observator cultural. În 2010 a primit din partea guvernului francez distincţia "Commandeur dans l'Ordre des Arts et des Lettres".

În seria de autor Norman Manea, la Editura Polirom, au apărut: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008), Plicuri şi portrete (2004), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (2005), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005), Plicul negru (ed. a V-a, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010).

Etichete:

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895