Vartan Arachelian – Cartea regelui romantic şi a fiilor fără de ţară, Editura RAO
Vartan Arachelian este unul dintre ziariştii cei mai cunoscuţi. A lucrat decenii în Televiziunea română (înclusiv în posturi de conducere, între 1970 şi1983, când a fost înlăturat, alături de alţii, pe motive obscure, apoi din 1991, cu oarecare întreruperi). În 1991, a fost directorul primului post independent de televiziune, SOTI. A fost primul jurnalist care i-a luat interviu pentru televiziune Regelui Mihai, după Revoluţie, şi singurul care a dat pe post imagini de la manifestările din Piaţa Universităţii. La scurt timp după interviul cu Regele, a fost din nou dat afară de la TVR. A scris despre toate acestea de mai multe ori, inclusiv în cărţi. Este cunoscut ca un monarhist convins, fapt ce reiese şi din această cea mai recentă carte a sa.
O carte despre aventurile cu puterea ale Regelui Carol al II-lea şi ale fiilor săi, unul dintr-o căsătorie încheiată la Odessa (cu Zizi Lambrino), în vremea primului război mondial, pentru care a şi fost decăzut din drepturi, al doilea din căsătoria legală cu Elena, prinţesă de Grecia. Povestea iubirii romantice a lui Carol e bine documentată, cu citate din jurnalul Reginei Maria şi din discursurile unor oameni politici.
Un portret surprinzător al fostului rege: „Deşi fusesem prevenit, se vedea bine că nu eram pregătit să fac faţă surprizei; am rămas o clipă fără respiraţie, ca un boxer lovit în plin plex solar, simţind că timpul se opreşte în loc. Nu trecuse foarte mult de când mai trăisem aceeaşi senzaţie. Atunci când îl văzusem pe Ceauşescu coborând din tab ca un boschetar cules de pe drumuri de nişte oameni de bine care voiau să-1 pună sub un acoperiş.
Totuşi pe el, ceea ce mai rămăsese din falnicul monarh atât de atent cu ritualurile, inventator neobosit de ţinute vestimentare de unică folosinţă, obsedat de detalii, mai ceva, dacă vreţi, ca un maître, un şef de sală supraveghind distribuţia tacâmurilor, alinierea lor în dreapta şi în stânga talgerului sau, poftim, a paharelor rânduite după mărime şi cu destinaţia codificată pentru a fi ridicate la momente predestinate, ritualic, tocmai el, prinţul culturii, playboy-ul regal, romantic defazat cu un secol, cel mai inteligent şi creativ rege al Casei Regale să se afle depozitat – incapabil să se opună – într-o debara, ca într-un hangar de aeroport aşteptând să fie deplasat cargo. Tocmai el!”
Volumul cuprinde textul plin de demnitate al primului interviu al regelui, difuzat de TVR într-o noapte din 1990. Apoi: un interviu cu Mircea Lambrino (Mircea Grigore de România) primul copil al regelui Carol al II-lea; textul unei talk show din ianuarie 2003, de la Realitatea TV despre repatrierea osemintelor regale; un interviu imaginar, pe post de replică, cu regele Carol II-lea; şi o mulţime de consideraţii despre soarta familiei regale şi soarta României.
„Credem că un examen calificat al relaţiilor din familia domnitoare a României, începând cu întemeietorul ei şi până la recenta afurisire a prinţului Nicolae, nepotului direct al regelui Mihai, strănepotul pe linie directă al lui Carol al II-lea, ar revela că raporturile între părinţi şi copii au fost lipsite de empatia necesară medierii tensiunii naturale dintre autoritate şi toleranţă. Una dintre cauzele cursului involutiv al regalităţii la noi a fost, probabil, chiar absenţa dragostei şi a responsabilităţilor parentale, dar şi a celor filiale. Ce constatăm noi aici e doar lungul şir de infidelităţi produse reciproc. În cazul cărţii de faţă, să mai adăugăm la infidelitatea dintre Carol şi Mihai, şi pe cea care începe să se desluşească a principesei Margareta faţă de fostul suveran Mihai.
În 1953, regele Mihai, de şase ani în exil, a refuzat să meargă în Portugalia la înmormântarea augustului său tată. Timp de jumătate de secol el n-a vrut să ştie nimic despre soarta osemintelor acestuia, inclusiv de faptul că autorităţile lusitane le evacuaseră într-o debara, iar în 2003, a refuzat să participe la repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său natural, delegându-1 pe ginerele său; o delegare cu un tâlc simbolic care, pe măsură ce timpul trece, ne dezvăluie cine conduce în fapt Casa Regală a României. Acesta, după eşecul la casting-ul de preşedinte al României, unde dl Duda care se camuflase în rol de republican, se reinventa acum ca monarhist.
Ne putem întreba dacă un fapt ostil l-a oprit pe fostul suveran să fie prezent la funerariile înhumării tatălui său. Nimic. Tabloul în care se aflase la începutul anilor 1990, ca rege fugărit în propria ţară, se schimbase. După ce Casa Regală fusese infiltrată. Maurul, alias dl Virgil Măgureanu, ca şef al instituţiei menite să apere ordinea constituţională –republicană, în fapt – îşi făcuse datoria. Drept consecinţă ostilitatea feseniştilor fusese înlocuită cu o amabilitate scorţoasă, dar protectoare. Ginerele regal avansat în grad, a devenit funcţionar şi voiajor guvernamental. Chiar Maiestatea Sa, invitat de chiriaşul Cotrocenilor aflat la al treilea mandat, chiar la locul copilăriei şi adolescenţei sale. Nu ştiu dacă se va fi simţit ca acasă; altcineva făcea oficiile de gazdă.
(...) Puterea conta pe o majoritate covârşitoare – doar electoratul, neavând altă ofertă, vota acuma alternativ, şi cu cei care-şi ziceau de stânga, şi cu ceilalţi, când le venea rândul, care-şi zic de dreapta.”
O carte care, spun editorii, încearcă să facă lumină asupra unor momente controversate din istoria instituţiei monarhice din România. Nu credem că a reuşit, dar a reamintit cât de tulbure şi tulburată ne-a fost istoria recentă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
