Ziarul de Duminică

Nu vă feriţi de greci, când oferă asemenea daruri! GALERIE FOTO

Nu vă feriţi de greci, când oferă asemenea daruri!/ de Daniel Nicolescu

Nu vă feriţi de greci, când oferă asemenea daruri! GALERIE FOTO

Autor: Daniel Nicolescu

06.04.2012, 00:00 106

Comedia măştilor şi păpuşarul celest

O invitaţie soft, ca pentru un picnic: "În luna în care natura îşi arată din nou verdele natural, Readers Café ne provoacă să scoatem şi noi la iveală alter ego-ul, visele ascunse...". Ceremonia la care suntem convocaţi este, de fapt, vernisajul expoziţiei unui încă tânăr şi mereu vizitat de har grafician, Marian Simon, o suită de 45 de viziuni "onirice" (cum le califică autorul lor), care vor adăsta pe simezele cafenelei Readers până pe 23 aprilie. Expoziţia se cheamă "Alter Ego" (foto 1-9), dar se putea numi la fel de bine "Et in Arcadia Ego" sau "Audiatur et altera pars". Vreau să spun că voinţa de a pune sens suplimentar (faţă de cel pe care-l emană lucrările propriu-zise) şi de a crea un traseu ideatic printr-o expoziţie, marotă binecunoscută şi, vai, atât de răspândită printre plasticienii noştri, se exprimă şi la Marian Simon, care în loc să ne lase tihna de a-i privi lucrările şi de a le înţelege după bunul nostru plac, ne ghidează cu şmecheră toleranţă: "Visul în speţă nu are nevoie să fie decodificat sau înţeles raţional, ci pur şi simplu simţit, pentru că esenţa sa este subconştientul, alter ego-ul nostru emoţional care nu este trecut prin cenzura conştiinţei - conştiinţă care ne-a adus în pragul autodistrugerii noastre ca fiinţă. Trăind eminamente raţional, simt nevoia să mă purific vizual cu subconştient necenzurat. Aşa că las privitorul să se dezlănţuie şi să-şi creeze propriile divagaţii estetice faţă de temele suprarealiste pe care le ofer". Adicătelea suntem liberi să ne uităm la gravurile şi desenele sale şi să "divagăm estetic", dar în cadrele trasate de domnia sa.

Şi pentru că invitaţia pe care o aminteam la începutul acestor rânduri vorbea despre natură şi verde, m-am dus cu gândul la vorba lui Brâncuşi (referindu-se la Rodin) care spunea că la umbra marilor copaci nu creşte nici iarbă. Marian Simon a crescut la umbra unui copac uriaş (Marcel Chirnoagă) şi a izbutit, cu toate acestea, să-şi dezvolte un stil personal şi să-şi înflorească viziunile baroce pe o direcţie care, deşi o aminteşte pe cea a maestrului (impetuozitatea liniei, claritatea trasei, concatenările exuberante de obiecte şi fiinţe, pasiunea pentru mâini şi pentru inegalabila lor expresivitate), reuşeşte să spună o poveste originală. Este, pe de-o parte, povestea măştilor repetate, care acoperă măşti, şi care, la rândul lor acoperă măşti, dar şi aceea a păpuşarului cosmic, care face şi desface destine, care controlează totul prin mişcarea firelor de care sunt atârnate marionetele terestre. Mai verbios decât maestrul său şi, de aceea, riscând să-şi dizolve viziunile în detalii, Marian Simon dă senzaţia că, întorcându-se la înţeleptul "less is more", va putea să-şi acordeze cum se cuvine instrumentele plastice (de neîndoielnică eficienţă şi expresivitate) la o viziune puternică, fără scame şi bavuri. Este, oricum, genul de artist care se adapă la izvorul unei tinereţi fără bătrâneţe şi care, suntem convinşi, va putea surprinde multă vreme de acum înainte.

Dialog româno-elen

Inaugurată pe 28 ianuarie 2008,MeleniaArt Galleryeste, potrivit declaraţiei de intenţie sub care şi-a deschis porţile, "primagalerie internaţională de artădin Bucureşti". Originea iniţiatoarelor,Eleni Skiadopoulou şi Melina Krokou, le-a inspirat pe acestea să expună pentru început lucrările unor artişti din Grecia. Au urmat români şi, iată, români şi greci, laolaltă, precum în recentaa expoziţie deschisă în sediul din str. Constantin Daniel nr. 3 încă din 26 ianuarie. Cum pasul în "internaţional" urmează încă să fie făcut, nu ne rămâne decât să contemplăm cordialul dialog greco-român la care galeria pare să se fi oprit.

Românii care îşi alătură lucrările în acest parteneriat spiritual fac parte din "scuderia" Melenia şi sunt promovaţi constant şi tenace, fie în concerte la două mâni (Laurenţiu Midvichi & Maia Oprea - "Ladies & Gentlemen" - sau Mirela Iordache & Mircea Nechita - "Complementarităţi de formă şi culoare"), fie în solo-uri (Daniel Crăciun - "Hiper/tensiuni contemporane"). Sigur, nu sunt pariuri riscante, pentru că niciunul dintre artiştii galeriei nu şi-a făcut numele aici (mai toţi vin cu pachete consistente de expuneri personale şi colective, în ţară şi/ sau străinătate), după cum nu există nici tensiuni avangardiste sau provocatoare în gesturile lor plastice. O cuminţenie exercitată cu profesionalism (fie că este vorba despre abstracţie lirică - D. Crăciun, de figurativ fantast - Midvichi, de pendulări febrile - tânăra şi mereu scormonitoarea Maia Oprea - 23 de ani!), menită să seducă, fără să pună probleme răscolitoare sau să propună complicate trasee reflexive. Sau, cum declară organizatorii, "Expoziţia îşi propune să deschidă un dialog cultural şi să ofere prilejul unor dezbateri între artişti români şi greci, un dialog ce va fi onorat de participarea publicului. Lucrările propuse pentru expunere fac parte din cele mai noi creaţii ale artiştilor participanţi (Maia Oprea - foto 10, Marius Ovidiu Burhan - foto 11, Laurenţiu Midvichi - foto 12, Mircea Nechita - foto 13, Daniel Crăciun - foto 14, Mirela Iordache - foto 15, Nikos Koulakiotis - foto 16, Gabriil Andronikidis - foto 17, Christos Mitas - foto 18) şi includ pictură, sculptură, gravură şi grafică. Modelarea spaţiului expoziţional prin interferenţa dintre artiştii greci şi cei români, precum şi participarea publicului şi a mass-media din cele doua ţări vor provoca la discuţii şi schimburi de idei culturale şi sociale ce privesc comunităţile participante." Este, într-adevăr, un dialog delectant, care mizează mai mult pe "interferenţe" decât pe diferenţe specifice (cu atât mai puţin ţinând de spaţiul de apartenenţă spiritual al celor două "tabere"), pe instaurarea unui climat cald, care păstrează ceva din seninătatea cerului Helladei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO