O asociatie nu poate impune canoane in creatie

- Asa si-asa, ori, mai bine zis, si asa, si asa. Pe de o parte, toata suflarea critica stia ca in Sectie se va produce o "schimbare la varf", intrucat predecesoarea mea, Ludmila Patlanjoglu, isi epuizase mandatele prevazute de statut - trei la numar. Asadar, noul presedinte urma sa fie ales in conditii regulamentare, nu in vreo situatie de criza, ceea ce inducea "electoratului" o doza de calm; pe de alta parte, la fel cum se intampla in orice asociatie, uniune sau organizatie din lume, si aici existau (exista) diverse curente si contracurente de opinie, diverse interese si aversiuni de natura sa agite spiritele si sa le insufle porniri spre diverse... diversiuni. Oricum, fata de teribilele inclestari care se anuntau (glumesc, desigur), alegerile au fost mai degraba molcome. Criticii lupta mai bine in pagina scrisa decat pe teren deschis, pare-se.

- Si iata-va presedinta lor...

- Nu, Doamne fereste, nici vorba de asa ceva! Ma aflu, pur si simplu, in fruntea unei structuri profesionale si in buna masura administrative, asta-i tot.

- De fapt, nu prea. Marturisesc ca, literalmente pana in ultima clipa, am stat la indoiala daca sa accept provocarea, cum se zice, sau sa ma retrag "departe de lumea dezlantuita". In plus, desi am facut parte din anterioarele Birouri de Conducere ale Sectiei, eram, intr-un fel, un soi de outsider. Cred ca, subconstient, a functionat "modelul Obama" - alegerile noastre au avut loc exact in ziua cand s-a confirmat victoria lui.

- E o funcTie mai degraba reprezentativa. Impreuna cu Biroul (rezultat tot din votul secret al Adunarii Generale si numarand alte sapte persoane, inclusiv, pe post de membru onorific si cu drept de vot consultativ, fostul "cap" al Sectiei), presedintele tine legatura cu asociatia-mama, prezideaza feluritele intruniri de profil si, in general, incearca sa faca lucrurile sa mearga, asta insemnand o prezenta masiva si activa a criticilor la festivalurile din tara si la colocviile, dezbaterile s.a.m.d. aferente, desemnarea unor candidaturi credibile pentru stagiile de perfectionare profesionala a tinerilor critici (organizate la nivel mondial), stabilirea laureatilor Premiului pentru Critica, decernat anual in cadrul Galei UNITER, si alte actiuni de acest gen. Nimic palpitant, prin urmare.

- In primul rand, cotizatia! Vorbind serios - desi nici cotizatia nu e o chestiune neserioasa, mai ales ca posesia ei garanteaza, de pilda, accesul gratuit sau contra unor sume modice la spectacolele oricarui teatru din tara si din strainatate, precum si la alte evenimente culturale, gen expozitii sau concerte -, relatiile constau in informari reciproce privind activitatile desfasurate, in participari la congresele mondiale ale AICT, care au loc anual, de obicei in cadrul unor mari festivaluri (Romania a gazduit si ea un asemenea congres, la Festivalul National de Teatru din 2002), si, in genere, la schimburi de experienta pe diverse teme. Si trebuie sa mentionez aici o importanta initiativa autohtona, pusa in practica sub "sefia" Ludmilei Patlanjoglu: un Premiu Mondial al Criticii, sponsorizat de Fundatia Shakespeare de la Craiova, prezidata de Emil Boroghina; trofeul propriu-zis a fost conceput si realizat de talentatul scenograf Dragos Buhagiar. A fost o initiativa foarte bine primita de membrii AICT din toata lumea si a consolidat pozitia Romaniei in cadrul asociatiei, in al carei for de conducere, de altfel, reprezentantul nostru are un loc.

- Cu simpatie variabila. Mai intai, nu cred ca este perceput ca o organizatie; artistii au, in general, o notiune destul de vaga despre uniunile profesionale, inclusiv despre cele care, se presupune, ii reprezinta, iar cu de-ale criticilor chiar ca nu stau sa-si bata capul (si bine fac). Apoi, asociatia nu are nici ambitia, nici vocatia de a vehicula o imagine-stas a criticului; exercitiul critic este unul strict individual - in masura, desigur, in care poate fi asimilat unui act creator -, iar o structura organizationala, oricat ar fi ea, in acelasi timp, de profesionala (sau mai ales atunci), nu poate impune canoane si normative referitoare la un astfel de act. Asociatia nu elaboreaza directive in materie de receptare a unui spectacol ori de reflectare a lui in scris. Artistii sunt interesati in primul rand de opinia criticului ca trestie ganditoare pe cont propriu, nu ca parte a vreunui ecosistem.

- Ceva mai mult de o suta; in jur de 110.

- Nu, nici vorba! ("Slava Domnului!", ar zice unii.) Dupa modelul Asociatiei Internationale, din Sectia romana fac parte atat persoane care practica in mod curent critica de teatru, in ziare si reviste, cat si persoane care se ocupa de cercetarea teatrala sau de istoria teatrului; in plus (asta e o caracteristica strict nationala), secretarii literari din teatre, creditati cu o munca intelectuala specifica si care, adeseori, chiar fac o astfel de munca, prea putin cunoscuta si prea putin recunoscuta.

- Intr-adevar; si din acest eclectism decurg o serie de complicatii functionale, ba chiar, uneori, si incaierari asa-zicand ideologice intre membrii mai... temperamentali. Dupa parerea mea, diferitele specialitati "teoretice" din sfera teatrului pot coexista in liniste sub acelasi scut cu obligatoria conditie a clarificarii statutului si intentiilor fiecareia. Iar in acest punct asociatia isi poate asuma efectiv un rol, restituind fiecarei profesiuni consideratia ce i se cuvine, dar si stabilind limitele respective de competenta.

Sigur, formulat asa, totul suna foarte savant si foarte complicat; in realitate este vorba despre lucruri destul de simple. Spre exemplu, impreuna cu membrii noului Birou - care sunt Carmen Stanciu si Octavian Saiu (vicepresedinti), Oltita Cintec (secretar general), Florica Ichim, Cristina Modreanu si Andreea Dumitru -, am conchis ca ar fi mai bine ca sectia sa comporte niste subsectii, in functie de profesiunile admise in componenta ei, sa instituim o perioada stricta de stagiatura pentru aspirantii la calitatea de critic (calitate pe care, astfel, simpla apartenenta la aceasta sectie nu ar mai conferi-o in mod automat - lucru extrem de primejdios sub raport axiologic si deontologic), sa cautam, intr-un cuvant, sa precizam profilul "asociational" al fiecarui component al acestui club al criticilor, cum ati spus mai inainte, ceea ce va contribui, cred, si la ameliorarea relatiilor cu lumea teatrala. Ori, mai bine zis, cu restul lumii teatrale, pentru ca, vrand-nevrand, si noi, niste scarta-scarta pe hartie, vorba lui Caragiale in Noaptea furtunoasa, tot din lumea teatrala facem parte.

- Din momentul in care vom sti precis cine suntem impreuna si ce dorim impreuna (subliniez aceasta idee, in lipsa careia nici o adunare de oameni, de orice fel ar fi ea, nu functioneaza), ne vom putea fixa si obiective cu vizibilitate - asadar, cu eficacitate - mai mare. Pana atunci, va trebui sa ne revizuim bazele de asociere (schimband ce e de schimbat prin partile esentiale, ca sa-l parafrazez tot pe Dramaturgul National) si, ca sa o facem, va trebui sa ne punem la lucru intregul zel critic, in mod autocritic. Chiar daca, din cate am constatat, criticii sunt cel mai putin toleranti la critica...