Ziarul de Duminică

O călătorie în visare la Chişinău/ de Dr. Adrian-Silvan Ionescu

Toshio Yoshizumi, Început

O călătorie în visare la Chişinău

Autor: Adrian Silvan Ionescu

06.06.2013, 23:56 354

Ne aflăm în vastele galerii ale Centrului Expoziţional Constantin Brâncuşi din capitala Republicii Moldova unde s-a deschis Bienala Internaţională de Pictură – Chişinău 2013, manifestare ce se află la a treia ediţie. Entuziasmul cu care artişti din ţări îndepărtate ca şi din cele ceva mai apropiate au răspuns invitaţiei de a participa la acest eveniment denotă însemnătatea sa în concertul genului.

Urmând exemplul sublimului Modest Musorgski atunci când a vizitat retrospectiva amicului său, arhitectul şi plasticianul Victor Hartmann, ne-am preumblat şi noi prin săli şi ne-am oprit doar la câteva dintre operele prezentate iar, în incapacitate de a ne exprima sentimentele prin mănunchiuri de note muzicale elocvente pentru ilustrarea efortului plastic al participanţilor, am aşternut aceste rânduri, în proză critică – uneori chiar lirică –, fără a avea intenţia de a propune  ierarhizări şi nici de a fi exhaustiv. În fond, şi despre compozitorul amintit se spunea că face „muzică în proză”!

Aşezaţi sub semnul postmodernismului, expozanţii denotă, fără excepţie, că sunt posesorii unor foarte bogate muzee imaginare în care îşi află adesea modelele şi inspiraţia. Cei mai puţin hărăziţi cu fantezie folosesc frecvent ghilimelele – deşi, mai curând, uită de ele – şi dau citate din  marea istorie a artelor. În general, pot fi admirate lucrări ilustrative şi narative, care îl îmboldesc pe privitor/vizitator să-şi plăsmuiască propriile basme pornind de la fiecare cadră. De altfel, artiştii locali sunt nişte admirabili povestitori, pe linia strămoşului moldav de geniu, Ion Creangă. Cum s-ar putea să nu fie ei sfătoşi în pânzele expuse?

 „Ruga” lui Dimitrie Peicev este încărcată de spiritul reculegerii pe care îl transmit cucernicele femei de la ţară adunate în jurul unei mese încărcate cu apetisante pomeni – coincidenţă cu  Paştele Blajinilor ce se serba exact în timpul jurizării expoziţiei! Tematica religioasă se regăseşte şi la Ecaterina Ajder care, pornind de la izvoade inconografice standard, propune o contopire îndrăzneaţă între Maica Domnului Îndurerată şi trupul martirizat pe cruce al Mântuitorului, în suita „La cules de îngeri”. Dipticul „Ecou” este tot o scenă biblică, în două etape, ca secvenţele unui film de animaţie, una pe negru şi alta pe alb, cu două personaje sfinte aureolate de raze crestate în pastă cu vârf de cuţit. Daniela Gaftea e prezentă cu o zguduitoare ”Crucificare”.

Sugestiile artei populare, ale motivisticii folosite în ceramica sau textilele produse în gospodria ţărănească sunt decelabile la Iraida Ciobanu („Motiv festiv”, „Fructe şi păsări”). Scurgerea anilor este figurată de Ludmila Zastavniţchi prin jocul parodic al unui jaquemart ce se arată la fiecare oră şi bate într-un gong închipuit pe faţada virtuală a unui dom a cărui sugestie este dată de cloazoanele negre ale ochiurilor de sticlă dintr-o rozasă, cu cele două siluete de sfinţi ce surmontează compoziţia. Cam în acelaşi spirit şi cu aceeaşi temă a trecerii ineluctabile a timpului – figurat printr-o clepsidră şi un cadran de ceas – lucrează şi Liviu Hâncu pentru care viaţa se defineşte drept „Jocuri de şah/ Jocuri de spaţii”. Jocul de-a viaţa sub forma unei voioase mascarade e admirabil sugerat de Victoria Cozmolici în pânza „Flirt”. Un foarte pansiv arlechin, în nuanţe de albastru – pendinte de una dintre perioadele picassiene – propune Aurelia Nascu. Spiritul carnavalesc este investigat şi de Nicolae Guţu în „Compoziţie III” în mozaicul de măşti care recreează o suită de portrete cu expresii uimite, speriate, întrebătoare, de la masca rituală africană la cea de teatru grec şi până la sinteza cubistă. Parafrazele ironice la mitologia greacă făcute de Mihail Brunea sunt pline de vervă şi dau măsura capacităţii autorului de a călători în timp şi a folosi sintaxa plastică a desenelor cu figuri roşii pe fond negru, care decorau ceramica acelei perioade a antichităţii. Amuzant este şi ciclul de zburătoare semi-antropomorfe, generos colorate şi intitulate „Toate păsările zbor”, ale lui Sergiu Cuciuc – bufniţele savante şi cocoşul pintenog, cu medalie la gât şi cercel în creastă, se revendică drept nişte potrivite ilustraţii pentru copii, aferente „Punguţei cu doi bani”. Trimiterile la pictorul avimorfist flamand Roelandt Savery sunt evidente, iar rezultatele salutare. Povestitorii moldoveni îşi dau măsura atât în genul infantil, cum s-a văzut în exemplele de mai sus, cât şi în acela destinat maturilor, investite cu mare încărcătură de umor, precum o face Iurie Roşioru în „Petrecerea de Revelion” unde sunt concentrate tipuri specifice de petrecăreţi, toate pretabile caricaturizării.

 „Pe aripa vântului” este o lucrare fără legătură cu lumea celebrului roman semnat de Margaret Mitchell dar cu o mare doză de romantism. Lucky Galaction Passarelli ar fi fost mândră de descendenţa cromatică şi grafică pe care o are în autorul acestei pânze, Victor Hristov, cu turbionul de flori multicolore prin care trece o tânără cu plete aurii, fluturate de briză. Vârsta întrebărilor e bine reprezentată prin câteva lucrări de referinţă. În „Katia”, Stanislav Babiuc surprinde, cu înţelegere şi duioşie, o fetişoară naivă ce surâde, uşor intimidată, strângând cu o mânuţă, la piept, două jucării dragi şi cu cealaltă ţinându-şi, delicat, poala rochiţei roz, ca şi când s-ar pregăti să recite o poezie în faţa darnicului Moş Crăciun sau să răspundă solicitării părinteşti de a-şi dovedi calităţile vocale în faţa unor oaspeţi. Un contre jour intimist aproapie pânza de valorile perene ale academismului rus/sovietic. Cezara Koleşnic, în „Saşa” şi „Tânără ucraineancă” portretizează doi copii, cam speriaţi, puţin trişti – ca atunci când se află în faţa  aparatului, la prima lor experienţă fotografică –, el tuns chilug, plasat pe fond înflorat, ea  îmbrobodită cu un tulpan înflorat, decupată pe fond de zăpadă, în spirit Mir iskusstva. În zona creativităţii tradiţionale se plasează şi monumentalul portret de „Stareţ” al lui Gheorghe Lişiţă, ce se afirmă ca un brav urmaş al lui Perov şi Repin, cu voalate citate din opera post-müncheneză, bogat împăstată, a lui Octav Băncilă. Dipticul „Autoportret cu dulău” al lui Ion Morărescu şochează prin duritatea datorată unei execuţii viguroase, în tuşe energice, grăniţuite de un duct negru, gros, cu un decorativism de vitraliu.

Harta celestă şi mişcarea astrală preocupă mai mulţi plasticieni moldoveni. „Eclipsa” lui Veaceslav Ignatenco asimilează fenomenul astral unei roţi puse în mişcare, la o fiesta mexicană, de focurile de artificii. Veaceslav Bakiţchii recurge la gestualism pentru a sugera „Ploaia de meteoriţi”. 

Motivul arhitectonic suscită încă interesul plasticienilor în piesaje urbane cu iz istoric: Inga Edu evocă eterna Veneţie în tonuri reci, de înserare; o cupolă aurie de madrasa este un element „Oriental” de mare forţă pentru Victor Creţu. Unii peisagişti urmează, cu stricteţe, lecţia înaintaşilor: Valerii Sidorkin, în compziţia „Spre casă” a imortalizat ora după-amiezei când vitele se întorc la gospodăriile de care aparţin trecând pe lângă o pânză de apă în care volumele lor sculpturale se reflectă foarte pictural – totul amintind, prin cromatică şi desen, de opera americanului Grant Wood.

Peisajarea cu mesaj imanent este bine abordată de Igor Svernei în „Vânători – vânătoare... vânat”: o privire plonjantă asupra unui peisaj de iarnă, cu arbori desfrunziţi şi o mare dâră roşie, ce indică direcţia pe care a fost târât trofeul cinegetic. Prin această lucrare sunt făcute referiri la unele evenimente dramatice din realităţile locale imediate.

Pentru Olga Bakiţchii, succedarea generaţiilor este similară unui arbore la baza căruia se plasează strămoşii iar pe crengile superioare cresc roadele recente, copiii şi tinerii, într-o încrengătură de portrete accentuată prin colajul de ţesături volumetrice.

În ambianţa expozanţilor din străinătate ne-a atras atenţia lucrarea Dianei Brăescu, care, de o vreme încoace, glosează pe tema angelicului feminin ce glisează, cu uşurinţă, spre îngerii căzuţi din cauza păcatelor carnale: sfinţenia este copleşită de demoniac, rictusul mefistofelic schimonoseşte trăsăturile aparent serafice ale preoteselor amorului inserate de autoare în puncte cheie ale compoziţiei, ca autoportrete spirituale. Aici, concetăţeanca noastră are un secondant în cehul Jindřich Bílek care expune o imagine grotescă, intitulată „Apa vie” – comentariu la groaza dantescă a cufundării în Purgatoriu, unde spiritele damnate se îneacă într-o mare de sânge.

Concertul copleşitor al scurgerii inexorabile a vieţii este o temă dragă lui Florin Menzopol, pe care o tratează cu eleganţă, sub o discretă privire introspectivă.

Câţiva autori sunt adepţi convinşi ai gestualismului precum Petar Arnaudov (Bulgaria), Sozi Constantinidou (Cipru), Iolanta Gmur (Polonia). „Orizonturile” Ianei Kuneva (Bulgaria) se compun din paralele vernil şi albastre, pe filiera lui Morris Louis. În „Primăvara” Marikăi Naadel (Estonia) sunt obţinute efecte optice prin utilizarea unor steluţe în tonuri complementare, cele calde spărgând masa rece a fundalului. De la explozia cromatică a acestora se ajunge, în anumite cazuri, la o linişte totală, prin alb, într-un triumf suprematist tatlinian, ca în opera semnată de Stella Christofi (Cipru). Invitata de onoare Nicole Callebaut (Belgia), are două mari compoziţii letriste ce urmăresc, în ton, principiile suprematiste (una pe alb, alta de negru), cu sloganul IN ART WE TRUST, repetat cinematic, obsedant, ca parafrază la acel motto oficial al Statelor Unite, imprimat pe bancnotele şi monedele americane (In God We Trust).

Se întâlnesc pe simeză şi câţiva împătimiţi ai portretului: Alexandra Baciu (România) prezintă un apreciabil chip monumental de tânără cu ochi verzi; cele trei figuri dramatice ale Dorei Constantinou (Cipru/Grecia), autoizolate în spatele unor geamuri, denotă imposibilitatea comunicării şi contemplarea distorsionată a realităţii prin ochiul murdar de sticlă  – vraja aceasta nu poate fi ruptă nici dacă suprafaţa vitroasă a fost spartă, ca în cazul ultimului personaj ce a încercat o vană evadare. Sentimentul disperatei singurătăţi este tema lucrării „Ferestre” de Rumiana Yotova (Olanda). O merituoasă compoziţie cu mai multe personaje în griuri fine este cea semnată de Perrine Moreau (Belgia) şi intitulată „L’autre silence”, ca un ecou îndepărtat al „poeziei liniştii” danezului Vilhelm Hammershøi. Dacă modelele din cadrele amintite mai înainte sunt, în general, triste şi însingurate, multiplele fizionomii de copii şi maturi ce, din spatele unui gard de sârmă privesc, cu ochi strălucitori, un spectacol sau o defilare, în lucrarea „Fiesta” de Valdemaras Semeska (Lituania), sunt radioase, denotând sănătate şi o debordantă voie bună. Nastar Mamay (Kirghistan) expune un portret ironic – un cap de oaie în costum elegant, ca o intenţie de a ilustra o fabulă. Gopal Dagnogo (Ivory Coast) grăniţuieşte delicat nişte siluete ce se strevăd prin perdeaua străvezie de acuarelă. Decorativul pur îşi găseşte o bună aplicaţie în „Amazoana” lui Yuristanbek Sigaev (Kirghistan). „Dans l’espace” de Tomoco Kazama-Ober (Franţa) este o compoziţie centrată de silueta unui faraon cu pasiuni astronomice prezentat în plin proces de cercetare a mişcării astrelor. Un amestec de artă naivă şi bogată picturalitate academică se întâlneşte în „Castanul” Martei Vosyliute (Lituania) unde, alături de falnicul arbore înflorit, se zbenguie un căţel jigărit. „Basomis” de Indre Martinkiene (Lituania) ne aminteşte, nouă, românilor, de coperta primei ediţii a romanului „Desculţ” al lui Zaharia Stancu.            José A. Gonzales Grillo (Cuba) face o combinaţie între gama stinsă, de pământ, din arta aborigenilor australieni, fizionomiile jucăuşe ale lui Chagall şi sintetismul angulos al lui Wilfredo Lam în lucrările „Călătorie” şi „Femeia mecanică”.

Tudor Zbârnea, directorul general al instituţiei organizatoare şi omul care a trudit cel mai mult pentru succesul manifestării, investind efort şi pasiune, este şi un sensibil mânuitor al penelului, cu un palmares invidiabil, în ţară şi în străinătate. Lucrările sale au o deosebită muzicalitate şi sunt stăpânite de o perfectă armonie glisând de la un lirism ceaikovskian spre un patetism şi un dramatism wagnerian.

Velocitatea, fâlfâirea aripilor, efectul filmic al acestora, sunt surprinse cu deosebită imediateţă de Teodor Buzu în „Părăsirea cuibului”. „Seara” lui Leonardo Guţu este o lucrare cu două registre în care nişte inflorescenţe sunt redate pe principiul fotografiei tradiţionale: pozitiv/negativ. O lucrare tulburătoare de Ieva Skaurone face parte din ciclul „Credinţă” şi este focalizată pe figurile fără identitate ale unor femei musulmane, învăluite în burqa. Japonezul Yoshizumi Toshio expune cea mai originală şi mai puternică lucrare, pentru care a şi fost recompensat, pe măsură – este vorba de un diptic intitulat „Început”, executat în tuş pe o pânză în nuanţă de nisip: o pată intensă, continuă, modulată, cu degradeuri pline de vibraţie, foarte picturală deşi totul este rezultatul unui dialog acromatic.

Ca invitaţi de onare au răspuns şi au trimis lucrări Silvia Radu, Viorel Mărginean, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Sorin Ilfoveanu şi Horia Paştina. Fiind vorba de maeştri necontestaţi, orice comentariu adus operei lor ar fi superflu.

Juriul a laureat mai mulţi expozanţi, după cum urmează: Marele Premiu l-a primit Yoshizumi Toshio din Japonia; premiul I a revenit lui Leonardo Guţu din Republica Moldova; premiul II a ajuns la Ieva Skaurone din Lituania; premiul III şi trofelul Art Museum a fost acordat lui Tudor Buzu din Republica Cehă; premiul Institutului Cultural Român Chişinău l-a luat Răzvan Mihalcea din România iar de premiul Fundaţiei Sturza a beneficiat Rumiana Yotova din Olanda. Au mai fost distribuite şi zece diplome de excelenţă.

Expoziţia este însoţită de un elegant catalog cu ilustraţie color şi text bilingv (română-engleză). După o lună, expoziţia va fi deschisă şi în România, la Muzeul Naţional Cotroceni, unde se  va bucura, nu ne îndoim, de aprecierile unanime ale publicului capitalei noastre. Căci, pentru orice iubitor al artei, vizitarea Bienalei Internaţionale de Pictură de la Chişinău este o recompensantă clălătorie în visare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO