„Cea mai bună carte scrisă vreodată despre rezistenţa germană în faţa naziştilor”*), cum spunea Primo Levi, e imposibil să nu cutremure cititorul. Este, de fapt, document istoric. Pentru scrierea acestui roman – una dintre primele cărţi antinaziste publicate de un autor german după război – Hans Fallada s-a inspirat din povestea cuplului Otto şi Elise Hampel, membri ai rezistenţei antinaziste, judecaţi de un judecator nazist notoriu şi executaţi în închisoarea Plotzensee. Între marile merite ale cărţii e acela că aduce, astfel, în prim-plan această rezistenţă prea puţin cunoscută; faptul că în Germania lui Hitler au existat totuşi nenumăraţi oameni care s-au opus regimului şi care au murit pentru asta.
Cine este Hans Fallada? Este pseudonimul scriitorului Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen (1893-1947), un autor controversat, din pricina faptului că a continuat să scrie sub regimul nazist, admonestat de Thomas Mann că nu părăseşte Germania nazistă, dar care a ajuns să publice în 1946, o capodoperă, cea de faţă, despre rezistenţa la nazism.
Acţiunea se desfăşoară în 1940, într-o teroare permanentă. Eroi sunt câţiva oameni care trăiesc într-un imobil de la strada Jablonski – o familie agresivă şi loială lui Hitler, un judecător pensionat care nu agrează politica autorităţilor, o evreică în vârstă care şi-a văzut soţul trimis în lagăr, un cuplu, Otto şi Anna Quangel, care încearcă să se descurce în viaţă, dar şi câţiva indivizi care nu muncesc, trăiesc din furturi şi delaţiuni şi, fireşte, inspectori de poliţie şi membri ai SS-ului lipsiţi de scrupule. Deşi voluminos, peste 750 de pagini, apăsător prin povestea cruntă expusă şi pe alocuri extrem de crud, romanul este extraordinar şi se citeşte aproape pe nerăsuflate.
Otto şi Anna Quangel sunt oameni simpli care trăiesc o viaţă simplă, dar care ajung să se revolte când le moare absurd fiul pe front. Încep să scrie şi să lase în diferite locuri din oraş cărţi postale cu texte scurte de prostest împotriva regimului. Pentru o asemenea acţiune, ştiau că vor fi căutaţi, arestaţi, judecaţi şi decapitaţi. Dar reuşesc să se joace aproape ca şoarecele cu pisica cu autorităţile, vreme de doi ani, înainte să fie prinşi şi torturaţi. Mai toţi cei care aleargă pe urmele lor sunt fiinţe aproape animalice. Acţiunea, fireşte, e mai complicată, chiar în ciuda acestei simplităţi menţionate de noi. Iar personajele sunt remarcabile, ba chiar cele odioase extrem de remarcabile. Frica instaurată în populaţie de autorităţi în acele vremuri răzbate din fiecare pagină.
„Lectura romanului Singur în Berlin, mărturia lui Hans Fallada despre cei mai întunecaţi ani ai secolului XX, e ca o călătorie alături de un spirit sumbru şi înţelept, care te apucă de umăr şi-ţi şopteşte la ureche: «Uite, aşa a fost. Aşa s-a întâmplat».” (The New York Times Book Review)
*) Hans Fallada – Singur în Berlin. Editura Polirom. Traducere din limba germana şi note de Gabriela Eftimie
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
